caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

cersetorul

de (12-7-2006)

Cerşetorul se aşează tacticos pe scaun, pune picior peste picior şi închide ochii, legănându-şi capul, cu mâna la inimă. Trage rar din ţigară şi-atunci o face cu patimă. Scutură scrumul de talpă. Cerşetorul este un neajuns. Călătoresc cu privirea pe faţa lui şi am o surprindere. Privesc iar şi iar să mă conving. Da, faţa lui are un semn ciudat. De sub ochi şi până-n vârful pometului i se vede urma curgerii unei lacrimi. Tot curgându-i, a săpat obrazul şi nu a mai răzbătut lumina până-n adânc. Murmură încet după solist, şi-i dau lacrimile: „Hai, hai!… Tu de bine când mai dai?”
– Măi, ce s-a brodit melodia asta! De la inimă, pă inima mea- zice. Mi-e dor de ea de nu mai pot… După ce te-ai făcut mare, de-odată rămâi mic… Suntem nimini, o picătură de apă pe care o strângi între degete… Îmi este sărac până şi sufletul…
– Săracii la suflet nu plâng…
I se vede sârma cu care-s încinşi brăcinarii. Pe cap are o şapcă jerpelită de CFR şi-n locul insignei poartă un ac de siguranţă. În buzunar are ceva mărunţiş şi câţiva căţei de usturoi- să i se pară mai mulţi.
– Sunt obosit, pot sa stau cu capul pe masă o juma di oră?
Îl privesc cum adoarme uşor în timp ce corpul mi se zguduie de înfiorare. Doamne, l-ai trimis să mă-nveţe ceva?! Îl privesc şi mai atent. Ori eşti Tu, Doamne, coborât pe pământ, deghizat în cerşetor, şi-ţi odihnesti capul pe masa mea?! Dacă nu, de ce –mi vine să plâng când mă uit la el? Privesc oamenii înecaţi în băutură, oameni ce-au renunţat să mai fie, oameni ce nu mai pot fi decât astfel. Mai e nevoie de performanţa acestor “mârţoage”- înfloriri/ofiliri în deşert?
Îmi cere un pahar cu apă să-şi stingă focul. Îi dau şi beau şi eu unul, să simt ce simte el. O bea cu o poftă nemaiîntâlnită .
– Mi-ai promis că-mi aduci nişte apă de… Tulcea! îi reproşez.
– Lasă, că-ţi aduc apă de … Cluuj… (…) Un om e o arătare. N-o întreba de unde vine ci… unde merge?!
– Mie-mi place mai mult să aflu de unde vine…
– Dă-mi un băţ să scarpin în zahăr… Mi-ai făcut cafeaua cu plăcere, uite câştigu’. Hap! L-am luat cu deştu’ şi l-am băgat în buzunar! (…) M-am lăsat ca un… pat vechi! De ce nu-mi spui: „Lasă-mă cu belelile tale, cu aiurelile, ţi-am dat, mă bârâi la cap?! Ce, te-am luat di crescut?” De ce nu-mi spui, ha?!
– Mă oboseşti mult, când vei mai veni, o să mă găseşti mort!
– Nu… că mă rog la Dumnezeu! Nu există om negreşit, decât Dumnezeu…
Caută icoana cu privirea, o găseşte şi se-nchină la ea: „Doamne, dă-i sănătate omului ăstuia… Şi mie, mie… dă-mi, Doamne, drumul! Arată-mi-l! Pe cei răi, arde-i, când vine fulgeru-ăla : Îh! Să se ducă miroasele lor”… Câtă oftică au băgat ăştia în mine…! Sunt duşmănoşi până şi c-am primit câteva ouă de Paşti… ! Ieri m-au bătut şi gardienii, dar-am stat întocmai ca Domnul nostru care-a suferit de la lume… Ţin la odaia mata, c-aicea am hodină şi vorbe frumoase… Am pus şi eu un milion deoparte, nu mai dau de el, nu ştii cumva unde l-am pus?! Hai să luăm amândoi parcul Marghiloman, am găsit o ştampilă pă drum, vindem bilete la intrare…
– Eu zic să vindem şi la… ieşire! glumesc.
– Cât îmi mai dau ăştia la pensie, vezi?!
Se apleacă peste o hârtie s-o citească, o-ndepărtează de ochi, o -ndepărtează cât e mâna, mâna aproape îi atinge pământul şi tot nu vede. Iese afară şi caută până găseşte un pâlc de lumină.
– Nu văd fără ochelari, dacă nu văd, nu văd!
– Dar ăia de la ochi ce sunt?
– Eee, trebuie să pun alţii peste ei, că nici cu ăia nu văd… (…) Am probleme cu nepoţica, au picat blestemele pe ea. Frate-miu, până n-a dat la doctori, nu s-au apucat de treabă. Măi, frate, ce-i în ţara asta?! Dacă n-ai bani, pun un amărât ca mine, îl laşi să moară?!
– Îl lasă să-l… doară, c-aşa e făcut omul sărac, să-l doară toate alea. Numai să-l doară… S-a-nvăţat cu durerea, ca boul cu jugul. Iese noaptea prin curte de durere… Aveţi răbdare să vă citesc ceva ?!
– Să ţi-o spun şi p-asta: Nu contează cine-a fost taică-mea! Cică m-am născut între nişte flori! Şi n-am învăţat carte multă! Ştiam doar 27 de litere şi m-am trezit cu mai multe… !
Mi-a promis solemn că ascultă până la capăt şi nu-mi face scurt. „Ştie să ia aminte, ar fi bun de preşedinte», gândesc, într-o pauză de respiraţie. La final îmi dăruieşte un ziar găsit în tren, o ţigară (eu nu fumez) şi un bileţel cu autograf: „Domnului Nicu: Eşti un geniu, d-le” Şi, pentru că n-a mai avut loc pe foaie, mi-a adăugat verbal: ”nedescoperit”. Deseară o să intru cu ele în casă pe furiş şi-o să le ascund între foile celui mai iubit dintre pământeni… Zâmbesc fericit pentru gând şi fiindcă am reuşit să nu-i spun soţiei că mâncasem pomană din mâinile… lui! M-am trezit rrom de foame! Dar să ştie că mărul pe care l-a mâncat aseară, tot dintr-o… punguliţă a fost ?!
– Din partea mea, o vorbă bună! (…) Viaţa mea e-n Tulcea, mă cunosc şi furnicile. Am venit de-acolo, din burta mamii – Via Buzău şi… m-am trezit la Bucureşti! „Hai, bre, scoală…” Ia-o de-a-ndăratelea! Am nişte vişinată îndoită cu apă de Tulcea! Dacă vin de-acolo! (…) Nu ştiţi pe cineva care vrea nişte ochelari? Am un teanc, dar sunt… fără un ochi! (…) In Tulcea sunt unii foarte primitori, le-am dat şi eu câte un chibrit, că altceva n-am. Să zică « bogdaproste ». Te iau de pe stradă: « Haide, treci înăuntru… ». Acolo, dacă-i pupi faţa pă stradă, se bucură… Am mâncat copane făcute ca lumea, cu tot felul de chestii, şi- o ciorbă hotărâtă, să-ţi baţi copiii… De perişoare. Fără perişoare, că s-au dus, dar … cu zeama aia, cu gustul ăla…! Am mâncat cât a luat burta… Ai noştri zic: « N-am, că-mi plânge căţeaua de foame ». Iţi cer o ţigară şi, pe urmă, te-njură… Toată lumea are…n-are! Dacă eşti prost, rămâi dezbrăcat. Am avut nişte bani, i-am avut la piept şi… la spate. Mi i-a… şutit! Ce noroc am avut că nu mi i-a găsit pă toţi…! In tren adorm cu tăgârţele legate de gât. Buzăul e Oraşul Hoţilor, cel mai nenorocit oraş! Peste tot vezi numai gratii…
– Unde staţi !?
– Etee… E o taină!… Stau într-o dărâmătură, îmi place să văd lumea de la lumânare… Cu gândul meu, cu celula asta din creier… Am casă destulă. O ploaie cu piatră m-a distrus pă mine. Am primit şi-o amendă şi… n-am mai putut să-mi revin. Când am ajuns cu deştu-n gură, nu m-a ajutat nimeni. Dar am adus totdeauna o pâine pe masă – şi desenează în aer, cu degetul, un rotund. Dacă o mai mănânc, bine, dacă nu, beşteleaua, capu’ jos ! (Pâinea săracului să fie, oare, rotundă? mă întreb). Eu repar strângeri de mână. De ce oftezi? Si eu oftez! Până-ntr-o zi când se va astâmpăra totul şi… va fi lumină. Dacă nu poţi să mai mergi, ţi se usucă pâinea la cap, gata cu viaţa, se termină aţa de pe mosorel… (…) Alegeţi omul, cui îi dai şi cui îi vorbeşti- să te păstreze. Când nu mai vrei, atunci vei primi. E lege. Dacă vei avea vreodată probleme, n-o să fii singur! Când îi duminică, mâine? Am timp să şi putrezesc… Un coltuc di pâine, te rog, că mă arde! Şi… scrie: “Un om cu traista pă umăr mergea: Mina Victor Vichene”. Avaramu!
Ce rotundă-i pâinea săracului!
Cerşetorul face semnul crucii în ritmul muzicii şi iese în ghiforeala subţire de-afară. Zăpada spulberă, e timpul ei… Ultimul meu client, cerşetorul -o strigare la cer-, închide cu grijă uşa după el şi se pierde pâş, pâş, în noapte, spre lumânarea ce-l aşteaptă c-un băţ de chibrit, dacă nu l-o fi dat, cine ştie cui…

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Din jurnalul de calatorie al unui turist american…

primita prin e-mail VENETIA: Am sosit in oras dupa o ploaie torentiala, cred. Toate strazile sunt inundate. Nu se circula...

Închide
44.222.104.206