Iubim Romania poate mai mult ca orice. Muntii ei, apele, Marea Neagra, cimpiile si locurile natale. Oriunde am fi in lume, inima ne ramine nedezlipita de amintiri pur romanesti. Pentru multi dintre noi aceste amintiri sunt presarate cu bune si rele. Ne dor clipele cind eram desconsiderati de sistemul comunist, cind eram pusi in umbra puterii dictatoriale. Ne amintim si de defilarile sacre impuse de partidul unic, de cravata de pionier, de sedintele de orientare politica, de lectiile civice din armata si de la locul de munca. Nu putem ignora nici aducerile aminte despre cozile nesfirsite, noptile pierdute pentru un bon la spital, sau un litru de lapte din care s-a extras deja smintina si untul. Iubim inca portocala din acea vreme procurata cu atitea eforturi si cunostinte, precum si bucata de carne adusa in desuuri de cei angajati in abatoare.
Pentru multi din noi, asta a fost Romania, o lume pe care cei pina in 20-25 de ani nu o mai cunosc. Noile generatii isi au propriile lor amintiri: mineriade, droguri, politicieni mincinosi, munca de ocazie, capsuniade, dolarii, apoi euroii, libertatea…
Lumea se schimba mai repede decit putem noi duce, intelege, reactiona. Aproape toti marii sefi de dinainte de revolutie au cazut in oala de gunoi a evolutiei. Doar unii, reorientati la foc automat, au reusit sa preia conducerea, sansele, averile de carton.
Exista oare un timp ideal pentru Romania?
Putin probabil. Romania este corabia ce, luata de valurile puterii celorlalti, se clatina intr-o parte si alta, dupa cum bat vinturile. Doar citiva domni neuitati, ne privesc din istorie. Doar faptul ca s-au opus puterilor estului, pentru oarece perioade, ne face sa ne simtim partasi la demnitate. Acum nici macar aceasta tendinta nu mai este. Nu ne mai cuceresc nici turcii si nici tatarii. Batuti de soarta, acceptam orice sansa. Undeva in coada Europei, la brat cu Bulgaria, numarind firfiricii primiti ca rasplata a nesabuintei noastre, pasim desculti in lumea civilizata.
Aceasta este povestea trista a unei natii, in care suferinta este un dat firesc. Dar chiar si suferinta pozitiva, creatoare, acea suferinta pe care artistul o preschimba in valoare suprema, chiar si ea incepe sa se diminueze in oceanul nepasarii unor autoritati imbuibate, conceptual bolnave. Puterea si averile incomensurabile, au facut din oameni modesti odinioara, adevarati monstrii insensibili. Au uitat de valorile natiei, de obiceiurile strabunilor, artistii locului, preferind o viata incarcata de posibilitati si fara oprelisti in optiuni.
A trai in Romania de azi este ca si cum ai exista intr-un congelator in care inimi de gheata privesc rece umanismul.
Pacat ca inteleptii natiei au devenit insensibili la geneza valorilor. Pacat ca au acceptat intoleranta la adevar.
