Sînt în lumea altora. E linişte. Se aude ciripit de păsărele şi susur de izvoare. De undeva, dintr-un crîng nevăzut, se aud rîsete cristaline. Mă furişez prin frunziş, neîndrăznind să stric armonia grupului vesel. Stau, ascuns în mine însumi, protejat de vălul pădurii, bucurîndu-mă de bucuria altora.
Am poposit aici, obosit, prigonit de restriştea unei alte lumi. O lume a neînţelegerii, a mirosului de praf de puşcă, a bocetului şi a morţii. Această lume vreau s-o închid într-o carte scrisă, nu în cea trăită.
Lucrurile trăite pe meleagurile de restrişte vreau să le las tinerilor cu rîset cristalin ca pildă a lumii nearmonice; pildă care să nu mai fie trăită şi retrăită. Memoria universală să pătreze pilda.
Am luat cu mine un crîmpei de linişte şi rîset cristalin, ducîndu-le în lumea de restrişte. Poate că liniştea şi rîsetul cristalin al altora vor duce şi pe alte meleaguri la armonie.
