caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marja de eroare



 

Un vis

de (21-8-2006)

Am avut un cosmar ieri noapte:
Se facea ca un presedinte care lupta impotriva unui sistem ticalosit nu numai ca pastreaza pe langa sine oamenii acelui sistem, ci le da puteri si mai mari. Pentru a-si cere scuze si a acuza crimele comunismului, avea nevoie de o comisie de specialitate. Poate era mai bine daca infiinta o comisie pentru combaterea inundatiilor. Nu toti localnicii de pe malurile Dunarii iubesc apa. Si nici vapoare nu au. Fostul Papa s-a scuzat pentru crimele facute de biserica catolica in timpul inchizitiei fara sa aiba nevoie de o comisie, care sa-i spuna ce trebuie sa simta in sufletul sau si ce ii dicteaza constiinta. Apoi tot acel presedinte ne povestea ca legea lustratiei ar fi neconstitutionala.

Ca Iliescu s-a opus legii lustratiei, este de la sine inteles aproape scuzabil. Pentru cei neavizati amintesc ca fostul si actualul bolsevic pe nume Iliescu a fost de trei ori presedintele Romaniei si s-a inconjurat cu o multime de mafioti care, vezi Doamne, faceau si ei politica. De cate ori partidul pe care il conducea incepea sa miroasa si sa puta pana la ceruri, ii schimba numele. Asa s-au nascut in “democratia” romana un FSN, FDSR, PDSR, PSD, iar din luna mai ne paste si pericolul unui Pol Social. Cu orientare de stanga, fireste. Incercati sa ghiciti cine va fi seful. Am inchis aici paranteza.

Apoi a venit un presedinte “democrat” pe nume Constantinescu, care ne-a explicat ca este prea tarziu pentru aplicarea punctului 8 de la Timisoara. S-a retras din competitie, declarand ca a fost invins de securisti. Poate ca de astia se teme si Basescu?
Cei care i-au dat votul acestui ultim presedinte nu au vrut sa-l vada band sprituri cu Becali si nici dansand la nunti. Ei au crezut doar ca vor trai mai bine. Asa li s-a promis. Dar li s-a livrat numai un populism ieftin de mana a saptea. Apoi i-am visat pe cei trei presedinti inlantuiti intr-o hora si dansand. In mijlocul acestei hore cantau niste scripcari alesi pe spranceana si selectati dupa criterii stricte de catre securitate. Partiturile dupa care cantau proveneau din depozitul de dosare al securitatii.

Si am mai visat ca in parlamentul Romaniei se lucra cu harnicie. Cativa distinsi domni din PC si PRM propuneau nici mai mult nici mai putin decat amendarea celor care nu se prezinta la vot. Asta se canta pe melodia:

Foaie verde nea Cutare,
Daca nu mergi la votare,
Platesti o amenda mare.

Adica, baba Frosa care se duce la biserica in loc sa se prezinte disciplinata la urna, va fi amendata. Bine, dar asa era si pe vremea comunismului. Daca nu te prezentai la sectia de votare, te pomeneai cu niste civili la usa care te intrebau ce ai impotriva partidului unic. Dar ce ne facem cu parlamentarii chiulangii? Ce ne facem cu cei care se abtin de la vot? (e dreptul lor sa-si abtina optiunea) Ii amendam si pe ei? Si cum ramane cu romanii din diaspora? La ce tarif ii amendam? La tarif romanesc sau la tariful tarii de adoptie? Sunt nevoiti acum capsunarii de pe campurile Andaluziei sa alerge cateva sute de kilometrii cu capsuna in mana pana la Madrid sau Valencia pentru a-si da votul si a nu fi amendati?

Si aici in vest se manifesta absenteismul de la vot. In Germania cam 20-30% nu se prezinta la urne. Asta inseamna ca politicienii nu au reusit sa atraga si sa intereseze o parte a populatiei. Dar pentru asta nu sunt vinovati cetatenii tarii, ci cei care nu au fost in stare sa aduca argumente convingatoare si idei noi. Dar la noi populatia este intotdeauna de vina. Este de vina si pentru platitudinile pe care le rostesc alesii in parlament. Pe vremuri cel care cumpara doua kilograme de zahar sau doua sticle de ulei era declarat de comunisti inamicul public numarul unu. Vai, domnilor de la PRM si PC, lung si intortocheat este drumul de la mentalitatea comunista catre sistemul de gandire democrat. Ma tem ca unii nu il vor putea parcurge niciodata pana la capat.
Si tot in vis mi s-a aratat Dambovita acoperita de placi de beton. Cineva imi povestea ca inginerii care au proiectat si facut aceasta lucrare au uitat sa ingroape sub ciment limbajul si mitocania de pe malurile celebrului rau. I-am spus sa transmita salutari domnului Orban si colegilor lui de breasla.

Rog cititorii acestor randuri sa nu ma ciupeasca. S-ar putea sa ma trezesc. Iar mie imi place sa cred ca e numai un vis urat.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Pianul

Molecule de jazz circulă libre prin venele mâinilor mele. Ele improvizează refrenul allegro moderato, al primăverii. Din urmă-n, cheia fa...

Închide
44.222.134.250