Mă ascund în pământ
Sub nisipurile răscolite;
Cu pielea ciuruită
De ciocurile păsărilor din moloz
Înnebunite de spaimă,
Alungate de prin cuiburile lor.
Parcă îngerii m-au înhămat,
Bidiviu nărăvaş,
La caleaşca lor argintie
Să-i scot din iadul acesta
În care bazmele s-au născut
Odată, demult.
Pe harta albastră
Ca urma unei lacrimi pe cerul curat,
A început să plouă cu stropi sângerii
Din ramurile măslinilor retezaţi
De dinţii egoismului trufaş.
Împrejur, un ocean de ură
În furtună,
Spumegă neputincios şi se împiedică
În oasele albe ale părinţilor bătrâni
Care îşi cheamă strănepoţii
De sub nisipurile răscolite.
Oamenii fug, se ascund în pământ
Sub nisipurile răscolite,
Cu pielea ciuruită
De ciocurile păsărilor din moloz
Alungate de prin cuiburile lor
De oceanul de ură din jur.
Dan David, Los Angeles, iulie-29-2006.
„Alungate de prin cuiburile lor
De oceanul de ură din jur.”
esenta lumii
frumos!
dr Blank