caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Seminte pentru viitor



 

GUGUŢĂ – Şcoala de duminică unde se învaţă româneşte

de (9-9-2012)
5 ecouri

Într-o încăpere dintr-un complex de apartamente din Arlington, Virginia, un grup de 15 copii cu vârste de până la 10 anişori, se adună, împreună cu părinţii şi bunicii, în fiecare duminică, unde preţ de două ceasuri cântă, recită poezii, ascultă poveşti, fac gimnastică, şi mai apoi se joacă şi servesc gustări. Toate acestea în timp ce învaţă şi vorbesc limba română. La şcoala de duminică a grupului Guguţă regulile sunt stricte: cât timp petrec acolo, toţi trebuie să vorbească doar în română, copii şi însoţitorii lor deopotrivă. Unii copii învaţă acum primele cuvinte,  în timp ce alţii, mai avansaţi, pun în practică deja cunostiintele pe care le deţin în limba lui Eminescu. Sunt copii din familii mixte româno-americane sau de emigranţi din România şi Republică Moldova care locuiesc în zona metropolitană din Washington D.C, şi care sunt unite de dorinţa de a ţine aproape de legăturile lingvistice şi culturale ale locurilor natale.

Cu un nume inspirat după eroul scriitorului moldovean Spiridon Vangheli, grupul Guguţă s-a născut în urmă cu doi ani, atunci când unei basarabeance din Republica Moldova i s-a făcut dor de dulcele grai matern şi a căutat să îşi facă prieteni cu care să se converseze în limba maternă. “Mă simţeam singură şi voiam să găsesc români cu care să interacţionez şi să vorbesc în limba română”, povesteşte Valentina Bulaviţchi, fondatoarea grupului. Nu a stat mult pe gânduri şi a dat sfoară în ţară prin intermediul unei pagini pe Facebook la care au aderat, rând pe rând, mai mulţi români. Acum Guguţă are 80 de membri, toţi doritori de a păstra vie tradiţiile româneşti de care sunt atât de apropiaţi. Este un grup închis la care pot se pot înscrie doar cei vorbitori de limba română (sau care vor să o înveţe) şi care au copii.

Deşi provin din familii de români, o parte din copiii care calcă pragul şcolii de duminică nu cunosc o boabă din limba maternă a părinţilor lor. ”Credeam că toate familiile de români îşi învaţă copiii limba română, dar am constatat că nu este aşa”, mărturiseşte Valentina Bulaviţchi. Aşa că pentru unii micuţi, Guguţă este locul în care învaţă primele cuvinte în româneşte. Alţii, pe care părinţii i-au învăţat româna din familie, vin duminică ca să exerseze limba şi să o perfecţioneze. Educatoarea Corina Băluţă, responsabilă de activităţile culturale şi educative ale grupului, a creat un program special pentru micii ei elevi. Programul începe cu un cântecel în care copiii îşi spun numele şi fac o scurtă convsersaţie, şi continuă cu câteva exerciţii de gimnastică, obligatoriu pe muzică românească.  Apoi copiii învaţă un cântecel sau o poezie din repertoriul românesc, ascultă o poveste, fac câteva exerciţii de yoga, iar la final primesc o gustare. Uneori, au parte chiar de mâncare tradiţională, alături de dulciuri româneşti cum ar fi biscuiţii Eugenia sau delicioasa ciocolată cu rom. De Crăciun, îmbrăcaţi frumos în costume populare, copiii merg să îi colinde pe diplomaţii de la Ambasada Republicii Moldova, cărora le oferă un spectacol cu cântece şi poezii tradiţionale.

Activităţile educative ale grupului Guguţă sunt apreciate atât de copii, cât si de părinţi. Copiii sunt  bucuroşi  pentru că petrec câteva ore într-o atmosferă prietenoasă, iar părinţii sunt încântaţi că micuţii  îmbină utilul cu plăcutul şi învaţă câte ceva despre cultura şi obiceiurile româneşti . Există familii care îşi aduc copiii la şcoală încă de la înfiinţarea acesteia, printre care sunt şi cele care locuiesc în afara zonei metropolitane, chiar şi la Baltimore.

Şcoala funcţionează prin autofinanţare şi beneficiază exclusiv de suportul părinţilor. Fondatoarea grupului Guguţă pune la dispoziţie spaţiul unde se desfăşoară activităţile de duminică, iar părinţii se îngrijesc de materialele didactice şi gustări. Fiecare aduce câte ceva pentru a contribui la buna desfăşurare a orelor de curs ca, astfel, micuţii să aibă cele necesare pentru a se bucura din plin de acest program educativ.

Valentina Bulaviţchi este fericită că prin Guguţă a reuşit să cunoască comunitatea de români din zonă şi să pună bazele unor activităţi menite să menţină treaz spiritul românesc în rândul celor care se află la mare depărtare de locurile dragi de baştină. Acum familiile care sunt membre ale grupului se întâlnesc şi în afara zilelor de duminică, se vizitează între ele, iar copiii se joacă sau merg împreună la muzee şi la film. Deasemenea, la nevoie, mămicile se ajută între ele şi fac babysitting atunci când sunt prinse cu diverse treburi. Ambiţia Valentinei este formarea în viitorul apropiat a unei trupe de dans, unde copiii să înveţe dansuri populare româneşti, cum sunt hora sau sârba.

Ecouri

  • Oxana Maciuca: (10-9-2012 la 09:37)

    Frumios articol, dar se merita sa fie mentionati si donatorii care au contribuit cu un numar considerabil de matariale didactice pentru aceasta scoala duminicala.
    Pacat ca Diaspora din SUA a uitat de acest mic detaliu.
    In rest bravo pt activitatea desfasurata!

    Oxana

  • Valentina: (10-9-2012 la 10:10)

    Oxana, articolul a fost despre Grupul Guguta, nu despre Proiectl IOM care a finantat biblioteca de carte pentru copiii din incinta Ambasadei R.Moldova in D.C.. IOM nu este nicidecum finantarotul Grupuli Guguta. Noi am scris Proiectul, v-am onorat cu articole acum un an in urma cand am primit cartile. Cartile puse la dispozitia noastra sunt citite. Merci pentru finantarea bibliotecii, va suntem foarte recunoscatori. Dar Grupul functioneaza gratie parintilor care-si aduc copiii la Guguta in fiecare duminica. In afara de carti, la Guguta folosim mult mai multe materiale didactice. De fapt nu avem nici un fel de donator, suntem la autofinantare.

  • Laura: (10-9-2012 la 14:34)

    Mai e loc in grup?

  • george: (11-9-2012 la 05:08)

    Bravo! Idee demna de urmat in fiecare oras… Doar trebuie bunavointa si credinta. Doamne ajuta!

  • Lilia: (11-5-2014 la 18:27)

    Va admir pentru ceea ce faceti.

    Am crescut cu Guguta. Mi-a calauzit copilaria. Sunt invatatoare de 20 de ani in Romania, dar l-am adus pe Guguta cu mine. Le-am citit elevilor mei, inclusiv familiei mele. Au inceput sa-l iubeasca cu totii. La toate serbarile fac multe lucruri frumoase, lucruri si idei aduse de „acasa”, aici, tot acasa este. Avem multe obiceiuri frumoase pe care nu vreau sa le dau uitarii.

    Va doresc puteri de munca!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
La Londra a luat sfârşit o vară sportivă de succes

La Londra urmează să se desfăşoare luni la prânz o paradă în cinstea medaliaţilor britanici de la Jocurile Olimpice şi...

Închide
18.116.43.119