caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Diaspora



 

Viata de linga noi: Despre pictoritele Veturia si Lia Brindas-Rusu

de (5-3-2007)

Talentul – cel mai frumos dar de la Dumnezeu

Povestea mea se referă la două artiste plastice – Lia şi Veturia Brîndaş, excluse din învăţământ timp de 19 ani, care locuiesc acum în Arizona. Nu au avut drept de lucru datorită faptului că au aderat la cultul penticostal. Cele două surori gemene au absolvit Facultatea de Arte Plastice din Cluj, în anul 1969, avându-i ca profesori, printre alţii, şi pe Teodor Botiş şi Paul Sima.
Veturia a ales să devină graficiană, iar Lia a îmbrăţişat pictura. Ambele au fost repartizate ca profesoare. Lia, în localitatea Micula, iar Veturia (sau Vicky) la Halmeu. În timpul liber, Lia continua să picteze. La expoziţia organizată cu ocazia graduării a primit premiul 1 pentru pictură, fapt care a încurajat-o să lucreze mai departe, iar în 1970, a expus pentru prima dată în cadrul filialei U.A.P. Oradea, la Expoziţia judeţeană de pictură, sculptură şi grafică. Prin faptul că a devenit creştină penticostală, a început prigoana ateistă împotriva ei. Astfel că, nu de puţine ori, Lia a fost chemată să de-a explicaţii legate de tema picturilor ei. Doreau să ştie că lucrările ei nu exprimau un mesaj contra regimului: „Mă puneau să le explic de zeci de ori ce reprezinta fiecare tablou în mod individual”. De asemenea, li s-au pus în faţă două variante: ori muncitoare necalificate la „Arta Crişana”, o fabrică de păpuşi folclorice, ori în Cooperativa agricolă din Salea. Au ales prima variantă şi timp de 16 ani, Lia şi Veturia au lucrat ca „pictoriţe necalificate”. Fiindcă intraseră în conflict cu partidul, li s-a interzis să expună în judeţul Bihor şi în ţară. În toată această perioadă le-au fost interceptate şi convorbirile telefonice. Din partea securităţii li s-a cerut atunci să-şi exprime poziţia printr-o declaraţie în scris. Întrebarea era: „Rămâneţi cu noi sau rămâneţi cu Hristos? Dacă rămâneţi cu Hristos să vă de-a Dumnezeu pâinea din Cer”. În 1978, însă, la conducerea Uniunii Artiştilor Plastici a urmat Horia Coriolan, un pictor remarcabil, care a militat ca cele două tinere talentate să fie primite în expoziţii, pentru calitatea artistică a lucrărilor lor. „Ar fi o crimă să nu las fetele astea să se afirme”, obişnuia să le spună maestrul tuturor oponenţilor. În acest fel, Veturia şi Lia Brîndaş-Rusu au putut să-şi perfecţioneze munca artistică. A fost deosebit de important pentru noi ca în România să se ştie că sunt pictor, respectiv sora mea, Veturia, graficiană. Cu toată persecuţia pe care am cunoscut-o până în 1989, am reuşit să expunem în ţară şi străinătate, fiind încurajate de către cei mai mari critici din ţară, ne mărturiseşte artista. Două dintre tablourile Liei Rusu au ajuns să fie achiziţionate de către soţii Ceauşescu, fiind o pictură narativă care povesteşte despre obiceiurile şi datinile din Transilvania, despre copilărie.
Mai târziu, Lia a introdus simboluri ale creştinismului, în unele lucrări a reprezentat scene din viaţa lui Iisus, citite pe paginile Bibliei, vorbind în acest fel publicului larg şi simţind totodată că inspiraţia pe care o avea venea tocmai din partea lui Dumnezeu.
Lia Rusu contemplă în operele ei şi anumite experienţe din viaţă, cu precădere din anii copilăriei: „Am avut o copilărie fericită. La noi acasă era o atmosferă foarte plăcută. Mama avea o fire blândă, cânta foarte frumos şi pot să spun că am copilărit scăldată în cântecele ei, atât acasă cât şi la munca câmpului când trebuia să-i ajutăm la săpatul porumbului, la secerat, la cules toamna. De multe ori ne opream din cules şi ascultam trilurile magnifice ale ciocârliei. Parcă văd şi acum cum plonja ca o săgeată în mijlocul lanului de grâu, unde-şi avea cuibul sau cântecul de bucurie al privighetorii, căci aveam casa lângă pădure. Dar cele mai pline de umbre şi sunete erau nopţile petrecute sub licărirea stelelor, iar când era lună plină ne minunam şi ne înfricoşam de umbrele lungi ale copacilor sau de foşnetul frunzelor sub unduirea vântului. Veneam târziu spre dimineaţă, adormite pe spatele cailor, ei blânzi ne aduceau până acasă, parcă ştiau că trebuia să mergem la şcoală”.
Inspiraţia, intuiţia şi imaginaţia de moment sunt de asemenea elemente de bază ale operelor ei. Oameni de cultură şi critici de artă când au analizat lucrările Liei Rusu, din diverse colecţii particulare din România, Germania, Franţa, Olanda, Belgia, Israel, Ungaria, SUA şi Canada, au comparat-o pe artistă cu Marc Chagall, un pictor modern, cu un stil personal, caracterizat de puternica sa individualitate. Iată un scurt paragraf dintr-un eseu redactat în urmă cu câţiva ani de pictoriţa Lia Rusu despre Chagall: „Dacă în general pictura secolului XX refuză cu înverşunare să devină narativă, iată un artist care în fiecare tablou „povesteşte” vrăjindu-ne. Putem spune că Chagall se situează dincolo de limitele artei moderne? Nici vorbă de aşa ceva: căci în opera sa totul poartă pecetea epocii noastre: forma, coloritul, atmosfera, precum şi acea perpetuă dorinţă de inovare, care face parte din trăsăturile cele mai caracteristice artei contemporane (…)”
Dacă Chagall a ales pictura pentru că îi era la fel de vitală ca aerul, văzând în ea o fereastră spre o altă lume, pentru Lia Rusu pictura a fost de asemenea un mijloc de refugiu în mijlocul persecuţiei comuniste. Deşi au continuat să picteze, faptul că nu li s-a permis să-şi expună lucrările public, a determinat ca venitul celor două artiste (Lia si Veturia) să scadă considerabil. În acea perioadă însă, o mână divină şi nevăzută a intervenit prin „Galeria de Artă” de la „Fondul Plastic” care le-a solicitat să croşeteze câteva poşete unicat din resturi de piele. Constatând că există cerere la aceste poşete, comenzile din partea galeriei au crescut considerabil, ajungând la câteva mii. Pictoriţele erau plătite cu 46 de lei bucata. Din 1978 au început să vândă lucrări de artă, veniturile lor din pictură ajungând la peste zece mii de lei pe lună. Au început astfel să primească pâinea „ca din Cer”.
În urmă cu aproape un an, Lia, împreună cu soţul ei, Liviu, de profesie medic şi cei doi copii ai lor, Felix (22 de ani) şi Ramona-Beatrice (19 ani), s-au stabilit în SUA, alegându-şi ca rezidenţă statul Marelui Canion, unde sora Liei, Veturia, îşi stabilise deja domiciliul acum şase ani. Şi pentru că, o ţară fără artă este mai săracă, am putea spune că statul Arizona este acum mai „bogat” cu două artiste. Pentru Lia şi Veturia, pictura este un drum pe care ar dori să nu-l abandoneze niciodată. Lia Brîndaş-Rusu consideră că talentul de-a picta este cel mai frumos dar pe care l-a primit din partea lui Dumnezeu. Sperăm ca acest talent al ei să fie exploatat din plin în continuare, promovând astfel arta românească şi aici, pe tărâm pe american.

Octavian D. Curpas

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Pasager/28 : TANGO!

TANGO ! Doar atat spun. www.geocities.com/revista_pasager Pasager/28 vorbeste despre ce inseamna tangoul in viata noastra: imbratisare, cunoasterea celuilalt, relatie de...

Închide
54.227.97.219