Cu surle, trambite, fanfare, sponzori, reclame, speculanti de bilete si masuri deosebite de securitate, intrecerea mondiala a introducerii unei mingi intre trei bare de lemn, mult asteptata cu nerabdare de toata lumea, a inceput. Mare sarbatoare! Toti au petrecut pana in miez de noapte, politia neavand altceva de facut, decat sa aresteze cativa englezi si germani beti care pusesera tocmai de o bataie de pomina. Vai, ce bine ne-am distrat in prima zi a acestui spectacol sportiv! Si ce o sa mai petrecem!
Nu am fost niciodata microbist. Am fost imun la acest virus. Probabil pentru ca nu am putut pricepe niciodata ce merit am eu, cand 11 baieti bine platiti alearga 90 de minute dupa o minge si reusesc (cu tehnica, talent, din greseala portarului sau pur si simplu cu ceva noroc) sa o introduca in poarta. Trebuie sa ma mandresc sau sa cad in extaz, ca echipa mea favorita a bagat un gol amarat, la firul ierbii? Se pare ca am un mod cam singular de a gandi, caci trebuie sa recunosc ca acest sport a devenit un adevarat fenomen social care aduce multa bucurie spectatorilor si umple foarte generos buzunarele organizatorilor si jucatorilor. A devenit chiar un fel de stiinta. Pe ecrane se perinda tot felul de specialisti si esperti, care ne explica foarte doct de ce o echipa va castiga meciul. Daca totusi pierde, ni se explica la fel de doct de ce a pierdut. Mananca si ei o paine acolo. Una alba.
Dar nu despre fotbal doream sa vorbesc. De asta discuta toata lumea pana la disperare. Si toti se pricep si au o parere bine formata si categorica!
Ma gandeam insa, daca unele reguli de pe terenul de fotbal nu ar putea fi aplicate si in Parlamentul Romaniei. Astfel, parlamentarii ar putea invata sa nu mai dea la gioale tocmai coechipierilor lor, cum se intampla acum in Alianta. Ar putea invata sa se ajute colegial intre ei cu pase precise pentru a-si atinge angajamentul electoral promis. Sa nu mai actioneze fiecare de capul lui numai pentru a iesi in evidenta. Sa incerce sa isi fenteze adversarul si nu pe cei care i-au ales. Cum ar fi daca la un meci de fotbal s-ar prezenta numai 3-4 jucatori ai unei echipe pentru ca ceilalti au treaba in oras? Meciul ar fi anulat sau poate fi pierdut din cauza inferioritatii numerice. Ar putea ei sa-si trimita nepotii si nepoatele pentru a marca in locul lor? S-ar mai umple atunci stadioanele de admiratori si fani? Le-ar mai acorda publicul credibilitate sau i-ar gasi de-a dreptul neseriosi? Cam asta e situatia cu votarea legilor in Parlament. Numai ca un fotbalist care lipseste nemotivat de la meci sau antrenament, este aruncat afara din echipa si nu isi mai primeste banii. In timp ce in Parlament, timpul trece leafa merge… Unii se au si foarte bine cu arbitrii… Fotbalistul care a faultat si primeste un cartonas galben, se potoleste imediat si joaca cu mai mare bagare de seama, iar la un cartonas rosu paraseste terenul iesind din joc. Caci nimeni nu este mai presus de regulament. Politicianul roman nu se sinchiseste de cartonasul galben (presa) si rade de cel rosu (DNA). Isi vede mai departe de treaba. Degeaba i se striga din tribune: Hent, fotbalul nu se joaca cu mana! El continua sa puna mana, ba chiar s-o bage pana la cot in banii publici. Pasele potrivite le da numai prietenilor cu care are interese comune. Si daca echipa adversa conduce, se inroleaza in randurile ei, ocupandu-se mai departe cu cotonogirea fostului sau team. Altii se declara independenti si stau in ofsaid, pana pot face saltul intr-un partid care ii avantajeaza. Extremistii stau pe banca de rezerva si arunca mingi rasuflate pe teren. Si cu astea e greu sa joci. Sunt mingi de marca “Aliosa”. Iar daca un jucator dribleaza cu mingea Justitiei si vrea s-o introduca in poarta, il ataca toti si este faultat de ambele echipe. De altfel, cel mai bun jucator este cel mai des faultat.
Se pare ca jucatorilor din cetatea lui Bucur le lipseste un bun arbitru impartial pe nume Onestitate. Ar putea fi ajutat la margine de arbitrii pe nume Cinste si Echitate. Dar cum acesti arbitrii nu au relatii si nici grade de rudenie in lumea de sus, mai avem ceva de asteptat.
O reflectie si o analiza perfecta a Domnului Vulvara. FOOTBALL-ul, s-a extins în toata lumea, în ultimii 15 ani cuprinzând si America de Nord unde i se zice SOCCER.
Este un sport de masa, unde milioanele de spectatori si telespectatori îsi „ies din fire”; este sportul vulgului, care îsi exteriorizeaza entuziasmul, ura si de multe ori fobia fata de culoarea epidermei adversarilor, guvernele cheltuind milioane de dolari pentru paza, controlul si deslantuirea necontrolata si necontrolabila, a unor asa-zisi „fani” ai acestui sport cu mingea si piciorul.
De fapt, este aplicabil si în acest domeniu vechiul dicton apartinând lui Iunius Iuvenalis – PANEM ET CIRCENSES – în trad. „Pâine si jocuri de circ”. Scopul era pentru a tine în frâu plebea ignoranta, ca o politica de distragere a atentiei de la revendicarile civice. În Sicilia, Bourbonii aplicau politica celor trei F = feste, farina, forca = sarbatori, faina, spânzuratoare”. Expresia a ramas valabila si în zilele noastre, din pacate.
Sa nu uitam meciurile de football din România, atât în trecut, dar si în prezent, la excesul de timp petrecut în fata televizoarelor si la manipularea prin diversiune, menita sa abata atentia populatiei de la problemele importante ale indivizilor.
În prezent, pentru ca sunt probleme GRAVE, absolut în toata lumea, iata ca ISTORIA SE REPETA.