caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

Omul cu o singura aripa – Matei Visniec – prezentare de carte

de (16-10-2006)

Matei Visniec, Omul cu o singura aripa – Trei piese inedite ale celui mai jucat dramaturg roman in viata

Matei Visniec (n. 1956) a debutat in literatura romana ca poet (La noapte va ninge, 1980), a emigrat in 1987 in Franta si s-a impus in ultimul deceniu mai ales prin activitatea sa de dramaturg. Mansarda la Paris cu vedere spre moarte, Despre sexul femeii ca un camp de lupta in razboiul din Bosnia, Bine, mama, da’ astia povestesc in actu’ doi ce se-ntampla in actu’ intai, Richard al III-lea nu se mai face, Angajare de clovn, PAPARAZZI sau Cronica unui rasarit de soare avortat – fiind doar cateva dintre piesele sale extrem de cunoscute si jucate pretutindeni in lume.

Sub titlul Omul cu o singura aripa Matei Visniec reuneste trei piese, scrise initial in franceza, care, dupa cum marturiseste insusi autorul, au calitatea de a nu se numara printre preferatele sale, motiv pentru care au si fost supuse unor intense prelucrari in timp. Acesta nu este insa singurul punct comun al pieselor. Din ele transpare ideea ca nu totul poate fi explicat, ca uneori e mai bine ca lucrurile sa ramana nelamurite decat sa fie explicate prost si ca, pana la urma, odata limpezite, ele devin neinteresante, previzibile si isi pierd farmecul. lata de ce personajele acestor creatii dramaturgice sunt purtatoarele unui mesaj pe care nu reusesc sa-l descifreze sau pe care pur si simplu… il uita.

EDITURA PARALELA 45

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
şi tac …şi plec

nu stau decât o clipă mi-e drumul înserare rămân aici la uşă-n picioare ca să şed nu-mi daţi să beau...

Închide
3.227.239.160