caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Trei duzi

de (25-9-2006)

Cum trec toate, cum se duc!…
Numai neliniştea amintirii rămâne să tulbure-ntruna apele trecutului…

Erau trei duzi în curtea noastră.
În toate curţile şi grădinile oamenilor erau duzi, fiindcă se creşteau viermi de mătase. Femeile ţeseau minunatele pânze de borangic din care făceau marame, ii, feţe de masă. Cultivau cânepă şi in.
Nu cred să fie pe lume un albastru mai frumos decât al câmpurilor cu in în floare.
Clocotea apa-n cazane, se opăreau gogoşile de mătase, ţăcăneau meliţele si războaiele de ţesut. Pânza trebuia să iasă frumoasă, deasă şi egală…
Părea că toate muncile se repetă an de an, după reguli străvechi. Bărbaţii cu caii, cu recoltele; femeile cu furca, vârtelniţa si acul.
Copiii creşteau minunându-se de frumuseţile lumii. Descopereau aroma dudelor negre; le scuturau pe o pătură, mâncau şi se mânjeau pe obraji. Veneau şi raţele să se îndulcească.
Duzii ştiau cât sunt de importanţi:
– Ţie, nucule, îţi rup mai puţine frunze, doar pentru vopsit pânza sau pentru fiert în apa de baie, pe când noi… Noi hrănim viermii de mătase.
– Pe mine mă bat cu prăjinile să-mi scuture nucile. Şi acu’ mă mai dor crengile…
Când au plecat bărbaţii pe front, au rămas femeile să are, să semene, să lucreze câmpul. Apăsau pe coarnele plugului, întorceau brazdă după brazdă, rupte de oboseală; nu mai aveau timp nici pentru borangicul lor, nici pentru migăloasele năframe; copiii trebuiau îngrijiti, bani nu aveau, erau vremuri grele.
Într-o zi, un om de la primărie a vorbit în şoaptă cu bunicul şi i-a dat o hârtie. Bunicul i-a spus ceva mamei, iar ea a căzut ca fulgerată, sub dudul din mijlocul curţii. A zăcut acolo o vreme, iar când s-a ridicat, părea că a uitat să vorbească.
Tudor al ei murise pe front.
La umbra aceluiaşi dud a fost intinsă masa pentru pomană, când a murit si ea.

Sub dudul cel mare de lângă poartă, se odihnea mereu un bătrân prieten de-al bunicului. La umbră, pe iarba colorată cu flori de muşeţel, bătrânul, obosit de drumul făcut pe jos, trăgea mai întâi un pui de somn, apoi stătea de vorbă cu bunicul. Depănau amintiri din celălalt război; bunicul aducea Gromovnicul să citească despre vreme, să afle dacă fânul o să se usuce ori o să putrezească de ploi, dacă se coace porumbul la timp.
Într-o zi au trecut pe deasupra satului nostru avioanele. Cerul era împânzit de avioane, se auzea un huruit înfricoşător, iar un avion, învârtindu-se şi scoţând fum, a căzut undeva, pe luncă, aproape de pădure.
Când s-a potolit năvala iadului, sătenii s-au dus să vadă ce s-a întâmplat. Avionul era sfărâmat în mii de bucăţele.
În nişte bălării au găsit un fel de bombă verde şi s-au speriat.
Primarul a întocmit o listă cu băieţii mai răsăriţi, să păzească şi să anunte dacă se întamplă ceva cu bomba.
Bătrânul (Gânju – îl porecliseră oamenii) avea deja un fecior la război. N-a suportat ca nepotul lui să stea acolo şi să păţească ceva, aşa că s-a dus el de strajă. S-a uitat la bombă, a întors-o pe cealaltă parte, apoi a ridicat-o-n spate şi a pornit spre primărie.
Când a trecut pe drumul mare – pe “linie”, cum se spunea -, mulţi săteni au fugit – moşul e nebun, ziceau -, dar copilărimea curioasă a rămas să-l vadă printre ulucile gardurilor. Desculţ, cu cămaşă albă, iţari şi brâu roşu, bătrânul mergea încovoiat cu bomba cea verde în spate.
Primarul a vrut să fugă, dar moşul l-a liniştit.
Nu era bombă! Era un rezervor de benzină pentru avion. Văzuse el multe de-astea când luptase la Adriatica…
A lăsat “bomba” la primărie şi a venit să se odihnească în locul ştiut, la umbra dudului.
După o vreme, bunicul a vrut să-l trezească. Dar n-a mai reuşit.
Inima bătrânului luptător obosise prea tare.

Cel de al treilea dud era mai mic. Făcea dude albe si dulci ca mierea.
Nu am o poveste deosebită în legătură cu el. Părea mai retras, mai timid.
Lipit de gardul grădinii de zarzavat, se strecura puţin sub umbra nucului, ca un pui sub aripa cloştii.

De multe ori mă gândesc la aceşti prieteni vegetali.
Or mai trăi, oare?
As putea sa ma duc pan’ acolo, dar n-am curaj. As distruge o imagine foarte veche si, totodata, o închipuire mai noua.
Ma vad dormind la umbra celui de al treilea dud, pe iarba cea verde, printre florile de muşeţel…

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
punct de discontinuitate

**lui Constantin Brancusi** Adam, ţi-au fost tăiate rădăcinile din cer. privirea-ţi va fi veşnic aţintită spre brazda răscolită de plugul...

Închide
44.211.117.197