Şuierând printre dinţii ca nişte cuţite,
Limbile batjocoritoare
Ţâşnite parcă din privirile îngheţate
Ale şerpilor roşii,
Te-au otrăvit.
Judecată
Pentru otrava limbilor,
Nu a fost inventată.
Leacuri la biserică nu s-au găsit.
Îndoială printre cei din jur,
Nici atât!
Nici apă curată
Prin toate pâraiele
N-ai mai găsit.
Când s-a iscat furtuna
Şi când mai apoi a venit ploaia,
Toţi s-au spălat.
Pielea ta a rămas încrustată
Cu urmele rănilor vechi.
Dar cine îşi mai aduce aminte?
Călimările au fost aruncate.
Limbile otrăvite au fost înghiţite.
Dinţii ca nişte cuţite,
Tociţi.
Cine mai ştie?
Cine mai simte?
Sufletul tău mamă,
A rămas încărcat
Cu teama că ochii şerpilor roşii,
Ca o pedeapsă târzie,
Mai pot învia într-o zi
De prin blestematele morminte.
Dan David, Los Angeles, martie-31-2006.