caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

Barbarism, vandalism si demisie parinteasca

de (30-10-2006)

Fostul ministru de interne francez, Jean-Pierre Chevènement, s-a trezit luat în furci, când a tratat delicvenţii juvenili cu apelativul de „sauvageons”(copii sălbateci); actualul ministru, Nicolas Sarkozy, a scandalizat „opinia” de stânga propunând „karcherul” pentru curăţirea cartierele infestate de delicvenţi de tot soiul. Mă întreb care-ar fi termenii, nobili sau romantici, pentru a califica actele acestor bastarzi ai civilizaţiei, cărora guvernele succesive ale Franţei le caută păduceii cu precauţiuni ridicule?
Pragmatismul american a înţeles că singurul mod de salvgardare eficace a societăţii, contra sălbăticiei „primaţilor”, sunt numai sancţiunile severe şi ultrarapide.
Incendierea, anul trecut, a unor cartiere pariziene, de cohorte de tineri majoritatea de origine magrebină şi africană, aţâţaţi şi manipulaţi de ideologii islamiste – 15 zile de violenţa urbană producătoare de pagube materiale colosale – nu este decât rezultatul unei toleranţe fără noimă a sistemului republican francez, obligat să recurgă, în ultimă instanţă, la starea de urgenţă. Dovada ineficacităţii sistemului actual este că anul acesta, cu ocazia aşa-zisei „aniversării” a tristelor evenimente, mamelucii incendiari, înarmaţi pe bune de data asta, şi-au reluat „activităţile”, dând foc autobuzelor de călători, în faţa martorilor stupefiaţi. Aceste acte meprizabile, precedate de provocări odioase: poliţişti tăbăciţi cu vehicule incendiate, pompieri atacaţi cu pietre, medici de urgenţă agresaţi, profesori insultaţi şi loviţi, invective grave la adresa ministrului de interne, în faţa camerelor de televiziune etc. etc., nu fac decât să prezinte neputinţa controlului unui flux migrator fără precedent. La şase luni înaintea alegerilor prezidenţiale, focarele persistă iar teama prezidenţiabililor de a lua măsurile de rigoare proporţionale, permit „far-west”-lui de la mahala, să ia proporţii îngrijorătoare. Bandele, încurajate de timiditatea autorităţilor şi de cecitatea clasei politice franceze, rivalizează de insolenţă şi de temeritate, ştiind că pot juca cartea alegătorului, chiar dacă unii dintre ei semnează cu degetul.
Iată tipul de slăbiciune, în materie de emigraţie, de care numai politicienii francezii sunt capabili: În faţa primăriei din Toulouse, mobilizaţi de agitatori, un grup de clandestini, majoritatea de culoare, s-au grupat pentru o manifestaţie de protest contra lipsei de locuinţe. Ei bine, primăria s-a precipitat să le ofere cazare la hoteluri, pe contul contribuabilului, până pe 2 noiembrie, dată corespunzând la „trêve hivernale”, perioadei „trêve hivernale” când evacuările devin, legalmente, imposibile.
Reiese, aşadar, că tuturor candidaţilor la emigrare în Franţa le este suficient să manifesteze pentru a obţine locuinţă şi speranţa unei regularizări…, în timp ce mii de francezi se înscriu pe liste interminabile în aşteptarea obţinerii unui habitat cu chirie rezonabilă.
În privinţa educaţiei, părinţii sunt cu totul demisionari. La apelul făcut de către autorităţi, cerându-li-se supravegherea odraslelor, unii au răspuns pur şi simplu: „Cum să facem? Aceşti diavoli nu ne mai ascultă câtuşi de puţin. În Franţa, nu mai sunt părinţii cei care comandă”. Unii părinţi, sunt atât de excedaţi, încât cer autorităţilor să îi debaraseze de aceste progenituri insuportabile.
O mare parte din femeile africane, victime ale poligamiei, devin veritabile fabrici de copii, graţie cărora ajung la îndemnizaţii familiale non neglijabile. Altele, prestatare de servicii de curăţenie prin întreprinderi, sunt supuse unor orare particulare, de la ora 6 la 9 şi de la 17 la 21, momente când copii ar avea nevoie de prezenţa lor.
Mulţi copii exercită o influenţă dominantă asupra părinţilor prin forţa lucrurilor: părinţii, nevorbind întotdeauna franceza, sau fiind analfabeţi de-a binelea, permit copiilor deschiderea corespondenţei, completarea diverselor formulare, devenind factori de bază în viaţa de toate zilele. În momentul când li se încredinţează o parte din rolul şefului de familie, apare tendinţa de a-l deturna pe de-a întregul. Crescând, copii se autonomizează, mai cu seamă când trec brutal de la o societate tradiţional autoritară, la una suplă, laxistă şi excesiv de tolerantă, creând, atât pierderea reperelor, cât şi a simţului de responsabilitate civică.
În felul acesta, revine autorităţilor, prin metode mult mai severe şi mai represive, să restabilească ordinea republicană, în zone unde, chiar şi forţele de ordine, ezită să penetreze.
Cât de mult ar fi de dorit, ca aceste triste fenomene, observate şi studiate îndeaproape, să servească noii democraţii româneşti, înaintea contaminării prin emulaţie.

Ecouri

  • Zob Gheprghe: (30-10-2006 la 00:00)

    Multumesc pentru ca ati penetrat in zona actualitatii franceze si europene. Astept aprofundarea abordarii.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Tic-tac

Când te naşti, ceasul vieţii se porneşte: tac, tic –tac şi, ajungi pe drumul vieţii cu-ntrebarea: ce fac? Până a...

Închide
34.236.191.0