caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Şcoala evreiască din Gherla de odinioară – aşa cum a cunoscut-o Mihai Eisikovits

de (26-2-2012)
2 ecouri

Preambul: Apelul telefonic primit de la Mihai Eisikovits, în prag de Şabat – mai ales acum, după trecerea Mamei la cele veşnice – este aşteptat şi primit cu mare bucurie. Începem să povestim cele petrecute pe parcursul săptămânii şi, la un moment dat, un cuvânt se magnetizează atrăgând după sine  un şirag de întâmplări de demult,  din Gherla de odinioară, de pe front sau din prizonieratul rusesc. Ascult cu încântare snoavele improvizate de Nenea Mihai la telefon şi termin aproape întotdeauna rugându-l să le aştearnă pe hârtie. Nu demult, relatându-i că traduc din maghiară istoria armenilor din Gherla, l-am întrebat dacă ştie denumirea românească a cartierului Kakasvár.  “ Cocoşvar, aveam la cheider, un coleg care locuia acolo…” a început nenea Mihai să-mi depene o altă istorioară plină de miez. ”Vă rog să scrieţi şi povestea asta” am încheiat eu convorbirea. Povestea bătută la maşină şi ilustrată cu desene în creion, de prietenul meu nonagenar, a sosit prin poştă săptămâna trecută şi mă grăbesc s-o pun la dispoziţia cititorilor rubricii Mărturii. Lectură Plăcută!

Evreii gherleni acordau mare importanţă educaţiei copiilor.

Mihai Eisikovits la pas prin Gherla. In fundal cladirea scolii evreiesti de odinioara.

Mihai Eisikovits la pas prin Gherla. In fundal cladirea scolii evreiesti de odinioara.

În anii 1925 – 1930, la Gherla, alături de armeni, români şi maghiari trăia o comunitate de vreo mie de evrei. Marea majoritate era alcătuită din meseriaşi: croitori, cizmari, tâmplari cojocari, tăbăcari, măţari, tocilari, geamgii şi perieri iscusiţi. Alţii erau negustori mărunţi, dar nu lipseau nici  intelectualii: învăţători, avocaţi sau medici. Erau printre ei şi proprietari de terenuri şi crescători de vite, mai ales de bivoli şi oi – aceştia  din urmă produceau brânzeturi foarte gustoase.

Evreii gherleni erau aşchenazi de rit ortodox, conducerea comunităţii fiind aleasă de ei. Viaţa religioasă era îndrumată de un rabin, cu studii superioare, bun cunoscător al cărţii sfinte şi talmudului.

Educarea copiilor se afla în centrul preocupărilor comunităţii. Clădirea spaţioasă a şcolii evreieşti, cu multe săli de clasă şi o curte  mare, unde copiii se puteau juca în voie, era în  proprietatea comunităţii.

Copiii începeau să înveţe de la vârsta de cinci ani la cheider, sub îndrumarea unui melamed. Elevii  erau grupaţi în funcţie de vârstă, cunoştinţe şi „bagajul de  idiş” adus de acasă. Întreţinerea cheiderului şi a melamedului era în sarcina comunităţii, fiecare membru – indiferent dacă avea sau nu copii de şcoală – contribuind cu o sumă, după puterile sale.

Avrum cel desculţ

Când am împlinit şase ani, am fost dat şi eu la cheider. La cheider nu erau fete – ca la grădiniţă – ci numai băieţi, dar îmi plăcea pentru că învăţam multe lucruri şi, mai ales, limba  idiş pe care, în final, ne- am însuşit-o cu toţii. În ciuda aspectului lor modest, melamezii urmaseră şcoala talmudică (ieşiva) şi erau nişte adevăraţi învăţaţi. Îmi aduc aminte cu drag  de Avrum Leizer, care ne povestea despre trecutul îndepărtat al evreilor, povestindu-ne multe istorioare inspirate din istoria antică.

Avrum Adler, desen de Mihai Eisikovits

Avrum Adler, desen de Mihai Eisikovits

În recreaţie lumea era a noastră, zburdam şi ne jucam împreună fără a ţine seamă  de diferenţele sociale. Unul dintre colegii mei,  venea desculţ la cheider. Dimineaţa trebuia să fim cu toţii  la oră fixă, pentru a participa la rugăciunea de dimineaţă. Apoi ne repezeam acasă pentru micul dejun şi reveneam la şcoală la o oră stabilită. Singurul care rămânea la şcoală şi după rugăciunea de dimineaţă era Avrum Adler, „cel desculţ” pentru că locuia în Cocoşvar, un cartier de la periferia Gherlei, de unde nu s-ar fi putut întoarce la şcoală  la timpul cuvenit. Îşi scotea din traistă o felie de pâine şi o bucată de halva  „ de un leu” cumpărată cu o zi înainte, de la băcănie, şi le mânca pe îndelete. Avrum Adler era un copil blond, isteţ la învăţătură şi îndemânatic la jocul cu mingea din cârpe.

După ce am terminat şcoala primară, fiecare şi-a urmat drumul.  Eu m-am dus la liceu şi nu mă întâlneam decât rar cu Avrum care locuia în Cocoşvar, de unde tatăl său pleca să cutreiere satele din împrejurimi cu o teleguţă trasă de un căluţ şi încărcată cu vase de lut ars pentru vânzare.

A urmat războiul şi Holocaustul, care a nimicit majoritatea covârşitoare a populaţiei evreieşti din Gherla şi  n-am mai ştiut nimic de Avrum şi de familia lui.

Negustorul Adler, tatal lui Avrum, desen de Mihai Eisikovits

Negustorul Adler, tatal lui Avrum, desen de Mihai Eisikovits

Prin anii 1970 – 1971,  fiind în vizită în Israel, am poposit şi la Herzlia. Acolo am aflat că tocmai în ziua aceea israelienii originari din Gherla îşi comemorau martirii pieriţi în Holocaust. Era firesc să particip şi eu la eveniment. Am întâlnit acolo gherleni cunoscuţi şi necunoscuţi şi  m-am retras într-o parte, tăcut şi îngândurat, amintindu-mi de părinţii mei dragi şi rudele apropiate ucise în lagărele de exterminare sau în batalioanele de muncă, în care am pătimit şi eu, dar am avut norocul să scap cu viaţă. La un moment dat, m-am auzit strigat pe nume, de un vechi activist sionist Iumi Herskovits, care mă invita să aprind prima din cele şase lumânări tradiţionale. M-am simţit foarte onorat şi am aprins-o gâtuit de emoţie şi izbucnind în lacrimi amare. Când am cobor de pe podiumul unde fusese amplasat sfeşnicul,  m-am pomenit în braţele unui om de vârsta mea, care purta ochelari fumurii cu rame aurii. L-am privit cu nedumerire, neştiind de unde să-l iau, până când l-am auzit spunând  în idiş: „Shalom, Heim, ich bin Avrum Adler!” Mi-a povestit că ajunsese rabin şi păstorea comunitatea din localitatea  Chafer Chaim, vestită pentru kibuţul de acolo. M-a invitat la el acasă, dar din păcate nu aveam cum să mă duc, pentru că şederea mea în Israel era pe sfârşite,  dar m-am bucurat nespus că l-am revăzut după decenii, pe colegul meu Avrum  de la  cheiderul din la Gherla.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Dolfi: (27-2-2012 la 15:55)

    L-am cunoscut personal pe Dl.Eisicovitz la Gorohoi cind s-a intoes din Rusia.
    Am ascultat in original o parte din suferintele evreilor de acolo. Un om inteligent si cult.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 6 Nu-mi place 0

  • Rodica Eizikovits: (29-2-2012 la 13:47)

    Emotionant, precum toate amintirile tatalui meu, insotite de personajele creionate.

    Multumesc, Andrea, ca le oferi scena acestor amintiri.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.221.75.115