Timpul – Rană Sângerândă. Poeţi români în Lumea Nouă
Editura Criterion Publishing International din Bucureşti, condusă de poetul şi editorul româno-american Gabriel Stănescu, a scos în toamna lui 2006 un op de 474 de pagini format mare (17 x 23 cm.), în buna şi (re)cunoscuta sa tradiţie de valorificare a literaturii româneşti scrise pe continentul nord-american. Coperta reproduce lucrarea „Prometeu înlănţuit”, realizată de Şerban Chelariu, expresie a tensiunilor la care «desţărarea» îşi supune fiii înstrăinaţi.
Se cuvine precizat din capul locului că nu avem a face cu vreo „antologie”, cum au înţeles unii comentatori. Este vorba despre o culegere, un volum selectiv – aşadar un produs cultural fără ambiţii exhaustive, dar cu intenţia de a alcătui un corp reprezentativ pentru poesia românească de dincolo de Atlantic şi dintre anii 1944 şi 2004. Volum „conceput şi coordonat de Ştefan Stoenescu şi Gabriel Stănescu – cu participarea scriitorilor în viaţă”, Timpul – Rană Sângerândă. Poeţi români în Lumea Nouă se înfăţişează ca o amplă frescă alcătuită din portretele a 36 de poeţi, cu câte o prezentare făcută fiecăruia de editorul ştiinţific, reputatul anglist şi traducător, profesorul universitar Ştefan Stoenescu, sau, pentru mulţi dintre poeţii în viaţă, de ei înşişi. „Notele bio-bibliografice au evitat în mod deliberat includerea de aprecieri evaluative ale poemelor şi autorilor”, arată autorul lor în prefaţa cărţii. Se cuvin menţionate numele tuturor autorilor prezenţi în volum: Aron Cotruş, Vasile Posteucă, Zahu Pană, Nicolae Novac, George V. Bumbeşti, Ştefan Baciu, Nina Cassian, Nicholas Catanoy, George Alexe, Ştefan Munteanu, Constantin Zissu, Aurora Cornu, Alexandra Roceric, George Băjenaru, Florica Baţu-Ichim, Dumitru Ichim, Mihai Ursachi, Paul Emanuel, Anca Pedvis, Theodor Damian, Horia Ion Groza, Şerban Chelariu, Alex Amalia Călin, Petra Vlah, Gabriel Stănescu, Mirela Roznoveanu, Liviu Georgescu, Doina Uricariu, Liana Corciu, Maia Cristea-Vieru, Dan David, Ion Nedelescu, Stella Cucu-Marghitan, Laurenţiu Orăşanu, Anca Anghel Novac, Roxana Albuţ-Săhlean. Dintre ei, nouă nu mai sunt în viaţă. Ordinea autorilor în volum este raportată la momentul venirii lor în America (sau pentru unii în Occident) şi la data publicării primului lor volum în calitate de exilat sau emigrant, de multe ori ţinându-se cont şi de continuitatea sau amploarea activităţii scriitoriceşti în ansamblul ei. Trebuie subliniată, în cadrul selecţiei de texte şi autori a volumului în discuţie, un aspect cu valoare simbolică: dacă Aron Cotruş este poetul plecat din România şi care moare în America, Roxana Albuţ-Săhlean este poetul de limbă românească, născut pe teritoriu american. Ei au însă în comun realitatea limbii româneşti, cea despre care marele exilat Mircea Eliade, spunea: „Patria, pentru mine, este deci limba pe care o vorbesc cu ea [cu soţia sa] şi cu prietenii mei […]; limba în care visez şi în care îmi scriu jurnalul. Nu e deci o patrie interioară, onirică”.
Efortul este unul de integrare culturala, de prezentare a literaturii de limbă românească în forma ei firească, de întreg, indiferent de perioada temporală ori zona geografică şi politică în care textele diverşilor autori au fost scrise.
Prefaţa scrisă de Ştefan Stoenescu: Destin poetic românesc: 1944-2004 – în Statele Unite şi Canada, poartă ca moto versul Timpu-i rană sângerândă, din poesia Timpul prezent, a lui Zahu Pană. Textul prefeţei afirmă dintru început criminalitatea regimului totalitar-comunist din România, cu „arestări, torturări şi întemniţări ale unei întregi clase politice, dimpreună cu elitele culturale, clerul şi un important segment al ţărănimii ce s-a împotrivit colectivizării forţate a pământului şi producţiei agricole”, cu „atâta tineret smuls de pe băncile liceelor şi facultăţilor pentru crima de a fi gândit avântat şi de a fi mărturisit crezuri şi idealuri”, cu lagărele de muncă forţată – „menite parcă să accelereze exterminarea deţinuţilor politici – precum cele de la Canal, Delta Dunării, minele de plumb sau de pe şantierele unor mega-obiective industriale”, cu „deportări şi dislocări ale populaţiei unor regiuni întregi, implicând deplasarea a mii şi chiar zeci de mii de persoane”; toate alcătuind adevăratul, barbarul conţinut al unui regim „care se autoproclama a fi cel mai uman şi mai drept din câte a cunoscut istoria”. Iar şirul incriminărilor continuă într-un proces ad-hoc al acelui regim politic ce a dus la degradarea calităţii vieţii şi a relaţiilor interumane, conducându-i pe mulţi spre exil. Perceput „ca o soluţie temporară la început, a devenit treptat un mod permanent de existenţă, unica formulă viabilă în condiţii de libertate”, exilul este o definiţie a opoziţiei, o concluzie a disidenţei reale: „Exilul ca mod de respingere a condiţiilor de viaţă sub comunism, este la români un fenomen specific celei de a doua jumătăţi a secolului al XX-lea”. Urmează o panoramă a comunismului românesc împărţită de autor în două mari etape, inaugurate de „cotitura dela 23 August 1944”, respectiv de „reorientarea din Aprilie 1964”. Apoi, valurile de exilaţi români ce se stabilesc în America; primul, după 6 martie 1945, după 1964, după Primăvara de la Praga din 1968, iar al doilea, după „tezele ideologice ale mini-revoluţiei culturale din iulie 1971”, cu „tergiversarea aplicării acordurilor de la Helsinki din 1975, privitor la libera circulaţie a oamenilor şi ideilor”. Cei din al doilea val s-au orientat prioritar spre Statele Unite. Sunt menţionate neajunsurile întâmpinate de refugiaţii politici în lagărele special constituite la periferia Vienei, Romei sau Istanbulului, precum şi de aspiranţii la statutul de «cetăţean român cu domiciliul în străinătate». Un al treilea val se constituie „după spulberarea, odată cu mineriadele, a ultimelor iluzii privind natura şi caracterul aşa-numitei perioade de tranziţie”. Lor li se alătură deţinătorii de doctorate şi alte titluri universitare dobândite în America şi care decid să le fructifice în ţara de studii, precum şi, mai recent, câştigătorii loteriei vizelor. Din rândul intelectualilor umanişti, ei înşişi o minoritate a celui de al treilea val de nou-veniţi, s-a ivit „o bună parte a prozatorilor şi poeţilor, eseiştilor şi dramaturgilor, unii dintre ei fiind deja afirmaţi încă din anii 70 sau 80”. În interiorul întregului corp de români veniţi în America, Ştefan Stoenescu remarcă două grupe distincte, exilul şi diaspora: „unii se consideră la origine exilaţi, în vreme ce alţii se simt mai bine sub eticheta de emigranţi ce încearcă din răsputeri să se asimileze şi să devină cetăţeni naturalizaţi. Şi în cadrul scriitorimii, cele două identităţi se pot lesne departaja. Exilul nu a încetat să spere într-o revenire definitivă, mereu amânată însă, în idealizata ţară de origine. Diaspora, dimpotrivă, pare dispusă să ignore rosturile vechi, limba română nefăcând excepţie, ci devenind treptat un mediu alternativ de comunicare”.
Stefan Stoenescu face încă alte câteva precizări esenţiale în legătură cu culegerea de poeme româneşti din Lumea Nouă: „Selecţia [făcută cel mai adesea de poeţii în viaţă] a fost editorial completată sau reorientată numai când profilul tematic al operei înclina în favoarea acelui numitor comun, rezultat din procesul de asamblare al întregului volum, şi anume, strădania de a conserva statutul identitar, cuplată cu reflecţiile asupra condiţiilor existenţiale din noile contexte culturale. Desigur, nu toate poemele (şi nu toţi poeţii) circumscriu această arie de preocupări tutelate de două mari spirite ale literaturii universale: Ovidiu, cel din Triste şi Pontice şi Eminescu, cel din Doina şi din Scrisori. Astfel, în interiorul producţiei fiecărui val generaţional putem distinge doi poli de interes: poeme angajate sau militante, cu un pronunţat caracter politic, şi poeme relativ neutre, concentrate pe un eveniment biografic, fără vreo legătură determinantă cu condiţia ’desţărării’. Volumul nu şi-a propus să-i cuprindă pe toţi poeţii omologaţi de critica şi istoria literară, nici nu a putut include întreaga diversitate a practicienilor literaţi ai momentului prezent, care au optat pentru exprimarea în versuri. Culegerea oferă însă un domeniu suficient de amplu şi e reprezentativ pentru delimitarea anunţată în subtitlul său. De acum încolo Internetul va face irelevantă orice circumscriere geografică sau regională şi, din acest motiv, un eventual al patrulea val, dacă va apare, se va autodefini, probabil, în raport cu alte criterii, globaliste”.
Nu ne permitem să operăm înşine selecţii, citând una sau alta din poesiile volumului, dar ne punem, odată cu autorul culegerii, câteva întrebări: „Ce anume constatăm la capătul lecturii volumului? Cristalizează cele 376 de ipostaze poematice ale sale, în forul conştiinţei noastre, o societate? Se încheagă aceasta din suma izbânzilor certe? Simţim cum cineva ne sângerează în creier? Este exilul, ca mod de existenţă, bun conducător de poesie? Va mai ţâşni ea – pasărea de foc – din spuza moartă a propriilor sfâşieri şi tensiuni?”. Întrebări la care, parcurgând volumul Timpul – Rană Sângerândă. Poeţi români în Lumea Nouă, fiecare cititor va afla răspunsuri.
Poate că ar mai trebui spus ceva: în anul 2006, Ştefan Stoenescu, Profesorul de la Universităţile Bucureşti (România) şi Cornell, Ithaca N.Y. (Statele Unite), împlineşte 70 de ani. Cartea aceasta este cadoul pe care domnia-sa îl dăruieşte cu acest prilej literaturii române. Se cuvine să-i mulţumim pentru exemplara generozitate, pentru profesionalism şi abnegaţie şi să-i urăm, din toată inima: LA MULŢI ANI, DOMNULE PROFESOR!
Sibiu-pe-Cibin,
31 Brumărel 2006,
Mihai Posada
Felicitari din toata inima!
poeta
Bianca Marcovici din Haifa