Brăila şi trandafirii roz

Uncategorized

Brăila şi trandafirii roz

 

pe aleile strîmte

din partea medievală a brăilei

cu frontoane scorojite şi ferestrele oblonite

cu flori revărsate pînă aproape de macadam

eu şi Lana încercăm să auzim tropotul cailor de pe vremuri

şi chiar urcăm într-o trăsură de lumină

capitonată cu rozul trandafirilor de pe garduri

Lana spune că “dacă miroşi parfumul lor începi să rîzi”

scările care duc spre faleză

îi dau Lanei o nostalgie de femeie abandonată

care-o face să-mi spună poveştile ei de dragoste

pe fiecare treaptă întîlnim cîte un bărbat

care s-a aruncat în valuri

pe ultima treaptă în ochii Lanei

cresc doi fluturi albaştri

în zarva bîlciului rustic de pe faleză

sfîrîie micii şi muzica

şi e o veselie de nedescris

fluturii Lanei zboară de la o masă la alta

de la o tejghea la alta

Lana vrea gogoşi umplute cu dulceaţă de trandafir

dintr-o tufă întreagă de trandafiri roz

Lana e mofturoasă

nimeni nu mai face asemenea delicatese

vaporaşele-restaurant se leagănă cu perdelele lor de lumină

în ritmul dunării şi al lui Strauss

nici nu ai crede că trăim într-un secol al vitezei

pentru o clipă

ne mulţumim pînă la urmă cu nişte gogoşi donuts

atît de fine şi de sintetice

şi cu splendoarea brăilei care dă pe dinafară.

 

3 thoughts on “Brăila şi trandafirii roz

  1. Ce e aia exact “faleza” si ce e “macadam”? … Macadam, parca suna a fi cuvant turcesc, nu? In schimb stiu ce e o femeie abandonata… ce mai faci, si cum o mai duci?

    Cu drag si dor, Itzhak .

  2. Faleza este țărmul unei ape, amenajat pentru plimbare…

    Macadamul este drumul pavat cu piatra sparta… cuvântul e de origine franceza si germana…

    Hmm!… Ce înseamnă femeie abandonata?

    Oare cine esti?

  3. Multumiri cuviincioase pentru faleza si macadam, m-ai inbogatit cu 2 cuvinte de care n’aveam habar.

    Cine oare oi fi? …de asta stiu cate ceva, dar nu totul… cauta-ma…

    Cu drag, Itzhak

Leave a Reply to Ruxandra Anton Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top