caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Universul Copilariei



 

Papusa

de (6-11-2006)

Când avea aproape 5 ani a aflat că pe lume există nişte păpuşi nemaipomenite. Până atunci nu văzuse decât păpuşele făcute din lut, sau făcute de mama dintr-un băţ înfăşurat cu cârpe şi cu un cartof în loc de cap.
Acum vedea pentru prima dată o păpuşă adevărată, cu ochi, nas, gură, cu mâini, picioare şi rochie albastră…
Tărâmul acestor păpuşi era tocmai la oraş, unde ajungeau puţini oameni, printre care şi mătuşa ei cea mai dragă, singura dintre cele trei mătuşi care-i aducea totdeauna câte un dar când venea pe acasă. Mătuşa avea ochii verzi, la fel cu păpuşa, la fel cu ea. Erau ele trei, toate cu ochi verzi, dar numai una era o păpusă adevărată, şi asta era păpuşa ei.
Nici o fată din sat nu mai avea păpuşă. De unde să aibă? Fiindcă nu aveau mătuşă la Piteşti; e, hei! tare departe…
Şi chiar dac-ar fi avut, nu ar fi fost o mătuşă ca a ei. O chema Voica, auzi, ce nume! Bunicul hotărâse numele fetelor şi, fiindcă cei doi băieţi îi muriseră, iar lui nu-i plăceau fetele, le-a pus nume mai urâte; aşa zicea mătuşa cea mai mică, dar cea mai frumoasă dintre toate, pe care o chema Gherghina. Ca să se-nveţe minte bunica şi să nu mai facă fete! Pe mama ei, prima născută, o botezase, Ioana, cum se numeau multe femei din sat. Nu se gândise la nenorocirea care va veni: alte 3 fete. Cealaltă era Rada, cum o cheama pe ţiganca de vine cu cortu-n vale şi ghiceşte-n palmă.
Păpuşa nu are nici un nume. E şi ea speriată, n-a mai fost la ţară, nu cunoaşte pe nimeni, poate nu-i place nici vremea asta ploioasă; plouă de trei zile, abia acu’ pare să se mai oprească. Uite ce bucuroase sunt raţele; se scaldă în şuvoaiele din curte, măcăie şi îşi scutură aripile.
– Ţi-e frică de raţe? Nu trebuie să-ţi fie!
Aşa o rochie albastra nu s-a mai văzut! Rochia ei e din in tors şi ţesut de mama, apoi vopsit cu frunze de nuc; are o culoare maronie, dar în unele locuri a ieşit cu pete. A cusut-o bunicu la maşină, că are maşină de cusut; nimeni din sat nu mai are maşină de cusut, numai şi numai bunicu, şi coase de toate, dar cel mai bine şi mai bine, coase papuci.
Uite, păpuşa nici nu are papuci, e cu picioarele goale, dar ea are papuci, sunt pe undeva, sub pat ori în odaia cealaltă. I-a făcut bunicu dintr-o haină veche şi le-a pus şi o dungă roşie; ce-o să se mai minuneze păpuşa când o să-i vadă!
A avut şi sandale; ce sandale bune! Dar astă-iarnă, când s-a dus să se dea pe gheaţă, Doamne, ce s-a mai speriat! Gheaţa s-a spart şi ea a căzut în lac, iar când a reuşit să iasă pe mal, nu mai avea decât o sanda, cealaltă rămăsese în lac.
Dar nu-i pare rău! Rămăsese acolo ca să fie căsuţă pentru broscuţe.
Ziceau broaştele mai mari: “Nu vă mai îngrămădiţi toate, nu încăpeţi aşa de multe în căsuţă!” Şi seara, când broaştele mari ieşeau să cânte pe mal, nişte broscuţe mititele se băgau repede-repede în sanda şi stăteau acolo, tare bucuroase.
Dar despre opinci, n-o să-i spună nimic păpuşii, că îi e ruşine. Cine a mai văzut pe la noi om să poarte opinci? Or fi prin alte părţi, poate la oamenii săraci cum e ciungul de umblă pe uliţă cu mâna-ntoarsă la spate şi copiii îi pun pietre-n palmă. Dar nici el nu umblă cu opinci; umblă ca toată lumea: desculţ.
Atunci a fost până la Costeşti, departe, a fost cu mama, cu alte femei şi cu alţi copii. Au mers mult pe jos, a mai luat-o mama şi-n braţe, iar la pădure au făcut un popas. A fost tare frumos, că mama lu’ Mitica avea nişte gogoşi şi i-a dat şi ei una, bună şi dulce. De unde o fi avut zahăr? Odată a mâncat zahar cu mămăliga; ce bunătate!
Când au ajuns la Costeşti, au aşteptat afară, în soare; erau multe femei cu copii, venite din multe sate; toate aveau basmale negre pe cap că le muriseră barbaţii în razboi. Fusese război mare, iar acuma veniseră acolo să le dea daruri pentru copii, că le zice orfani la copii. Şi când a intrat într-o sală mare, a văzut o grămadă de opincuţe verzulii, ca oul de raţă, şi un domn a zis să-ncerce copiii şi să-şi ia fiecare câte o pereche, dar mama n-a mai vrut să ia nimic, nici mama lui Mitică n-a mai vrut nimic, şi s-au întors acasă.
– Uită-te la fie-ta cum ţine păpuşa pe pernă şi o leagănă!
– Se bucură şi ea. Tocmai a plâns acu vreo câteva zile, când a trecut unu cu cobiliţa. Are păpuşele mici de vânzare, dar de unde bani? Abia mi-au ajuns pentru un pic de tămâie şi trei lumânări să aprind la biserică pentru Radu; cine ştie pe unde putrezeşte, săracul de el! Am vorbit cu Marin din Poiana Lacului. Zice c-a văzut când a căzut Radu. Erau amândoi în prima linie. L-au împuşcat în burtă şi a murit strigând: Fata mea! Fata mea!
O să-i povestească păpuşii despre Radu, fiindcă l-a văzut. Mama o ţinea-n braţe, la poartă, şi ploua tot aşa de tare ca acuma. Iar Radu era în faţa ei, îmbrăcat în verde; vorbeau şi plângeau amândoi.
Ziceau oamenii că ea seamănă cu Radu; îi ziceau Radu, da’l chema Tudor. Ce nume frumos!
Păpuşa trebuie să aibă cel mai frumos nume care există, o să vadă ea, o să le-ntrebe şi pe fetele lui Stan Tănase; ele sunt mai mari şi ştiu multe nume.
Uite că se duc norii, se duc să mai plouă şi pe la alţii. Gârla a venit mare; o să iasă toţi copiii să vadă cum curge, cum se umflă înfuriată, cum vuieşte şi rupe din maluri. O să le arate la toţi păpuşa. Ce-o să se mai mire!
– Cum l-ai luat tu, Voică, pe omul ăsta cu doi copii mici? Eşti tânără, eşti frumoasă, n-ai găsit unu fără copii?
– Ce să fac, Ioană? Mi-a fost milă de el, tare milă mi-a fost. I-a murit nevasta şi a rămas singur cu doi copii; a murit când l-a născut pe ăsta, pe Sile, şi tu ştii cât de dragi îmi sunt mie copiii, iar eu nu pot să fac, ştii tu…
Uite că a stat de tot ploaia, copiii trec pe drum, se duc la gârlă. Se duce şi ea.
Toţi se îngrămădesc să vadă păpuşa.
– Dă-mi-o mie, dă-mi-o s-o ţin un pic! De unde o ai?
– Ţine-o numai un pic, da’ vezi să nu cada în noroi!
– Şi mie, şi mie, numai un pic! Ce frumoasă! Ce rochie frumoasă!
Tare mândră e cu păpuşa, dar îi bate inima de frică să nu i-o strice careva, sau să fugă şi să nu i-o mai dea înapoi.
Gârla vuieşte. Valuri iuţi, mâloase, se răsucesc, cară crengi, buşteni, copaci întregi. A plouat tare, s-a adunat multă apă.
Vin în zbor nişte gâşte gălăgioase, dar nu intră-n gârlă, se opresc pe mal. Poate se tem să nu le ia valul.
– De ce nu-i faci păpuşii o baie? E mică şi ea, trebuie să se scalde.
Leana lu’ Stan Tănase zice că păpuşa vrea să se scalde.
– Nu vrea să se scalde!
– Nu vezi că vrea? Mi-a spus mie că vrea! E murdară!
– Nu e murdară, e curată!
– Dă-mi-o-ncoace să-i fac o baie! Dă-mi-o!
– Dă-i-o! Arunc-o să se scalde!
– Nu!
– Arunc-o! Se scaldă şi ea un pic! Numai un pic!
– Arunc-o! Hai, arunc-o!
Toţi copiii strigă: Arunc-o! Arunc-o! Strigă Leana, Sanda, Steluţa, Mioara, strigă şi Mitică… Strâng cercul în jurul ei: Arunc-o! Arunc-o! Arunc-ooo!
O clipă, o singură clipă, rochiţa cea albastră a plutit, apoi apele-au acoperit-o, au tras-o-n larg, departe, tot mai departe, tot mai la vale, printre buştenii, crengile şi gunoaiele gârlei, în vuietul şi în furia valurilor acestei lumi …

Abia peste mult timp a realizat că aceea a fost singura păpuşă adevărată pe care a avut-o vreodată, dar gândurile şi sentimentele copiilor care au încolţit-o atunci, pe malul Cotmenei, aveau să se repete sub alte forme, în momente cruciale ale vieţii ei.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
O NOUA CARTE DE VERSURI A LUI DAN DANILA, de Mihai Posada

Dan Dănilă - Calendar poetic Trăind în străinătate, ca atâţia alţi români, Dan Dănilă simte în modul cel mai firesc...

Închide
3.229.117.191