Culorile toamnei m-au ademenit, m-au făcut să părăsesc tonurile de maro ale deşertului, ammintidu-mi-le în frunzele ce-mi foşneau paşii prin pădurile arămii ale Europei. Limpezimea lacurilor ce refectau simfonia culorilor, m-au făcut să părăsesc turchizul Mării Moarte.
M-am lăsat ademenit, şi într-o dimineaţă, am părăsit meleagurile nisipurilor mişcătoare, meleagurile zbuciumate ale Orientului, aciuindu-mă în liniştea de piatră a Alpilor lui Wilhelm Tell. Am petrecut cîteva clipe de viaţă, între verdele pajiştilor, susurul izvoarelor, tumultul apei vîrtejuind în gorge-uri ascunse şi creste semeţe.
Am părăsit mirodeniile orientului, îmbătîndu-mă cu miasmele ierbii proaspăt cosite. Am părăsit şuierul rachetelor pentru şuierul vîntului aducînd arome de cidru. Am părăsit chemarea goarnei, pentru cîntul alphornului (buciumului), anunţînd o nouă săptămînă pe meleagurile Alpilor. M-am trezit în trenuri pline cu oameni de pe toate meridianele, ce şi-au părăsit pentru cîteva clipe grijile, savurînd împreună armonia. Am oscilat între pământ şi cer în cabinele urmaşilor lui Wilhelm Tell. M-am căţărat pe pîlcurile albite de neaua milenară, strecurîndu-mă printre nori, bucurîndu-mă de zbenguiala lor celestă, jucîndu-mă cu peisajul şi norii. Am admirat simbolele eternităţii – aci un Christ Crucificat mîngîiat de Soarele îngheţat al Matterhornului, acolo un Buddha tronînd printre piscurile înzăpezite ale Titlisului.
M-am răcorit în lacurile curate ca lacrima ce reflectau peisajele arămii ale toamnei. Am ascultat gunguritul torenţilor ce făceau stîncile să cînte.
Am poposit pe străzile umbroase ale Bernei, ca apoi să privesc lebedele de pe podul de lemn al Lucernei. Într-un final, după ce m-am preumblat printre statuile Zürichului, pasărea argintie m-a readus pe meleagurile nisipurilor mişcătoare.
