caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ei vor face o diferenta



 

Yard sale cu haine si bucate românesti in sprijinul Bisericii Sfântul Andrei

de (22-7-2012)

Sâmbăta trecută, pe o zi ploioasă de vară, curtea Bisericii Ortodoxe Sfântul Andrei din Potomac, Maryland, a găzduit un bake & yard sale menit să sprijne parohia în vederea construirii lăcaşului de cult. În ciuda vremii care mai degrabă te împingea să stai acasă ghemuit în fotoliu cu o carte bună în mână, câteva zeci de persoane au poposit pe peluza bisericii, unde sub corturile albe înmuiate bine de şiroaiele reci de ploaie, doritorii au putut cumpăra diverse obiecte casnice şi de vestimentaţie, dar şi să se delecteze cu produse tradiţionale româneşti şi nu numai.

Pe mesele albe, se întindea orânduit cu grijă sau atârnată frumos pe umeraşe, marfa care de care mai variată, de la haine pentru adulţi şi copii, pantofi, jucării, cărţi în limba română şi engleză la colecţii de reviste, lenjerii de pat, feţe de mese, o serie de obiecte casnice şi de decor. Printre ele se aflau şi câteva obiecte sentimentale, precum o tablă de şah sau un ceas mare de perete, dar şi cele cu utilitate imediată, precum un set de cuţite, două biciclete, ba chiar şi un corp alb de bucătărie ce părea parcă desprins dintr-o casă de păpuşi. Toate sumele obţinute din vânzare urmau să fie donate bisericii.

Puţin mai încolo, făcându-şi loc printre sunetul sacadat al stropilor de ploaie care cădeau necontenit peste peluza verde, se zărea fumul unui grătar pe care sfârâiau de zor zeci de mici şi cârnaţi. Gospodinele au trebăluit de zor la prepararea bucatelor şi îi îmbiau pe doritori cu ciorbe de perişoare sau rădăuţeană, sărmăluţe, iahnie de fasole şi şniţele. O surpriză culinară au constituit-o binecunoscutele spaghetti alla carbonara presărate deasupra din belşug cu parmezan, preparate pe loc de către Mihai, un român cu ştate serioase într-ale bucătăriei italiene şi proprietar al unui restaurant în Toscana.

Şi la capitolul desert oferta a fost extrem de atractivă, cumpărătorii având de ales între amandine, savarine, clătite cu gem, foietaje şi, în premieră, Kürtős Kalács, cozonacii tradiţionali secuieşti. Cu nucă, ciocolată, cocos sau scorţişoară, cozonacii erau preparaţi într-un cuptor special chiar sub privirile pofticioase ale cumpărătorilor, de către familia Dan şi Dana Cazacu, care astfel îşi făceau debutul cu faimoasele preparate la un eveniment cu specific românesc. Soţii Cazacu s-au inspirat de la câteva evenimente americane, unde au remarcat că aceşti cozonaci au avut un succes încurajator, şi, astfel, s-au gândit să-şi încerce şi ei norocul cu deliciosul produs, pe care l-au numit sugestiv „crazy cake. Dana Cazacu spune că aceşti cozonaci reprezintă un instrument de popularizare a tradiţiilor româneşti, şi, astfel, îşi propune să ia parte parte la cât mai multe evenimente unde americanii şi românii deopotrivă să se poată delecta cu delicioasele preparate. De altfel, cortul cu mâncare a atras cei mai mulţi clienţi, iar aceştia fie serveau pe loc mâncărurile aburinde sau luau la pachet pentru pentru întreaga familie. Şi de această dată, mititetii cu muştar au fost de departe favoriţii zilei.

La finalul zilei, preşedintele Consiliului Parohial al Bisericii Sfântul Andrei, Dima Samata, s-a arătat mulţumit de nivelul de participare, în ciuda vremii nefavorabile. El spune că aceste evenimente, alături de serbări câmpeneşti şi spectacole, reprezintă un mod plăcut şi util pentru a promova din tradiţiile româneşti, şi în acelaşi timp, de a strânge fonduri necesare dezvoltării proiectelor legate de construcţia bisericii. La rândul său, Părintele Protopop Dumitru Păun promite că yard sale-ul de sâmbătă se va repeta în fiecare lună, până în octombrie, atunci când biserica va organiza cea de a treia ediţie a Festivalului Românesc. Astfel, un nou bake & yard sale va avea loc în weekend-ul de după Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din 15 august, şi încă un altul la jumătatea lunii septembrie. Părintele Păun spune că aceste evenimente au un dublu rol: pe de o parte, oferă românilor ocazia ca, măcar o data pe lună, să savureze din bucatele tradiţionale preparate ca la mama acasă; iar pe de altă parte, reprezintă un bun prilej de a aduna din fondurile necesare organizării festivalului din octombrie, al cărui scop principal îl constituie un fundraiser pentru colectarea sumelor necesare înălţării lacaşului sfânt. Festivalul, un eveniment de amploare care se întinde pe durata a trei zile, este probabil una din cele mai bune ocazii de împărtăşi americanilor din obiceiurile şi tradiţiile spaţiului mioritic, dându-le acestora ocazia să pătrundă în bogăţia şi diversitatea culturii româneşti.

Yard sale-ul de sâmbătă urma să continue şi duminică, organizatorii mizând pe o prezenţa chiar mai mare ca în prima zi.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Valea Plangerii.Un fel de poem

Aud mandoline, umbletul femeilor desculte, daruindu-se zorilor in sunet de izvor nu pot sari zidul inapoi,

Închide
100.28.231.85