caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Universul Copilariei



 

Barza si vrabiile

de (24-7-2006)

Se spune ca berzele sunt pline de intelepciune.
Putine pasari colinda atat de mult prin lume, putine isi fac cuiburile astfel, incat sa aiba o vedere deschisa asupra imprejurimilor. Si vazand atatea, berzele invata.
Nu putem spune la fel despre vrabii si nici despre ciori. Acestea nu au un orizont asa de larg cum au berzele.
O barza care-si petrecuse concediul de iarna in Egipt, revenise la cuibul ei, asa cum facea an de an. Cuibul era pastrat din mosi-stramosi, in varful unui stalp de telegraf. Acum barza avea multa treaba; puii iesisera din oua, trebuiau hraniti ca sa creasca si sa prinda puteri. Dar, de la o vreme, barza era tare suparata. Colinda tot mai mult dupa mancare, baltile secasera, pe rau era numai un firicel de apa iar pestii si broastele parca intrasera in pamant. Era seceta mare.
Barza statea intr-un picior si privea intruna cerul. Soare, caldura coplesitoare, nu se zarea nici urma de nor. Ploaia parca uitase sa colinde si prin locurile acelea.
Uitandu-se in curtea unui taran, barza vazu cainele cu limba atarnand de sete, vazu pisica zacand la umbra, vazu gainile adunate sub sopron si intelese, cu jale, ca toate vietatile sufera de caldura si de lipsa apei. Apoi se uita inspre bisericuta din sat, fiindca iar sunau clopotele si ea stia ca iar a murit un om. Barza ofta adanc…
Nu prea departe de cuibul berzei erau niste salcami unde isi faceau cuib vrabiile. Se auzea mereu ciripitul lor, fiind cam galagioase si certarete.
Acum sufereau de foame si de sete; nu mai aveau timp de ciondaneli. Se gandeau…
Toate vrabiile din palcul de salcami erau rude intre ele si toate auzisera povestea veche despre stramoasa lor, vrabia cu pene albastre, de la care mostenisera trei sfaturi pretioase: 1. Feriti-va de pisici! 2. Respectati berzele! 3. In caz grav, deschideti cutia de sub piatra verde!
Daca in privinta primelor doua invataturi nu aveau nici o problema de intelegere, cea de a treia ramasese o enigma. Nu stiau despre ce piatra e vorba, nu stiau unde e piatra, nu aveau nici o idee. Iar acum, stateau tacute si suparate, asteptand sa se intample vreo minune.
Deodata, vrabioiul cel mai batran, ciripi, adica vorbi pe limba vrabiasca:
– E o situatie foarte grava! Trebuie sa deschidem cutia de sub piatra verde! Sa vedem ce ne sfatuieste barza!
Vrabiile au zburat spre cuibul berzei. I-au spus totul despre traditiile lor si i-au cerut sfatul. Dupa mai mult timp de tacere, barza a spus asa:
– Da, cred ca trebuie sa incercam orice ca sa ne salvam. Povestile astea din strabuni se bazeaza pe un adevar. Acum, cand m-am gandit mai bine, mi-am adus aminte ca am vazut undeva o piatra mare, verde, dar e cam departe si nu-mi pot parasi puisorii.
Vrabioiul a asigurat-o ca vor avea cu totii grija de puii ei, o sa le dea mancare si apa, o sa curete cuibul si n-o sa-i lase sa sufere.
Cand luna s-a inaltat pe cer, iar puisorii dormeau, barza si-a desfacut aripile si a pornit la drum. Se indrepta direct spre ruinele unei cetati aflate pe munte, aproape de izvoarele unui rau care se numeste Arges. Acolo vazuse ea, candva, o piatra mare si verde, cazuta de sute de ani printre daramaturile cetatii.
Se facuse miezul noptii cand, obosita, barza si-a incetinit zborul si a coborat pe zidul ruinat. Se auzea ceva ca un clinchet de clopotei, ca un murmur, iar barza a vazut cum spiridusii care locuiau acolo, se dadeau in leagan agatati de razele lunii, iar razele mai vechi scartaiau incetisor.
E lucru mare sa stii mai multe limbi straine! Barza invatase si limba spiridusilor, asa ca i-a intrebat daca au vazut prin imprejurimi o piatra mare, verde.
Cum sa nu! Spiridusii stiau unde e piatra. Mai mult decat atat, stiau si o poveste de demult despre o cutiuta fermecata in care se pastra un bob din puterea cea mare si vesnica a naturii, ceva care face pamantul sa rodeasca si viata sa infloreasca.
– Da, aceea trebuie sa fie chiar piatra cunoscuta de vrabia albastra, a spus barza.
A plecat impreuna cu spiridusii si au gasit piatra. Era mare, colturoasa si grea. Nu puteau s-o ridice. Dupa multe eforturi, dupa multe incercari, vazand ca nu reusesc s-o miste cat de putin, spiridusilor le-a dat in gand sa impleteasca o funie groasa din razele lunii.
A fost cea mai buna idee!
Barza tinea cu ciocul razele cele lungi, ca sa nu se incurce intre ele, apoi le dadea drumul treptat. Spiridusii alergau de colo-colo, sa le rasuceasca bine si sa le impleteasca in patru, ca sa fie cat mai rezistente. Cand funia a fost gata, au trecut-o pe sub piatra. “Unu, doi, trei!” Cand au zis “trei!”, au tras cu totii, cu toata puterea, dar au reusit sa ridice numai un colt.
Minune! Cutia era chiar acolo!
Era o cutiuta maronie, lunguiata si semana cu o aluna. Spiridusii au legat-o bine sub aripa berzei, care, multumindu-le pentru ajutor, a pornit in graba spre casa.
Cand soarele se pregatea sa rasara, a ajuns la cuibul ei din varful stalpului de telegraf.
Acolo a gasit cateva vrabii care tocmai ciripeau o poveste, in timp ce puisorii ascultau cu atentie fiindca voiau sa inteleaga bine toate cuvintele.
Vrabioiul a deschis cutia.
S-a lasat o liniste adanca. Toti asteptau sa vada ce se afla in cutie.
Era ceva ca un bob de mac argintiu, care a inceput imediat sa creasca, mai mult, tot mai mult, sa se umfle ca un abur, ca un balon, apoi s-a ridicat treptat spre cer, a plutit si deodata a plesnit cu un bubuit asurzitor.
Un tunet!
Fulgere albastre au spintecat vazduhul si, intr-o clipa, s-a dezlantuit o ploaie torentiala…
Ierburile radeau, copacii se leganau, cainele a iesit sa bea apa, ratele macaiau si-si scuturau aripile inaltandu-se in zbor, oamenii iesiti pe prispe se inchinau. Ploaia venea cu noi sperante de viata pentru intreaga natura.
Vrabiile se uitau cu uimire la acest spectacol si li se parea ca fulgerele au exact aceeasi culoare si stralucire cum vor fi avut penele stramoasei lor, vestita vrabie albastra…

Acuma tu, Mihaita, cred ca nu te-ai plictisit sa asculti povestea mea. Afla ca toate acestea s-au petrecut demult, demult, pe cand eram si eu copil ca tine. Pe-atunci locuiam la Moldova, departe de Bucuresti.
Dar s-ar putea, nu zic nu, s-ar putea sa mai fi adaugat cate un amanunt pe ici, pe colo.
Fiindca a fost tare demult, iar eu am inceput sa mai uit…

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Hayssam semneaza demisiile sefilor de la SRI, SIE si „Doi si-un sfert“

Ştire şoc pentru populaţia care încă nu înţelege foarte bine manevrele politice din România – Omar Hayssam a reuşit să...

Închide
3.239.95.36