caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Mama ei de viatza !

de (25-3-2007)

prima dată când m-a născut
m-a aşezat între ghilimele
şi mi-a descântat de sân

îmi unseră fruntea cu untdelemn de urzică
şi mă dădură plocon institutului de filantropie
de la periferia micului paris
la început am deprins mersul patrupedelor şi eram tratat ca atare
apoi am experimentat mersul în două labe
şi am învăţat să merg pe trei roţi
apoi pe două cu multi cai putere

dumnezeu îşi lasă îngerul mumificat de tăceri
să-mi vegheze umbra
iar din când în când mă reinventează

prima dată când m-a botezat
mă scăldaseră în lacrimi de crocodil
ca sa nu ştiu cum se plânge

am învăţat repede teoriile războiului dintre sexe
şi cum să mă agăţ de ziua de mâine
am început să vorbesc în limbajul animalelor
şi rătăceam împreună cu oile negre
prin catacombele bucureştene
unde dumnezeu nu coboră niciodată

îi este teamă de fumul halucinogen de marijuana
ce se aşeza în rotocoale
chiar deasupra capetelor rase

prima dată când m-a corupt
oamenii nu mă întrebau despre visele mele
doar mie îmi păsa

cu mâinile murdare
mi-am tatuat sângele cu hero şi haşiş
aşa am divorţat de dumnezeul vostru
şi m-am luat la trântă cu viaţa de noapte
eram prieten la cataramă
ne schimbam femeile între noi
iar ziua arătam fraierilor calea spre paradis

îngerului i s-au scrijelit aripile
şi gura lui pecetluită a şoptit
omule tu te-ai născut gata plâns

prima dată când m-a dezverginat
m-am hazardat cu mâinile încleştate
spre cer am strigat

şi dacă aţi şti cum mi s-a murdărit privirea
or să mă doară ochii de-atâta plâns şi plimbat în lesă
mi-am zis, trăiesc într-o lume hâdă
şi aşa am început să-mi rezolv problemele cu ce aveam la-ndemână
în fiecare dimineaţă
viaţa mă înjură şi lui dumnezeu
i se rupe-n paişpe de mine

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Jurnal cultural (2) – februarie 2007

1. In memoriam Gheorghe Craciun 2. Carti 3. Filme IN MEMORIAM GHEORGHE CRACIUN Carmen Musat: “Dintre toti scriitorii debutati la...

Închide
3.22.61.246