caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marja de eroare



 

Dubla masura

de (1-5-2006)

Era pe vremea când soarele venea de la răsărit încărcat cu voie-bună si binefaceri multiple.
Mă împrietenisem cu o vecină simpatică. Faţă de statutul meu de studentă bursieră, vecina era pe altă treaptă socială, făcea parte din cea mai valoroasă şi apreciată lume. Soţul dumneaei, de profesie sudor, ajunsese lector la şcoala de partid, adică un fel de universitar. Aveam o stimă deosebită faţă de acest mare bărbat care, dacă nu era beat criţă, putea citi într-un ritm acceptabil “Manifestul Partidului Comunist” şi chiar putea să dicteze cursanţilor părţi din această lucrare monumentală.
Când scria – fiindcă uneori trebuia să întocmească aşa-zisele procese-verbale care, deşi verbale, trebuiau scrise -, avea mici îndoieli lexicale, explicabile prin multele şi încurcatele sensuri ale cuvintelor româneşti. De pildă, scria “planu ficat” fiindcă omul ştia ce înseamnă “ficat” (mai târziu a făcut ciroză!), ştia şi ce e “planu’”, fiindcă tot poporul era mobilizat să-l îndeplininească în avans. Dar cuvântul “planificat” nu avea nici o noimă.
Într-o zi, vecina mea, de a cărei încredere ajunsesem să mă bucur (ba chiar să profit cumva, fiindcă m-a cadorisit cu o bluză care nu-i mai plăcea), m-a rugat s-o însoţesc la cumpărături. Invitaţia a picat de minune, fiindcă obosisem să tocesc la nu ştiu ce şi îmi ardeau tălpile să fac o pauză cât mai mare.
Nu m-a dus la piaţă, ci undeva, în zona Batişte, unde, în spatele celui mai banal gard înalt, era un mare magazin numai pentru aleşii regimului. Haine, alimente, biciclete, de toate la preţ convenabil. A intrat acolo pe baza unei legitimaţii speciale.
Cum o ajutam eu să care sacoşele pline cu bunătăţi, mi-am adus aminte de ţărănimea muncitoare din satul meu care pentru un litru de gaz lampant trebuia nu numai să plătească, ci şi să adauge câteva ouă de găină. Circula în folclorul nou o urare veselă:
“Să trăiască şi găina
Că ne dă din cur lumina”…
Şi tot aşa, prin râpi şi văi adânci, în timp ce poporul aştepta la coteţ să cotcodăcească moţata ca să poată pleca la cooperativă, în magazinele tip Batişte se dădea marfă pe alese numai pentru ceea ce ouau capetele luminate ale oamenilor partidului.

Ca profesoară-dirigintă trebuia musai să merg cu şcolerii în vizită prin fabrici şi uzine, să vadă ce frumos şi bine e şi să-şi dorească a lucra acolo. Mie îmi pusese Dumnezeu mâna-n cap, fiindcă aveam o cunoştinţă la Fabrica de lapte din Militari, dar nu o cunoştinţă oarecare. Era inginer şi deputat în Marea Adunare Nationala, iar eu aveam înalta cinste să fiu diriginta fiicei dumneaei.
Tot mereu bântuiam cu clasa pe acolo, de atrăsesem atenţia directoarei care mi-a zis că sunt leneşă şi numai la o fabrică mă duc fiindcă e mai aproape de şcoală.
Acţiunea de orientere profesională se desfăşura totdeauna aşa:
Mămica respectivă ne aştepta la poartă şi ne însoţea prin fabrică – sticle de lapte pe bandă, vase mari cu brânzeturi şi alte produse – toate le vedeam în trecere, fiindcă mergeam direct spre sala de protocol. Aici, elevele mele aveau locuri stabile la masa cea mare. Imediat soseau borcănaşe cu iaurturi, brânză în pacheţele, chifle calde şi, la sfârşit, partea cea mai aşteptată: îngheţate de multe feluri pentru mâncat acolo şi câteva pentru luat acasă.
Ce frumos! Ce orientare profesională susţinută!
Simpatica deputată ne servea cu iaurturi din oferta specială pentru partid. Partidul era aprovizionat cu alt fel de iaurt: gras, curat şi sigilat. Toate produsele pentru gospodăria de partid – lapte, brânzeturi, torturi de îngheţată – erau fabricate într-o secţie specială.
Mă gândeam să mă reprofilez chiar eu. Să las naibii profesoratul şi să mă angajez la iaurturi. Nici nu ştiam că există aşa bunătăţi pe lume.
Pe atunci, gospodinele de la oraşe se trezeau pe la miezul nopţii să lase sacoşele cu sticlele goale la uşa magazinului de lapte, apoi să revină la ziuă, cu speranţa că vor avea norocul să cumpere un litru din preţiosul aliment.

De la o vreme m-am convins că dubla măsură funcţionează fără întrerupere.
Deşi totul pare instabil, adevărul e altul. Noi beneficiem de un punct fix, istoric: Partidele. Ouăle dogmatice.
Iar în jurul lor zburătăcesc ceilalţi, oamenii obişnuiţi, cotcodăcind şi degeaba cârtind.

Ecouri

  • Aurel Popescu: (1-5-2006 la 00:00)

    Magazinele speciale au fost si raman o forma de mituire de sus in jos. Beneficiarul unui astfel de sistem, care la randul lui oferea ceva cuiva „din afara” o facea ori din simpatie, ori pentru a castiga prietenia unei persoane pe care o aprecia.

  • Constanta Corbea: (1-5-2006 la 00:00)

    Dubla masura este o forma a totalitarismului, dovedind ca in societate exista „mai egali”, in ciuda sloganelor despre egalitate si democratie. Reprezentantii politici ai oricarui sistem isi creeaza privilegii. Unele se vad clar, altele sunt mai ascunse, asemenea acelor magazine speciale despre care multa lume nici nu stia. Intr-o vreme in care cei multi indurau lipsurile de tot felul, cei puternici traiau dupa alte standarde, ca reginele din stupi. Azi e la fel. Tonul aparent vesel al scrierii mele este, de fapt, rasu-plansu…



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
DROPS – PICATURI

DROPS Every drop of a poem moments, chapters of life From infinity we bloom towards light we return Circle of...

Închide
3.239.91.5