caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Jurnalista Marie Colvin de la Sunday Times ucisă la datorie în Siria

de (22-2-2012)
5 ecouri

Jurnalista Marie Colvin de la duminicalul londonez Sunday Times și jurnalistul francez Remi Ochlik au fost uciși într-un bombardament în orașul sirian Homs, a anunțat guvernul Franței.

Cei doi și-au pierdut viața în timp ce încercau să fugă dintr-o clădire care adăpostea un centru de presă improvizat într-un oraș aflat din 4 februarie sub asediul forțelor militare ale guvernului sirian.

Martori oculari susțin că cei doi jurnaliști au fost uciși în urma unui tir de rachetă, iar unii reporteri aflați în oraș suspectează că ei au fost ținta forțelor guvernamentale care i-au localizat după semnalul de la telefonul prin satelit.

Marie Colvin, care relatase cu doar o zi înaintea morții sale despre campania violentă împotriva civililor din Homs din partea regimului președintelui Bashar al-Assad, era una dintre puținii reporteri occidentali la fața locului.

Într-un reportaj difuzat de CNN, ea demascase “minciunile” oficiale că forțele pro-guvernamentale se luptă cu teroriști înarmați, spunând că în fapt militarii sirieni asediază un oraș plin de civili flămânzi și prezentase imagini cu un copil de sub un an care și-a pierdut viața ca urmare a bombardamentelor.

Marie Colvin, de origine americană, în vârstă de 55 de ani, era vestită pentru curajul ei în calitate de reporter din zonele cu conflicte armate din ultimii 30 de ani.

De altfel, un astfel de conflict a costat-o un ochi – în Sri Lanka în 2001 – și de atunci ea purta un plasture negru pe ochiul stâng, ceea ce o făcea extrem de ușor de recunoscut.

Specialistă în Orientul Apropiat și Mijlociu, ea a relatat și despre alte conflicte, cum ar fi cele din  Cecenia, Kosovo, Sierra Leone sau Zimbabwe. Marie Colvin lucra din 1985 la Sunday Times și a fost desemnată de două ori, în 2001 și 2010, reporter intenațional al anului în presa britanică.

“Ea era unul dntre cei mai neînfricați și devotați reporteri pe care i-am întâlnit vreodată, cineva la care priveam ca la un erou și pentru inspirație”,  a declarat Peter Bouckaert, director pentru situații de urgență al organizației Human Rights Watch.

Remi Ochlik, în vârstă de 28 de ani, și-a început cariera de fotograf la 20 de ani în Haiti și recent a acoperit revoluțiile din Egipt, Tunisia și Libia.

Aceste două morți îngroașă statistica sumbră a ziariștilor uciși în exercițiul funcțiunii. Potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor http://cpj.org/killed/2011/, în 2012 au fost uciși deja șase jurnaliști (fără Colvin și Ochlik), după ce în 2011 fuseseră uciși la datorie 46 de jurnaliști pentru un total de 899 în ultimii 20 de ani.

Ecouri

  • Stefan N. Maier: (22-2-2012 la 14:23)

    Petru, multumesc pentru preluarea acestui subiect. Fara sa comunicam, te-ai gandit la acelasi lucru ca si mine. Ma pregateam sa scriu si eu! Nu exista valoare adaugata mai mare pentru o planeta mai putin distrusa de minti omenesti diabolice, decat jurnalistii care isi risca viata pentru a ne dezvalui adevarul despre ce se intampla in jurul nostru.
    Sa mori atat de tanar, pentru o cauza despre care multi ti-ar spune ca nu-ti apartine, nu trebuie sa ramana fara consecinte. E timpul unei schimbari majore, iar aceasta veste cutremuratoare sper sa nu-i lase indiferenti pe cei care pot face ceva pentru protectia populatiei civile din aceasta Siria.

  • AlexL: (22-2-2012 la 15:38)

    „…această veste cutremurătoare sper să nu-i lase indiferenţi pe cei care pot face ceva pentru protecţia populaţiei civile din această Siria.”

    Da, dar ce se poate face?

    Sancţiuni? Au funcţionat vreodată?

    Răsturnarea regimului actual cu ajutor exterior? Dar care este garanţia că nu-i vom da prin asta pe bieţii sirieni pe mână unor alţi dictatori sângeroşi?

    Sau se ştie cumva că există acolo un partid liberal cu sprijin masiv în rândul populaţiei şi care aşteaptă doar ocazia să iasă din umbră? Sau ne mulţumim cu ceva de genul Fraţilor Musulmani, în speranţa că nu va fi ceva de genul al-Qaeda?

    E trist, dar nu cred că există o soluţie bună şi nu este neaprat adevărat că orice soluţie este mai bună decât situaţia actuală.

  • Teodor Burghelea: (22-2-2012 la 17:00)

    Domnule AlexL, eu am receptat articolul de mai sus drept „stire” nu invitatie de a „pune tara la cale” (cu argumente!) si de a gasi o solutie pentru sirieni si alte victime ale dictaturilor trecute prezente si viitoare. Dar fiindca apreciez sincer apetenta dumneavoastra fata de provocari intelectuale, demonstratii, argumente (apetenta de care ma vac „vinovat” si eu), va propun sa ne concentram impreuna asupra unei provocari si mai dure. Imi vine in minte o ecuatie diofantica. Haideti sa ne gandim impreuna la solutiile in numere ale ecuatiei a*x^3+b*y=c cu a,b,c numere intregi. O rezolvam, dupa care vom extrapola solutia atat la crimele regimului Assad cat si la problema misoginismului. Cel putin. Ce spuneti? Eu mi-am scos deja din geanta caietul de exercitii, probleme, demonstratii, argumentatii. E drept, nu sunt prea sigur ca ne vom putea publica rezultatele in paginile Acum, dar incercarea moarte n-are.

  • AlexL: (22-2-2012 la 17:17)

    @Teodor Burghelea:
    „… ecuatiei … O rezolvam, dupa care vom extrapola solutia atat la crimele regimului Assad cat si la problema misoginismului.”

    Dacă aveţi ceva substanţial de comentat la ce am scris cu misoginia şi Assad, eu – cu plăcere. Ironiile piezişe nu mă interesează.

  • Petru Clej: (22-2-2012 la 18:38)

    Domnule AlexL, nu vi se pare că aveți o tendință permanentă de a despica firul în patru? Acest articol, publicat mai întâi aici (și de abia mai târziu pe pagina rfi.ro) este despre Marie Colvin, una dintre jurnalistele de referință ale ultimilor 25 de ani și doar tangențial despre regimul Assad. Din punctul meu de vedere meritați din plin ironiile piezișe ale lui Teodor Burghelea, care are o contribuție substanțială la revista ACUM.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
18.97.14.86