caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Despre UE: Timpul este arbitru suprem

de (8-1-2007)

Paradoxal, pe pictorul Ion Panduru, care s-a născut în aceeaşi zonă cu mine şi nu cu mult înaintea mea, l-am cunoscut nu lîngă piciorul podului construit de Apolodor, ci prin intermediul unui prieten care trăieşte în SUA. Octavian Curpaş a scris despre artist în ziare din Statele Unite ale Americii, din Canada şi din România. El ni l-a şi propus pe Ion Panduru pentru a răspunde, frust şi sincer, la întrebarea “Ce pierdem şi ce cîştigăm odată cu integrarea în Uniunea Europeană”.
Se spune că artiştii trăiesc mai mult în lumea lor şi sînt puţin rupţi de lumea reală. Ion Panduru ne convinge de contrariu.
S-a născut în 1948, în Şimian, judeţul Mehedinţi. A studiat pictura cu maestrul Ion Ţarălungă. Expoziţii personale: Bucureşti, Agrigento, Italia, Bamberg, Germania etc. Lucrări în colecţii particulare: Bulgaria, Polonia, Germania, Italia, Franţa, Olanda, Canada, S.U.A., Elveţia, Mozambic.
Dincolo de şevalet şi de culoare, iată cam ce gîndeşte artistul despre ce pierdem şi ce cîştigăm odată cu intrarea României în Uniunea Europeană:
Noi am pierdut toată tinereţea plătind datorii externe, pe care nu le făcusem eu! Am îndurat foame, frig şi restricţionări la multe bucurii, la călătorii, ca să edificăm o industrie, o economie ce ar fi putut să ne asigure un nivel de trai european. Şi ce s-a ales din toate astea? Un mare furt legalizat, o înstrăinare de bunuri naţionale pe o şpagă derizorie, tutelată de guvernele aflate la guvernare, indiferent de culoarea politică, afişată la vedere pentru proşti sau naivi.
Intrarea în UE nu ne scapă de proşti, nici de naivi, dar impune o legislaţie mai fermă, mai dură pentru făcătorii de matrapazlîcuri, care nu vor dispărea, dar se vor gîndi mai mult (sper) înainte de a trage o nouă ţeapă, un nou tun. Îmi amintesc, în 1992, la întîlnirea de 20 de ani de la terminarea facultăţii, cînd întrebînd un profesor, atunci consilier al preşedintelui, ce se întîmplă cu industria românească, ne-a răspuns că intenţionat legislaţia este laxă pentru a se putea forma patronatul indigen. Am rămas cu gura căscată, ca la dentist, de cinismul răspunsului! Ne îndemna, pur şi simplu, să furăm ! Şi unii au…
Managerii din întreprinderile statului aveau numai drepturi şi nici o îndatorire, furau fără nici o jenă, iar dacă întreprinderea dădea faliment, ei, managerii, n-aveau nici o problemă, nu-i durea capul, nu suportau solidar cu toată familia, cu tot neamul, pierderile provocate cu bună ştiinţă. Se vaită unii că vor dispărea unele întreprinderi, chiar unele ramuri industriale. Şi care e problema? Nu se poate să produci prost şi scump. Dacă sînt în faţa unui galantar, nu o să aleg brînza românească din patriotism aiurea, ci o să iau brînza daneză sau nemţească dacă este mai ieftină şi mai bună! Multe produse indigene au rămas pe piaţă doar sub umbrela taxelor vamale. Aceeaşi judecată cu toate produsele şi mai ales cu SERVICIILE. Am scris cu majuscule pentru că aici va fi cea mai mare problemă!
Pierdem independenţa? Nu am avut-o niciodată, tot timpul am atîrnat de cîte cineva, de turci, de nemţi, de ruşi. Noi n-am mers pe mijlocul drumului în istorie decît de puţine ori şi atunci nu pentru mult timp.
Dacă privim în istoria noastră, am cam mers ba pe marginea drumului, ba prin şanţ. Nu îmi face plăcere, dar trebuie să recunoaştem adevărul. La noi este proverbul: Capul plecat, sabia nu-l taie. Alţii au proverbul: Mai bine o zi leu, decît o viaţă cîine. Este o diferenţă de atitudine, de mentalitate, ori tocmai această mentalitate ne-a făcut să ne mulţumim cu puţin, cu mai puţin decît merităm, ne-am mulţumit cu călduţ, nu am cutezat să cerem, să luăm Fierbinte sau Rece. Poate şi din cauză că noi, ca neam, ne-am născut dintr-o înfrîngere, aceea a lui Decebal, care ne-a amprentat ADN-ul.
Pierdem obiceiurile, tradiţia? Acestea sunt pierdute din clipa urbanizării forţate, de cînd a apărut radioul şi televiziunea, unde sunt impuse modele lipsite de anvergură intelectuală şi/sau culturală. Aşa au apărut manelele, blugii, McDonnald’s, telenovelele etc., aşa că nu trebuie să jelim ceva care s-a frînt. Am văzut la TV că se promovează sărbători străine nouă, dintr-o dorinţă absurdă de a ne alinia şi noi, fără să ne ceară nimeni aşa ceva. Cu siguranţă va rămîne cîte ceva, vor învia altele, dacă turismul rural sau folcloric se va revigora şi va deveni sauvage ori very intersting, very nice.
Ce cîştigăm odată cu intrarea în UE?
Mai toate întreprinderile au început o campanie de mărire a salariilor. Nu chiar la nivel european, dar o creştere semnificativă. De ce? De la 1 ianuarie este permisă migraţia forţei de muncă în aproape toate ţările din UE. Este greu departe de casă, dar dacă se cîştigă, pleacă lumea. Familii întregi, colonii de români se găsesc în Italia, Spania, Germania, unde nu te aştepţi. Unii se întorc de sărbători, apoi mai rar, apoi din ce în ce mai rar. Mulţi copii vorbesc mai bine altă limbă decît româna. Oficial se recunosc mai bine de două milioane de români stabiliţi deja în alte ţări. Acest fenomen va continua. În ce măsură? Este greu şi prematur de estimat. Va depinde în mare măsură de guvernanţi, de preocupările lor pentru ridicarea nivelului de trai al populaţiei rămase. Desigur, plecarea românilor în lumea largă va crea condiţii pentru acceptarea unei migraţii din exterior, din zone mai defavorizate economic decît în România. Vor veni asiatici, africani, indieni sau mai ştiu eu de unde! Va fi bine? Nu va fi bine? Asta n-avem de unde şti! La urma urmei, în Nord America nu-i la fel?
Călătoriile se vor face pe bază de carte de identitate! Cîteva săptămîni (luni) ni s-a spus să avem şi paşapoartele, apoi pe măsură ce se vor obişnui vameşii altor ţări, nu va mai fi nevoie de paşaport. Eu, cel puţin, sunt convins că ne va fi mai bine în UE. Lîngă un om puternic te simţi şi tu mai sigur, mai încrezător. Trebuie să gîndeşti pozitiv, să fii optimist. Nimeni nu se gîndeşte la divorţ atunci cînd spune DA la ofiţerul stării civile.
Multă sănătate, noroc cu carul, fericire cât cuprinde şi bani cât mai mulţi!

European, Ion Panduru

***

Priviţi cîteva dintre creaţiile pictorului, care dovedesc fără tăgadă că Ion Panduru, artistul şi omul deopotrivă, reuşesc să ţeasă, aşa cum dorise el de mic copil, poduri suspendate între suflet şi lumea care îl înconjoară.
Viorica PÂRJA

Din confesiunile artistului
Sînt un tip solar, născut într-o duminică la ora 8. Îmi aduc aminte că eram cam de 5 anişori cînd priveam cum ţesea mama un covor. Eram fascinat de culori, de motcile de lînă colorate cu culori naturale, foi de ceapă, vâsc şi alte buruieni.
Eram tentat să ţes, dar nu m-a lăsat maică-mea. Atunci am luat creioane colorate şi am reprodus de pe un penar un desen cu două vrăbii la tablă. Erau eleve păsările.
Tîrziu, cînd a văzut mama desenul, l-a arătat cu mîndrie lui taică-meu. A ridicat sprîncenele a mirare, a întrebat încă odată dacă eu am făcut desenul. Răspuns afirmativ şi bătrînul m-a lăudat.
Mai trecu apă pe Dunăre şi cînd ajunsei în Bucureşti, student la Automatică-Institutul Politehnic Bucureşti, mă trăgea aţa către pictorii profesionişti. Aşa l-am cunoscut pe Lae Krasovski, Dumnezeu să-l ierte, care îmi explica cum se fac amestecurile de culoare, cum se întind pînzele pe şasiu, cum se pune în pagină subiectul. (…)
Mai apoi, a fost un curs, o colaborare, o experienţă de atelier cu profesorii şi prietenii mei, pictorii Ion Ţarălungă care a iubit aviatorii şi marinarii şi subiectele specifice lor, Doru Rotaru, un colorist rafinat, un realizator de vitralii – mare meşter – care a împodobit Cotrocenii şi Palatul Tineretului. De la el am învăţat să fac vitralii, şi, nu în ultimul rînd, Bogdan Stihi, un pictor cu o viteză de execuţie uimitoare, mai “schnell” decît mine la început.
Şi uite aşa şi cu practică şi cu dorinţă şi cu mult suflet a început să meargă mîna parcă sigură, intuitivă şi cu mult curaj…
(…) Nu obosesc, îmi place să pictez, nu mă interesează decît tabloul şi abia în final mă gîndesc că trebuie şi pîine şi brînză… şi vin….

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.102.236