caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Sport



 

Eddy Merckx – un mister ne-elucidat

de (2-9-2012)
3 ecouri

Ce-ţi mai poate spune azi o carte despre marele campion ciclist Eddy Merckx? La prima vedere, nu mare lucru.

Şi totuşi lectura cărţii “Eddy Merckx – Canibalul”, de Daniel Friebe (Ebury Press, 2012) este pasionantă. De ce? În primul rând pentru că nu este nici o tămâiere a aceluia care a fost considerat nu doar cel mai mare ciclist din istorie, dar poate chiar cel mai mare sportiv, nici o demolare de pe soclu a acestei legende vii.

Cartea este scrisă fără colaborarea lui Merckx, care a refuzat interviurile cu autorul, cu excepţia unei scurte discuţii în 2011, când fostul mare campion se întâlnise la o ocazie cu foşti mari rutieri belgieni.

În schimb, Friebe a stat de vorbă cu figuri de frunte ale ciclismului din vremea lui Merckx – Vittorio Adorni, Felice Gimondi, Rik Van Looy, Walter Godefroot, Bernard Thevenet, Roger de Vlaeminck, Freddy Maertens şi mulţi alţii.

Citind pe rând capitolele cărţii – care prezintă în mod cronologic cariera lui Merckx – iese la iveală un portret al unei personalităţi extrem de contradictorii.

Câtă vreme a fost în activitate, Merckx era faimos pentru lipsa sa aproape totală de charismă în momentul în care se dădea jos de pe bicicletă şi devenea un interlocutor opac pentru jurnalişti. De altfel, el însuşi zicea că este cu adevărat fericit numai pe bicicletă.

Eddy Merckx era o figură atipică printre ciclişti, fiul unui băcan care începuse să se caţere în ierarhia socială, el provenea din clasa de mijloc, într-un sport care se alimenta cu precădere din clasa muncitoare.

Deşi părinţii săi erau neerlandofoni, mutarea din fragedă copilărie în suburbiile capitalei Bruxelles, l-a adus într-un mediu predominant francofon, iar căsătoria cu Claudine Acou, o învăţătoare valonă l-a îndepărtat şi mai mult din mediul flamand. De altfel, şi acum, la peste 67 de ani, Merckx recunoaşte că face greşeli de limbă atât în franceză, cât şi în olandeză.

Momente de cotitură

Cartea se opreşte la câteva momente cheie ale carierei marelui campion şi unul dintre acestea este accidentul grav de pe velodromul de la Blois, din septembrie 1969, după care Merckx nu a mai fost acelaşi om, chiar dacă a continuat să-şi domine adversarii de o manieră care i-a atras porecla “Canibalul”.

După acel accident, victoriile au continuat, dar potenţialul fizic aln marelui campion s-a redus, deşi adversarii săi nu au simţit asta.

Eddy Merckx a adunat 11 victorii în marile tururi (5 Tour de France, 5 Giro d’Italia, 1 Vuelta a Espana) şi 30 de curse clasice de o zi, în total 525 de victorii pe parcursul carierei sale.

A fost un perfecţionist, pentru care înfrângerea în cursă nu era un lucru firesc, ci un semn că ceva nu a fost în regulă. Întrebat de ce nu oferă victoria în curse mai mărunte adversarilor săi, Merckx a spus: “cadourile se fac doar de Crăciun”.

 

Autorul abordează şi cele trei controale pozitive de doping: în 1969 când a fost descalificat din Giro, în momentul în care purta tricoul roz de lider şi se îndrepta către victoria finală, în 1973, când i-a fost retrasă victoria din Turul Lombardiei şi 1977 în clasica de o zi Fleche Walonne. Merckx şi-a declarat cu tărie nevinovăţia în primele două cazuri şi cu jumătate de gură la al treilea, din ultimul an al carierei sale.

Subiectul este unul de actualitateîn contextul scandalului legat de americanul Lance Armstrong, câştigătorul a şapte ediţii consecutive ale Turului Franţei între 1999 şi 2005, radiat însă recent de Agenţia Anti Dopaj a Statelor Unite (USADA) pentru dopaj sistenatic în perioada de după 1998.

Merckx este prieten cu Armstrong şi nu a spus niciodată un cuvânt rău despre el. După cum nici adversarii lui Merckx – şi ei cu păcate în ale dopajului, Gimondi, Thevenet sau Maertens sunt doar câteva exemple – păstrează tăcerea. E un fel de “omerta” de tip mafiot, este de părere autorul cărţii.

Interesant este că, pe cât era de temut în timpul carierei, după retragerea sa în 1978, rivalii din pluton au început să-i ducă lipsa.

“Mi-am dat seama că Merckx a fost strivit, acoperit sub o aură”, scrie Daniel Friebe. Mulţi l-au redescoperit ca pe un om generos şi plin de simţ al umorului, nu personajul ţeapăn din faţa camerelor de luat vederi de pe timpul când era în activitate.

În orice caz, cartea lui Friebee o lectură pasionantă şi v-o recomand cu căldură.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • S Ionesco: (3-9-2012 la 17:44)

    Domnule Clej,
    Nu ştiu dacă aţi remarcat că între sportivii de nivel înalt şi în pofida rivalităţilor, există o formă de solidaritate, poate superioară muritorului de rând. Redau aici o declaraţie a lui Eddy Merckx, în legătură cu învinuirea de dopaj a lui Amstrong : „Lance Amstrong este dezabuzat şi face faţă unui proces injust. La un moment dat, ajunge la o stare de lehamite care se instalează. Lance s-a adresat USADA–lui astfel: -„Faceţi cum vreţi, în momentul de faţă, îmi este indiferent.” Lance a fost foarte corect pe parcursul carierei sale. Ce-ar putea face mai mult? Toate controalele care i s-au aplicat, mai mult de 500 din anul 2000, s-au revelat negative. Sau controalele nu servesc la nimic, sau Amstrong a fost „reglo” (regulamentar). Tot procesul este bazat pe mărturii. Este profund injust. Nu l-am avut pe Lance la telefon recent, dar ştiu că este dezabuzat. Nu văd rostul acestei înverşunări. S-a făcut o dramă pentru cineva care nu a fost niciodată pozitiv. Ciclismul este întotdeauna vizat. Faptul este nesănătos”

    Îmi mai aduc aminte cum în filmul „Aventurile lui Rabby Jacob” Louis de Funès îi atribuia lui Edyy Merckx o celebră butadă aparţinând lui Che Guevara: „ Revoluţia e ca o bicicletă, când nu avansează, cade”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (3-9-2012 la 18:15)

    „Je m’en fous éperdument. C’est son problème pas le mien. C’est un problème qui aurait dû être réglé depuis 10 ou 15 ans et qui ne l’a pas été…” zicea cvintuplul câștigător al Turului Franței (1978, 1979, 1981, 1982, 1985), Bernard Hinault, întrebat de dizgrația lui Lance Armstrong.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 4

  • Somoila: (5-9-2012 la 08:53)

    Un personaj de exceptie si un articol pe masura.Jos palaria!Si mai vrem…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.146.195.24