caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

CLING-CLING, prin noi înşine

de (1-2-2007)

Ce urmăresc ziarele, revistele, mass-media în general, când, cu ocazia sărbătorilor le dedică acestora spaţii foarte ample?
Din moment ce beneficiarii mesajelor se află în sărbătoare, nu face să le vorbeşti numai despre politică sau sport. Dacă ar fi aşa ar mai merge treaba, teamă mi-e însă că mai poate interveni ceva, de pildă, părerea unora care cred că în felul acesta îi ajută pe oameni să trăiască mai bine sărbătoarea, să se concentreze mai bine asupra ei. Alţii merg mai departe şi consideră că discursurile despre sărbătoare o întăresc. Pure copilării! Starea de sărbătoare nu se instaurează şi nici nu se menţine prin metode raţionale, sărbătoarea este trăită şi mai puţin gândită.
Ea, SĂRBĂTOAREA pune la lucru sufletul şi inima, nu capul. Unui om bucuros nu îi sporeşti bucuria explicându-i de ce este bucuros, mai bine îl laşi în pace sau, eventual te bucuri alături de el. Aşa că… CLING-CLING, prin noi înşine.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
35.172.223.30