M-am oprit în poartă.
Parcă nu mai recunosc
Drumul pe care m-am întors.
Aştept.
Nu am curajul să bat.
Banca pe care o ştiu
A îmbătrânit ca o ciupercă
Neculeasă la vreme.
Parcă nici nucul nu mai este la fel.
Crengile sale ca o cupolă, s-au lăsat.
Văd chipul tău
În ţărâna gălbuie pe care am călcat,
În fibra putrezită de timp
Şi de ploi
A stâlpului porţii, crăpat.
Aştept.
– Pe cine cauţi, străine?
Nu, nu eşti tu.
Voi aţi murit.
În casa noastră
Au venit alţi stăpâni.
Seara îmi picură întuneric
În spatele pleoapelor arse.
– Pe tine, tată!
Dan David, Los Angeles, Febr.-26-2006.
casa parinteasca
si eu am gasit-o fara viatza
linia de tramvai mutata in gradina…
taindu-mi surasul
si visinul meu atat de uscat
tata tata
mama mama
morminte la Iasi via Haifa (z”l)
bianca