caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Impresii de calatorie



 

DANSAND PRIN ROMANIA

de (4-12-2006)

DANSÂND PRIN ROMANIA – DANSÂND PRINTRE ROMÂNI / DANCING THROUGH ROMANIA – DANCING AMONG ROMANIANS

E ZIUA ROMÂNIEI AZI ŞI SCRIU DE EA CU DRAG. Am dansat prin România în toamna aceasta cu dor, voie buna şi o curiozitate insatiabilă de a învăţa mai multe despre sufletele românilor şi a meleagurilor natale lăsate în urma cu 30 de ani. Deşi în călătoria mea am străbătut prin multe judeţe din diferite regiuni ale României nu am reuşit sa mai ajung şi prin Banat. Acest lucru îl spun cu mare regret deoarece îmi doream foarte mult să am şi un popas vazând pentru prima oară în viaţa mea frumosul oraş Timişoara denumit „oras al trandafirilor”, parcurilor si gradinilor ce a devenit simbolul libertăţii în timpul revoluţiei din 1989. Am auzit ca localnicii sunt extrem de mândrii aparţinând „Primului Oraş Liber „.
Timişoara, un oraş care a devenit cunoscut în întreaga lume în zilele dramatice ale României îmi va fi în mod sigur parte din planul călătoriilor mele viitoare. Desigur voi reveni cu mult drag în Sibiu pentru a îmi revizita familia, noi prieteni şi de asemenea cu fericita ocazie când Sibiu / „Hermannstadt” / „Szeben ” / „Sibini ” – „City of Culture – City of Cultures” va deveni capitala europeană a culturii în 2007. Cluj-Napoca va fi mereu popasul vital pentru mine fiind orasul meu natal şi mult iubit.
În timpul anilor ce i-am trăit în România nu aveam capacitatea sa călătoresc mai mult aşa cum mi-am dorit. Am înţeles de la multă lume ca sunt situaţii dificile în România de azi, aşa cum este de fapt situaţia peste tot în lume. În ciuda acestor condiţii am întânlit o căldură şi o voie buna rar întânlită pe alte meleaguri. E acea stare prietenoasă, acea ospitalitate, acea „joie de vivre” ce îţi intra sub piele cu o rapiditate şi plăcere greu descrisă în cuvinte. Mereu m-am simţit înconjurată cu respect, grija şi iubire de toata familia mea, prieteni, colegi literari şi persoane necunoscute care în curând îmi deveneau noi prieteni. Ce sa spun despre sublimele meleaguri româneşti? Uneori îţi iau respiraţia uşor, alteori îţi dau lacrimi de atâta frumuseţe şi de asemenea o mândrie zglobie că ai fost conceput şi născut în acest spaţiu mioritic unde romanţa, prietenia şi poezia sunt puse pe un piedestal.
Am întânlit oameni harnici peste tot, ţărani blânzi din Bucovina, ţărani energetici din Regat, Transilvania, muncitori, intelectuali, artişti, studenţi şi pensionari din Alexandria, Bucureşti, Sibiu, Cluj, Brăila, Brasov, Suceava, Iaşi, Suceviţa, Mediaş, Galaţi, Piteşti… toţi purtau un zâmbet când îmi vorbeau şi mă hrăneau cu delicioasele bucate româneşti, ceaiuri tămăduitoare, pălincă, vin de la buturugă şi mă întrebau ce muzica voiam sa ascult. Îi întrebam ce mesaj doreau ei sa dea lumii întregi, că atunci cand mă voi întoarce la claviatura ”pianului meu contemporan” cum îi spun calculatorului meu, speram a reuşi să scriu despre multe incluzând reprezentarea esenţei sufletului ce se zbătea în fiecare.
Aşa se va naşte una dintre următoarele mele cărţi ce o voi numi DANSÂND PRINTRE ROMÂNI – DANCING AMONG ROMANIANS.
Ultimele doua săptămâni ale vacanţei mele din toamna anului 2006 le-am petrecut pe meleagurile londoneze unde am întânlit mulţi alţi români la fel de calzi, prietenoşi şi generoşi. Am vorbit de asemenea cu oameni de alte nationalităţi, persoane foarte plăcute cărora le-am citit poeziile mele publicate bilingv în prima mea carte de poezii lansată în această toamnă în România cu titlul DANSUL DORULUI – THE DANCE OF LONGING (Editura Ion Creanga – 2006).
Am îmbratişat pe toată lumea cu multă gratitudine şi o căldură ce sper sa le rămână în sufletele lor dornice de o viată mai bună. Sper să le aduc iubire în inimile lor atunci când îmi vor citi următoarele cărti dedicate lor cu respect şi o nemuritoare afectiune.

LA MULTI ANI CU SĂNĂTATE, FERICIRE SI IUBIRE ROMÂNIEI SI ROMÂNILOR DE PESTE TOT!

Adela-Adriana Moscu, 1 Decembrie 2006, SUA

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Eu, fluturele-alunec în fântână

eu fluturele-alunec în fântână ce spaimă hâdă-n trupul meu plăpândul n-am timp să-mi chinui timpul întrebându-l ce vaier lung pe-antene...

Închide
3.238.195.81