Bazele economiei comportamentale au fost puse deja. Din pacate se pare ca aceste principii sunt folosite pentru a influenta consumatorii in mod subliminal, si a exacerba anumite tendinte firesti ale personalitatii umane de a ramni (ravni) si de a se raporta in permanenta la semenii sai.
Aceste lucruri nu sunt decat exacerbate la o varsta frageda a consumatorului, cand aceasta tendinta umana este amplificata de idealismul specific adolescentilor. O amplificare a consumerismului pentru aceste categorii sociale nu poate duce decat la amplificarea conflictelor cu superiorii (parintii, etc.) si la rupturi psihosomatice (noetice) majore care pot avea urmari dezastruoase de neimplinire sociala si profesionala a individului.
In masura in care majoritatea tineretului este restrans locativ inainte de obtinerea unui serviciu, lipsa posibilitatii izolarii de valurile consumeriste supraagresive, amplifica la randul ei aceasta problema.
In lipsa legarii principiilor morale individuale de valori extrafiresti (religioase), singuraele solutii pentru a curma acest flagel raman:
1. restrangerea creditului de consum excesiv care poate duce la o vanzare in sclavie voluntara moderna;
2. implementarea unor masuri usoare de declarare a falimentului personal si posibilitatea unei reintegrari sociale facile dupa astfel de evenimente (intrucat datorita unor valuri agresive de marketing discernamantul individual poate fi afectat);
3. oprirea marketarii unor face-liftinguri (schimbari superficiale) de o comisie metrologica nationala.
Bineinteles ca aceste principii aduc schimbari importante pietelor second-hand si a bancilor de retail si credit-unionurilor, de aceea lobbyingul politic important facut de astfel de organizatii de multe ori previne actiunile factorilor de raspundere.
Deci lipsa consensuala la nivelul parlamentelor pentru implementarea acestor masuri in viata sociala a natiunilor este primul responsabil de aducerea fie a valului fals de nostalgie comunista, fie de islamizare fundamentalista cu care ne confruntam in present si noi si alte natiuni nu neaparat post-comuniste, dar in care barierele de clasa/ casta nu pot fi trecute cu usurinta.
O mica aplicatie practica: in parcul Cismigiu, la spatiul de joaca pentru copii din apropierea izvorului Eminescu, jocurile sunt relativ noi, purtand insa peste tot reclame ale unei firme de dulciuri/popcorn. Desigur, firma respectiva probabil ca a suportat cheltuielile de amenajare ale spatiului de joaca. Dar cu ce pret?
Cat de moral este a ataca, cu mijloace de marketing, mintea unor copii prescolari? Care apoi vor cere parintilor sa le cumpere produsele acelei firme, ca doar asta au in cap. Este aceasta concurenta loiala, publicitate corecta?
Deci, ne dam bine seama (unii dintre noi, altora pur si simplu nu le pasa) ca libertatea total necontrolata poate duce la aberatii si la falimentul chiar total al societatii. Caci orice resurse seaca mai devreme sau mai tarziu, daca nu sunt exploatate cu inteligenta. Daca se predica libertatea totala, pai atunci de ce nu se da libertate totala in exploatarea resurselor mondiale de petrol? De ce se creaza comisii mondiale pentru reducerea poluarii? Nu e un atac la libertate, sa-mi impuna cineva cat sa poluez?
Din pacate, de-a lungul timpului, aceasta delicata naluca care este libertatea a fost confiscata de nenumarate ori. Prea multi au folosit notiunea pentru a-si atinge scopuri proprii. Libertatea nu a mai fost un scop in sine, ci o arma propagandistica, prea maiastru manuita de cei care si-au facut o profesie din asta. De prea multe ori, libertatea este o amagire. Nu neg insa existenta libertatii.
Ce e de facut? Comisii, regulamente, legi? Poate, aceasta ar fi prima reactie. Dar nu ne complicam oare existenta? Ne mai trebuie alte comisii si legi, daca cu mormanele pe care le avem tot nu facem mare lucru, in contextul abramburelii noastre latino-balcanice? Nu intram oare intr-o hora in care doar mici victorii in batalii ne sunt permise, dar nu si victoria intregului razboi?
Mult mai eficace mi se pare vaccinarea oamenilor impotriva atacurilor acestea greu constientizabile. Un om cu o gandire puternica nu va cadea decat arareori intr-o plasa publicitara. O societate cu oameni putin influentabili de tehnici din acestea subliminale nu poate fi ingenunchiata si supusa asa de usor.
De fapt, personal am incetat de ceva vreme sa cred ca o societate in ansamblul ei mai poate fi corijata ca sa se dezvolte armonios. Grupuri de oameni, da, se pot salva, cu conditia sa aiba incredere pe termen lung in justetea filozofiei lor de viata, si cu conditia ca filozofia lor de viata sa fie si cea castigatoare, in contextul respectiv. O societate in ansamblul ei, un popor intreg, nu cred ca se pot salva. Ar fi o minune.
Foarte interesant articol.
S-ar putea scrie o carte pe tema asta „Economie cognitiva”.