caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

„Corelatii speculative” – autor Prof. dr. Cornel Harangus*

de (29-1-2007)

„În raportarea la natură, cultura a fost adesea considerată o realitate spirituală profund diferită, cu o acţiune, dacă nu contrară, atunci cel puţin divergentă. Limbajul, simbolurile, structurile şi entităţile culturii, legile funcţionării acestora, par a nu avea concordanţă cu procesele naturale şi legile care le dirijează. Lucian Blaga postula existenţa unei distanţe abisale între natură şi cultură, pentru traversarea căreia a fost nevoie de o mutaţie specială numită de el mutaţie ontologică. Prin cultură s-a produs în cadrul naturii un salt fără precedent la nivelul planetei, care a dat naştere unui fel de a exista complet nou.
Trecând de la consideraţiile metafizice la cele funcţionaliste, ne putem opri la afirmaţia conform căreia cultura reprezintă modul omenesc specific de adaptare a societăţii la natură şi modul de adaptare al individului la viaţa socială. Desigur, adaptarea individului la viaţa socială cumulează pentru el şi adaptarea la natură pe care i-o pune la dispoziţie comunitatea în cadrul căreia s-a născut. Atât la nivelul societăţii cât şi la cel al individului funcţionarea adaptativă a culturii îl pune pe om în relaţie cu natura, cu legităţile, procesele şi evenimentele acesteia. Întrebarea pe care o putem pune şi care poate fi începutul speculaţiilor, este aceea privitoare la direcţia în care o cultură sau alta orientează individul sau societatea ca întreg în raport cu legităţile naturale.
Cea mai interesantă corelaţie pare a fi aceea dintre direcţia funcţional adaptativă a culturilor şi legea entropiei. Acea lege spune că orice proces, fie el natural sau artificial, adică provocat de om, aduce cu sine un plus de dezordine în mediul în care se desfăşoară, creşte entropia mediului respectiv. Există totuşi două tipuri de funcţionări – entropice şi negentropice – care dau o direcţie diferită proceselor. În structurile care se menţin departe de echilibru, ca să folosim termenii lui Ilya Prigogine, procesele interne sunt negentropice, adică menţin sau cresc ordinea în interior, pe seama schimbului cu mediul ambiant, în care însă măresc dezordinea. Legea entropiei este, prin urmare, universal valabilă, acţionează în toate sistemele, dar local acţiunea ei poate fi stopată, consecinţa amintită putând fi transferată în zone limitrofe sau mai puţin limitrofe. Nu trebuie să intrăm aici în detaliile ştiinţifice implicate: este suficient să formulăm în maniera limbajului obişnuit ideea corespondentă că entropia sistemelor creşte pe măsură ce se desfăşoară anumite procese în cadrul lor, fiind, în unitate de timp, cu atât mai mare cu cât au loc mai multe procese. În sistemele vii şi în societatea omenească (dar poate că şi în natura nevie) procesele pot fi orientate entropic sau negentropic, cu precizarea că ultima orientare este întotdeauna locală.
Speculaţia pe care o putem face pe seama celor spuse anterior este următoarea: culturile, care pot fi considerate mijloace ale adaptării umane, cum am spus mai înainte, pot să îşi propulseze acţiunea lor într-o direcţie sau alta a desfăşurării proceselor, adică să fie culturi entropice sau culturi negentropice. În fapt o asemenea tipologizare ar fi total inexactă dacă ne-am gândi că cele două culturi numite mai sus le putem găsi în mod separat undeva, într-o stare măcar relativ pură. Nu există aşa ceva , fiecare din cele două culturi este prezentă în toate culturile care s-au născut pe globul pământesc. Cultura negentropică ar putea fi numită mai propriu cultură ascetică. Este vorba de acele părţi ale culturilor care orientează comportamentele oamenilor spre asceză, spre abţinere de la acţiuni, spre responsabilitate şi dominare a tentaţiilor. Morala, religia şi dreptul, prin cele mai multe părţi ale lor, dacă nu în totalitate, fac parte din această cultură. Mari segmente ale culturilor asiatice şi orientale aparţin aceleiaşi spiritualităţi, ca dealtfel toate aşa-zisele înţelepciuni. Ele sunt culturi ale fructului oprit al cunoaşterii, aşa cum se înţelege din cunoscuta parabolă biblică. Culturii ascezei îi putem ataşa ştiinţa dietei alimentare sănătoase, care a fost şi este şi în zilele noastre o preocupare nu numai a medicinei, dar şi a religiilor. Prin excelenţă o cultură a ascezei este şi cultura yoga, cu toate ramurile şi disciplinele care o compun. Profunzimile acesteia par a fi greu accesibile europenilor. Tot o cultură a ascezei pare a fi cultura sportivă, luată sub definiţia ei antică de cultură a sănătăţii fizice şi mintale. Mişcarea sportivă actuală, din toată lumea, pare a corespunde mai puţin sau deloc acestei definiri.
Cealaltă cultură, entropică, reprezintă opusul culturii ascezei. Aceasta ar fi reprezentată de cultura axată pe satisfacerea tentaţiilor omeneşti, cultura pusă în slujba creşterii comodităţilor , considerate a fi un rezultat al civilizaţiei, al triumfului ştiinţific şi tehnologic
Ştiinţa şi tehnologia constituie modalităţi culturale de adaptare a societăţilor la mediul natural. Dar ele sunt puternic distincte de cele ale culturii ascezei prin aceea că se desfăşoară pe direcţia şi în prelungirea forţelor naturale ale omului şi se bazează pe utilizarea proceselor naturii, de obicei în direcţia intensificării lor. Vreau să spun prin aceasta că ele nu se sprijină pe spiritul reflexiv ascetic, pe care de altfel îl refuză. Asemenea modalităţi de adaptare sunt creatoare de entropie, într-o măsură incomparabil mai mare decât cele ale adaptării ascetice. Toate formele comportamentului hedonist sunt obiectivarea unei culturi entropice, dar nu numai acestea. Cultura consumismului specifică zilelor noastre, marketingul şi cultura reclamei în special, se plasează în vârful ierarhiei culturilor de tip entropic. Creşterea demografică, poluarea mediului, a alimentaţiei, armele terifiante ale zilelor noastre au o origine culturală de aceeaşi natură. Iar această enumerare ar putea fi detaliată şi extinsă cu multe alte exemple. Ştiinţa care ajută la exploatarea energiei mediului, cum ar spune Martin Heidegger, precum şi tehnica derivată din aceasta reprezintă maniere entropice ale adaptării.
Relativitatea distincţiilor făcute mai sus este de la sine înţeleasă. Iar distincţia, cum ar spune Aristotel, este după concept şi nu în realitate. În fapt ea reprezintă un mod anume de a reaminti ceva ştiut.”

* Domnul Prof. Cornel Haranguş este rectorul Universităţii Tibiscus din Timişoara

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.80.58.121