caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Impresii de calatorie



 

Zile de vacanta

de (23-10-2006)

Culorile toamnei m-au ademenit, m-au făcut să părăsesc tonurile de maro ale deşertului, ammintidu-mi-le în frunzele ce-mi foşneau paşii prin pădurile arămii ale Europei. Limpezimea lacurilor ce refectau simfonia culorilor, m-au făcut să părăsesc turchizul Mării Moarte.
M-am lăsat ademenit, şi într-o dimineaţă, am părăsit meleagurile nisipurilor mişcătoare, meleagurile zbuciumate ale Orientului, aciuindu-mă în liniştea de piatră a Alpilor lui Wilhelm Tell. Am petrecut cîteva clipe de viaţă, între verdele pajiştilor, susurul izvoarelor, tumultul apei vîrtejuind în gorge-uri ascunse şi creste semeţe.
Am părăsit mirodeniile orientului, îmbătîndu-mă cu miasmele ierbii proaspăt cosite. Am părăsit şuierul rachetelor pentru şuierul vîntului aducînd arome de cidru. Am părăsit chemarea goarnei, pentru cîntul alphornului (buciumului), anunţînd o nouă săptămînă pe meleagurile Alpilor. M-am trezit în trenuri pline cu oameni de pe toate meridianele, ce şi-au părăsit pentru cîteva clipe grijile, savurînd împreună armonia. Am oscilat între pământ şi cer în cabinele urmaşilor lui Wilhelm Tell. M-am căţărat pe pîlcurile albite de neaua milenară, strecurîndu-mă printre nori, bucurîndu-mă de zbenguiala lor celestă, jucîndu-mă cu peisajul şi norii. Am admirat simbolele eternităţii – aci un Christ Crucificat mîngîiat de Soarele îngheţat al Matterhornului, acolo un Buddha tronînd printre piscurile înzăpezite ale Titlisului.
M-am răcorit în lacurile curate ca lacrima ce reflectau peisajele arămii ale toamnei. Am ascultat gunguritul torenţilor ce făceau stîncile să cînte.
Am poposit pe străzile umbroase ale Bernei, ca apoi să privesc lebedele de pe podul de lemn al Lucernei. Într-un final, după ce m-am preumblat printre statuile Zürichului, pasărea argintie m-a readus pe meleagurile nisipurilor mişcătoare.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Lansarea primei carti a Adelei-Adriana Moscu

Colega noastra Adela-Adriana Moscu lanseaza sambata, 21 Octombrie, ora 12, primul ei volum de versuri intitulat "Dansul Dorului/The Dance of...

Închide
3.238.82.77