caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Cine ştie cu adevărat?

de (2-8-2007)

Am spus în această seară, după ultimul sărut, că aş dori să-mi scriu trăirea într-un prezent al sufletului.
Unul cu totul special, aşa cum eşti şi tu pentru mine. Voi scrie fără imaginaţie, aşternând pe coala pură, ca iubirea pentru tine, ceea ce simt nu ceea ce-mi închipui. Nu-mi pot permite luxul trăirii imaginative în ceea ce te priveşte. Nu fără voia ta. Când tu vei fi de acord va fi altceva, dar, până atunci nu-mi voi îngădui să greşesc, nici în vis. Mi-am legat adesea mâinile şi picioarele şi ochii şi buzele şi rostirea. Sufletul însă, nu. E peste puterile mele. Îmi îndrept paşii decişi spre tine, cu ochii închişi, fără părere de rău, fără nici o urmă de regret, dar cu o încântare mereu crescândă. Sufletul meu nu poate rămâne impasibil, tu eşti acum toată copilăria mea şi văd în tine tot ce aş fi dorit să am şi n-am avut, de la jucării electronice la hainele cele noi. Eşti tot ceea ce mi-a lipsit o viaţă-ntreagă. Ştii tu, oare, câtă bucurie îmi oferi şi care suplineşte tot ceea ce ţi se pare că mi-aş dori şi nu-mi poţi da? Un palat? O limuzină? Ce să fac cu ele? De tine am nevoie, cum am nevoie de aer şi, nimic mai mult. Tu eşti totul la un loc… şi încă.
Ceea ce mi-ai oferit tu până acum rivalizează cu tot aurul din lume. Cine se poate lăuda că a dansat cu tine aseară? La ultima cină m-ai invitat la dans şi, în clipa următoare, muzica s-a oprit şi noi tot am dansat. Şi au fost cele mai splendide tangouri din viaţa mea! Cine se poate lăuda că te-a auzit şoptind cuvinte tandre mai mult decât mine? Şi cine poate să afirme că a dansat cu tine, aşa cum am făcut-o eu, simţindu-se cel mai frumos şi bogat prinţ din lume? Şi cui, pe lumea asta, ai mai insuflat atâta forţă pentru a învinge destinul şi, de fapt, fiecare clipă? Iată comorile pe care mi le-ai oferit tu în timp (şi încă mult mai multe), transformându-mă în cel mai bogat prinţ din lume. În preajma ta trăiesc ca într-o vrajă, toate doar din pricina „infimului” motiv (şi Doamne, am atâtea altele) că-n vocea ta e cântecul de dragoste al lumii întregi şi, de aceea eşti pentru mine sfântul meu crez.
Undeva, Ibsen susţinea că „unde este viaţă, trebuie să fie şi speranţă”. Şi, unde nu mai e speranţă?
Nu îmi mai e teamă de nimic, de oameni, de răutăţi, de… Mi-e teamă doar că nu poţi fi cu mine atunci când, tu şi eu, dorim. Am învăţat să idolatrizez pământul pe care calci şi nu e, din dorinţă, o exagerare. Nu-mi lua această sfântă bucurie. Lasă-mă să-mi închipui că în aceste clipe sunt foarte aproape de tine şi-mi poţi da mereu acea uluitoare forţă pe care numai tu o ştii. Nu voi fi departe de tine. Când n-am să mai rezist, voi ieşi din carapacea mea şi mă voi apropia, chiar şi numai pentru aţi auzi vocea.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.102.236