caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Nisipuri răscolite

de (1-8-2006)

Mă ascund în pământ
Sub nisipurile răscolite;
Cu pielea ciuruită
De ciocurile păsărilor din moloz
Înnebunite de spaimă,
Alungate de prin cuiburile lor.
Parcă îngerii m-au înhămat,
Bidiviu nărăvaş,
La caleaşca lor argintie
Să-i scot din iadul acesta
În care bazmele s-au născut
Odată, demult.
Pe harta albastră
Ca urma unei lacrimi pe cerul curat,
A început să plouă cu stropi sângerii
Din ramurile măslinilor retezaţi
De dinţii egoismului trufaş.
Împrejur, un ocean de ură
În furtună,
Spumegă neputincios şi se împiedică
În oasele albe ale părinţilor bătrâni
Care îşi cheamă strănepoţii
De sub nisipurile răscolite.
Oamenii fug, se ascund în pământ
Sub nisipurile răscolite,
Cu pielea ciuruită
De ciocurile păsărilor din moloz
Alungate de prin cuiburile lor
De oceanul de ură din jur.

Dan David, Los Angeles, iulie-29-2006.

Ecouri

  • dr.Blank: (1-8-2006 la 00:00)

    „Alungate de prin cuiburile lor
    De oceanul de ură din jur.”

    esenta lumii
    frumos!
    dr Blank



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Orientul după conflictul Hezbollah – Israel

ONU, G 8, Israel, lumea arabă moderată, pe de o parte, iar Siria, Iran, Hezbollah, Hamas, Taliban, Al Qaeda, pe...

Închide
3.14.6.194