O altă seară de noiembrie în care ating aripa visului continuând zborul alături de ea. Plăcerea atingerii, din nevoia de tandreţe, stârneşte forţa simţului tactil. Iubita mea, Bi, are cea mai fină piele din lume. E adevărat, nu ştiu cum o fi pielea tuturor femeilor de pe planetă, aşa că îmi îngădui să vorbesc în numele experienţei mele limitate. Dar scriu despre pielea alesei mele, pentru a exprima plăcerea şi bucuria pe care le-am descoperit într-un gest atât de simplu: atingerea. Mă rup pentru o secundă de realitatea cotidiană şi-mi dau seama de binecuvântarea de fi cunoscut căldura unei mâini, în care se află mâna mea. Simt căldura sentimentului care mă luminează şi copleşeşte. O minune pe lângă care era să trec. Puternică, simplă, ameţitoare.
Am reuşit să conştientizez minunea, la timp. La fel ca ea duc dorul, alegând timpul, care place şi-mi aparţine cel mai mult. Noaptea, când lumea se rătăceşte în vise, când e linişte şi întuneric. Asemenea unui orb explorez fiecare por şi, am revelaţia unei „conspiraţii” unice. Mi se întâmplă să mă trezesc pe la ora 3, în toiul nopţii. Mă simt speriat şi singur. Nu o trezesc, pentru că mi-e drag somnul ei lin. Şi atunci, încep gândurile… frânturi de panică, facturi de plătit, articole de scris, Dumnezeu de înţeles. Gânduri care îmi pot alunga somnul timp de ore bune. Devin tot mai lucid şi simt cum mierea somnului se topeşte şi alunecă departe. În acel moment, întind mâna spre ea. Îi simt braţele, spatele, umerii. E acolo şi lumea nu se mai învârte haotic în jurul meu. Bătăile inimii se potolesc. Sunt în siguranţă. Adorm la loc…
