Timpul se repede spre mine;
Din faţă, din
spate, de peste tot,
Gata să mă calce.
Parc-ar fi un tren condus de un mecanic nebun
Într- o locomotivă zurlie, sărită la ace.
La pod cad în apă.
Secundele mitraliate spre mine nu mă ajung.
M-aş ascunde în braţele mamei,
La umbra pletelor albe,
La sânul său blând.
Dar mama s-a dus, e departe.
Timpul se repede spre mine;
Mă aleargă, mă-mpinge spre tranşeele-i false,
Să cad în uitarea de care sunt pline.
Bariera luminii îl opreşte.
E un pariu fără şansă.
Dacă ajung să prind dimineaţa, vâltoarea se stinge.
Dar vine iar o zi plicticoasă.
O fi noaptea mai bine?
Draga si mult stimate domn Dan David,
Dat fiind faptul ca ai scris o capodopera, te rog sa-mi ingadui sa-ti spun in loc de “”LA SANUL SAU BLAND „,”LA SANUL EI BLAND ” Poemul, dupa umila mea parere, se termina cu randul numarul 12: ” TIMPUL SE REPEDE SPRE MINE „…… RESTUL E TACERE
Sper sa primesti ecoul meu, cu intelegere
Al Dtale,
Itzhak Bareket