caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

În Alba se pregǎteşte un referendum cu iz de cianuri

de (18-11-2012)
8 ecouri

Consiliul Judeţean Alba se pregǎteşte sǎ adopte, se pare că pe 16 noiembrie, o hotǎrâre privind organizarea unui referendum local în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare din 9 decembrie. Întrebarea care va fi pusǎ sunǎ astfel: „Sunteţi de acord cu repornirea mineritului în Munţii Apuseni?”. Consilierii din toate partidele fiind de acord, decizia e ca şi luatǎ, termenul prevǎzut de lege pentru aducerea la cunoştinţǎ a obiectului şi datei desfǎşurǎrii fiind, în cazul referendumurilor locale, de numai 20 de zile, potrivit Mediafax.

De ce ar avea nevoie Consiliul Judeţean de acest referendum? Va putea adopta cumva, în funcţie de rǎspunsul electoratului, o decizie prin care sǎ reporneascǎ mineritul în zonǎ sau, dimpotrivǎ, sǎ-l interzicǎ? Ştim bine cǎ nu, pentru cǎ o asemenea mǎsurǎ nu este la îndemâna Consiliului Judeţean Alba – dacǎ ar fi existat aceastǎ posibilitate, exploatarea cu cianuri a zǎcǎmântului aurifer de la Roşia Montanǎ ar fi fost de mult funcţionalǎ. Aşadar, din punct de vedere strict instituţional, pare un referendum complet inutil.

Rǎspunsul la întrebarea referendumului, aparent anodinǎ, va fi, fǎrǎ îndoialǎ, majoritar pozitiv. În primul rând pentru cǎ încǎ nu s-a vǎzut în România un referendum la care sǎ nu se înregistreze o majoritate de cel puţin 80% pentru „da”. De altfel, cine ar putea fi împotriva desfǎşurǎrii unor activitǎţi lucrative într-un judeţ care afişeazǎ una dintre cele mai ridicate cote din ţarǎ pentru rata şomajului? Îmi vin în cap câteva fraze: „Fǎrǎ minerit nu poţi să trǎieşti în Roşia Montană”, „Noi ne luǎm pâinea din minerit, nu din poveşti”, „Mii de oameni ar putea trǎi din investiţia în minerit”. Vǎ sunt cunoscute? Le-aţi mai auzit? Fǎrǎ îndoialǎ. Şi le vor aminti şi cei care vor trebui sǎ voteze în judeţul Alba. Nu degeaba a investit compania Roşia Montanǎ Gold Corporation milioane de euro în campania publicitarǎ pe care nu aţi avut cum s-o rataţi. Şi – aţi ghicit – cam singurul proiect minier care ar putea fi deschis în zonǎ în viitorul apropiat este tocmai cel al companiei sus-menţionate.

Odatǎ referendumul încheiat şi rezultatul consfinţit de cǎtre Biroul Electoral Judeţean, vom vedea probabil o nouǎ campanie de comunicare, la fel de profesionist realizatǎ, din care vom afla ceva de genul „90% din populaţia judeţului susţine proiectul de reluare a mineritului la Roşia Montanǎ”. Asta, indiferent dacǎ referendumul va fi sau nu validat (sunt şanse mari sǎ nu fie, dacǎ pe listele electorale vor fi înscrişi toţi moţii plecaţi la muncǎ în Italia şi Spania, dar asta-i altǎ poveste); cine s-ar împiedica de un detaliu atât de neînsemnat? Procentajul zdrobitor va fi folosit pentru a închide gura oricui va mai încerca de-acum încolo sǎ atragǎ atenţia asupra pericolelor de poluare, a inevitabilei distrugeri a siturilor istorice şi a cadrului natural, a transformǎrii zonei într-una monoindustrialǎ sau cine ştie ce alte noduri în papurǎ tipic oengiste. Ba chiar orice încercare de rezistenţǎ va fi prompt catalogatǎ drept antidemocraticǎ, împotriva voinţei poporului suveran, cunoaştem melodia.

Şi atunci vom înţelege cu adevǎrat „utilitatea” referendumului pentru care lucreazǎ zilele acestea, într-o concordie transpartinicǎ (USL, PDL, PPDD), consilierii de Alba şi mai mulţi primari din judeţ fideli corporaţiei. O amplǎ acţiune de PR, susţinutǎ din bani publici (poate şi nişte nevinovate sponsorizǎri în campania pentru parlamentare), în favoarea companiei RMGC.

Preluat de pe situl publicaţiei România Liberă

Nota redacţiei ACUM: Consiliul Judeţean Alba a aprobat organizarea referendumului local în 35 de localităţi (circa 72.000 de cetăţeni cu drept de vot). Întrebarea este formulată astfel: „Sunteţi de acord cu repornirea mineritului în Munţii Apuseni şi a exploatării de la Roşia Montană?”

Ecouri

  • Alexandru Leibovici: (23-11-2012 la 19:31)

    Acum vreo cinci ani am avut o lungă şi intensă discuţie despre Roşia Montană pe un forum, ocazie cu care m-am familiarizat cu diverse documente şi legislaţii, precum şi cu argumentele unora şi ale altora.

    Concluzia la care am ajuns este că este un proiect plauzibil din toate punctele de vedere: tehnologic, financiar şi al legislaţiei de protecţie a mediului, fără a mai vorbi de aspectul social – pentru o regiune catastrofată.

  • Alexandru Leibovici: (10-12-2012 la 09:46)

    Referendumul a fost invalidat din lipsă de cvorum: participarea globală în cele 35 de localităţi cuprinse în referendum a fost de numai 43.2% în loc de peste 50%.

    Totuşi, 62.4% au votat „da”, iar la Roşia Montană însăşi participarea a fost de 66%, iar 78.8% s-au pronunţat pentru proiectul minier.

  • Tania Iancu: (10-12-2012 la 17:36)

    Referendumul privind mineritul in Muntii Apuseni a fost sponsorizat de RMGC si precedat de o campanie publicitara agresiva, pe toate posturile de televiziune. Nu este posibil sa faci referendum pentru o problema de interes national, legat de un proiect privind mineritul intr-o companie de stat, intreband doar localnicii. E normal ca localnicii vor locuri de munca; dar asta e valabil in toata tara. Peste tot e nevoie de locuri de munca. In orice caz, rezultatul referendumului nu poate tine loc de avize necesare pornirii proiectului.

    @dl. Leibovici
    La Rosia Montana nu e vorba numai despre cat de sigura ar fi tehnologia de extractie a minereului, cat de valoarea inestimabila, de unicat, a patrimoniului din zona, care ar fi distrus prin aceasta exploatare. La recomandarea ICOMOS (International Council on Monuments and Sites), dosarul complet pentru inscrierea acestui sit in lista UNESCO a fost depus la Ministerul Culturii, semnat de o serie de specialisti si academicieni: arheologi, istorici, arhitecti, biologi, speologi, urbanisti, etc., dar nici un ministru al culturii din ultimii 3 ani nu a dat curs acestei initiative.
    vezi http://www.youtube.com/watch?v=4gXA6CQrNMI

  • Alexandru Leibovici: (10-12-2012 la 20:11)

    @Tania Iancu

    La Rosia Montana nu e vorba numai despre cat de sigura ar fi tehnologia de extractie a minereului, cat de valoarea inestimabila, de unicat, a patrimoniului din zona, care ar fi distrus prin aceasta exploatare.

    Văd că cunoaşteţi bine problemele de la Roşia Montană. Să fim deci concreţi:

    1. Este RMGC conştientă de problema patrimoniului?
    2. Ce are de gând? Ce a promis în legătură cu asta? A făcut deja ceva?
    3. Ce-i reproşaţi în legătură cu problema patrimoniului?

    Văd că în ochii dv., nepreţuitul (pentru cine?) patrimoniu este prioritar faţă de câteva miliarde de dolari (sau zeci de miliarde) la bugetul statulu şi al regiunii şi al oamenilor, toate astea trei fiind entităţi sinistrate. Interesante priorităţi…

    Campania publicitară: De ce să nu facă RMGC publicitate? De ce ar avea doar ecologiştii si Fundaţia Soros Romania dreptul s-o facă?

    Trucul ecologist cu UNESCO este cunoscut şi aici în Elveţia: un frumos ansamblu de vii de pe malul lacului Leman a fost declarat patrimoniu cultural (??), iar proprietarii nu mai au voie să facă nici cea mai mică schimbare, nici la vii, nici la construcţii. Sunt, practic, expropriaţi.

    Aştept deci să vedem cum este cu patrimoniul din zonă şi poziţia RMGC-ului.

  • Tania Iancu: (11-12-2012 la 10:05)

    @ dl. Leibovici
    Am sa incerc sa-mi fac timp pentru a scrie un articol despre problema Rosiei Montane.

  • Alexandru Leibovici: (11-12-2012 la 12:00)

    @Tania Iancu

    Dacă n-am încotro, aştept cu plăcere, interes şi nerăbdare 🙂

  • Sorin Paliga: (26-1-2013 la 14:44)

    Nu sînt specialist în domeniu, nu sînt inginer și, deci, nu pot spune dacă mult discutate metodă aleasă este bună / este cea mai bună / este singura aplicabilă. Știu că acolo se extrage aur din neolitic și că zona s-a adaptat mereu la această activitate. Nu știu cine e firma aia, nu mă interesează, nu am niciun interes și nimeni din familia mea. Cu sau fără extragerea acelui aur, românii vor fi tot săraci, deoarece într-una dintre cele mai bogate țări ale Europei este un nivel de trai dintre cele mai scăzute.

    De ce să se facă un referendum? Deoarece este bine să știm ce cred oamenii, ei ce reacție au la o anume temă? Sau ei sînt niște idioți a căror părere nu contează? Bun, Consiliul județean nu poate decide dacă să facă acolo ceva, dar are dreptul să știe ce cred oamenii, da? Cred că știm deja că orice referendum în România are valoare zero, indiferent ce cred oamenii, indiferent ce părere au, există niște oameni inteligenți, atotștiutori care vor spune „băi, idioților, ce vă dați voi cu părerea, las’ că vă spunem noi cum e bine”.

  • Sorin Paliga: (26-1-2013 la 17:13)

    Aș mai avea un comentariu. Mi se pare deja ciudată tergiversarea acestui proiect și mi se pare ciudată abordarea asta lălăită, confuză, smiorcăită. Nu am auzit/văzut o listă clară de probleme cărora să li se dea răspunsuri la fel de clare.
    1. Metoda propusă este corectă/bună/adecvată? (tehnic vorbind)
    2. Dacă da, ce probleme implică? Dacă nu, ce alternative există? (eu nu am auzit de nicio alternativă).
    3. Acolo se extrage aur din neolitic. Ce alternative propun organizațiile N.G.? Să nu se mai extragă aur? Sau să se extragă, dar altfel? Dacă altfel, altfel cum?

    În urmă cu circa 2 ani, în stația de metro Unirea, s-a apropiat de mine un pletos simpatic și m-a rugat să semnez o petiție împotriva proiectului, se afla pe o măsuță. Nu semnez, zic, eu semnez totdeauna pentru ceva, nu împotriva a ceva. Dă-mi să semnez pt alternativa voastră la proiectul firmei X. S-a uitat la mine tîmp, mi-a spus că nu au așa ceva… A mai bîiguit ceva, iar eu i-am spus că trec zilnic pe acolo, cînd are alternativa, o semnez. Nu am avut ce semna, deoarece nu există nicio alternativă. Deocamdată cel puțin.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Naştere

Lumea se învârte o dată în jurul meu, Şi eu o dată în jurul ei…Nimic Calm, încep să-mi scriu povestea!

Închide
100.28.231.85