În urmă cu un an, electoratul român era la fel de dezamăgit de prestaţia actualei clase politice pe cât este şi acum. Se simţea nevoia apariţiei unor noi forţe politice, care să spargă cercul vicios al alternanţei la guvernare a diverselor combinaţii dintre aceleaşi partide şi aceiaşi politicieni, incapabili să-şi ţină promisiunile şi să aducă la îndeplinire un proiect politic coerent.
Noua Republică, mişcarea fondată de Mihai Neamţu, promitea să răspundă acestor aşteptări – dacă nu în totalitate, măcar ale celor cu sensibilităţi de dreapta. Formată îndeobşte (dar nu numai) din oameni tineri, cu competenţe dovedite, care se feriseră până acum să ia parte la jocurile meschine ale politicienilor, se anunţa ca o alternativă la felul în care se făcuse politică în România ultimelor două decenii. „Pentru a parcurge treptele spre o nouă Românie avem nevoie de-o altă clasă politică formată din lideri necompromişi, oameni competenţi şi vizionari pragmatici” – se afirma în manifestul programatic al organizaţiei.
A existat, de la bun început, o suspiciune: nu cumva noua organizaţie este o construcţie de rezervă a cuplului Băsescu-PDL, menită să înlocuiască partidul compromis în ochii electoratului pentru că nu reuşise să dovedească a avea alte scopuri decât deţinerea puterii politice pentru a obţine beneficii economice pentru membrii săi şi grupurile ce gravitează în jurul lor? Suspiciunile au fost alimentate de bunăvoinţa cu care a fost primită noua formaţiune de către o serie de lideri ai PDL, partid care altfel ar fi trebuit să o perceapă ca pe un adversar direct.
Întrebarea care s-a pus de la început a fost: este Noua Republică o formaţiune care doreşte să-şi croiască un drum propriu, cu adevărat diferit de cel pe care merseseră partidele existente? Sau este doar un mecanism menit să colecteze voturile celor care nu doresc venirea la putere a alianţei contra naturii dintre naţional-liberali şi social-democraţi, dar care au fost dezamăgiţi de prestaţia la guvernare a PDL şi a lui Traian Băsescu, voturi pe care să le contabilizeze în final tot vechiul partid? Pentru a da un răspuns net la această întrebare nu era suficient ca Noua Republică să critice unele decizii ale partidului aflat la guvernare sau prestaţiile unora dintre liderii acestuia. Ar fi trebuit să ceară electoratului un vot bazat pe dorinţa de a se face un alt fel de politică. După care să treacă la construcţia noii republici.
Riscurile ar fi fost mari. Rezultatul putea fi cel înregistrat în 2000 de un partid cu obiective similare – Uniunea pentru Reconstrucţia României. S-a spus că eşecul acelei formaţiuni s-a datorat faptului că a apărut prea devreme, înainte ca electoratul să fie suficient de convins de incapacitatea partidelor existente de a guverna în mod satisfăcător. Acum, mai ales după protestele din ianuarie, se pare că acest impediment a dispărut. Dacă nu, înseamnă că electoratul nu merită alt fel de guvernare.
Noua Republică a ales să abandoneze drumul propriu şi să candideze în alegeri într-o alianţă cu PDL, PNŢCD (care păstrează din partidul lui Coposu şi Diaconescu doar sigla) şi câteva organizaţii cu statut incert, dar crescute la umbra PDL şi a lui Traian Băsescu. Se pare că această decizie a fost facilitată de evenimentele legate de tentativa de demitere a preşedintelui, în timpul cărora Noua Republică s-a considerat nevoită să acţioneze pentru apărarea statului de drept ameninţat de tendinţele totalitare ale USL, luând apărarea preşedintelui ales. Cu alte cuvinte, a ales răul cel mai mic, ignorând propriul crez, exprimat în manifestul cu care se lansase: „Credem că trebuie să alegem binele, nu doar răul cel mai mic”.
Vor fi liste comune, în care liderii Noii Republici se vor regăsi alături de cei ai compromisului PDL şi de partidul care are în frunte pe recordmanul traseismului politic. Ce-i drept, ni se promite o curăţare a listelor de candidaturi de către o comisie de etică. Dar ce ne spune că această comisie va fi mai eficientă decât a putut fi în interiorul fostului partid?
Să nu ne amăgim. Strategia de rebranduire a PDL este evidentă, scopul ei fiind de a se prezenta electoratului drept altceva decât partidul care a guvernat până în primăvara acestui an. Ea a fost testată la alegerile locale, atât prin abandonarea cromaticii tradiţionale, cât şi prin adoptarea, în câteva judeţe, a unor denumiri de împrumut. Infuzia de oameni de bună-credinţă, proveniţi din Noua Republică, nu va reuşi să schimbe mai mult decât dacă oamenii respectivi s-ar fi alăturat pur şi simplu vechiului partid.
Problema actualelor partide nu stă în calitatea oamenilor care le compun, ci în mecanismele interne care promovează non-valorile. Noua Republică ne-a promis să fie un partid „la firul ierbii”. Asta ar fi însemnat să crească pe propriile rădăcini, cu riscul de a fi sufocată de umbra marilor copaci. A preferat soluţia iederei, care îmbracă frumos copacii găunoşi.
Articolul a fost preluat cu aprobarea autorului si a revistei Romania Libera