caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Trei povesti

de (20-3-2006)

1. Citită

(Micul Prinţ de Antoine de Saint Exupery)

Era odată un prinţişor cu părul bălai şi cu ochii albaştri care locuia pe un asteroid. El avea o floare pe care o îmblânzise, adică avusese grijă de ea şi floarea îi devenise cea mai bună prietenă. Într-o zi, prinţişorul a ajuns într-un deşert de pe o planetă îndepărtată numită Pământ. A căutat oameni, dar o floare i-a spus că nu poate să-i găsească uşor, fiindcă îi plimbă vântul şi, neavând rădăcini, sunt deranjaţi foarte mult.

Într-un târziu a întâlnit un pilot care căzuse cu avionul şi acum se chinuia să-l repare. Micul prinţ îl tot întreba de una, de alta, îl ţinea de vorbă cu tot felul de observaţii copilăreşti cum ar fi: Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbeşti de un nou prieten nu vor întreba cum sună glasul lui, ci câţi ani are sau câţi bani câştigă tatăl lui.
Sau: Dacă le spuneţi oamenilor mari că aţi văzut o casă frumoasă din cărămizi trandafirii, cu muşcate la ferestre şi cu porumbei pe acoperiş, ei nu vor putea să-şi închipuie cum arată. În schimb, dacă le spuneţi că aţi văzut o casă care costă o sută de mii de franci, vor exclama: Ce frumoasă e!

Micul prinţişor călătorise şi pe alte planete, se întâlnise cu mai mulţi oameni, le pusese şi lor întrebari copilăreşti, dar nu prea i-au plăcut răspunsurile. De pildă, unul care nu privise niciodată stelele şi florile şi care spunea despre sine că e un om serios, nu i-a plăcut deloc prinţişorului. A zis că acela nici nu era om, ci era o ciupercă. Dar îi plăcuse un lampagiu de pe o planetă mititică. Lampagiul era tare obosit pentru că aprindea şi stingea întruna felinarul pe planeta aceea. Zicea că trebuie să respecte consemnul.

Până la urmă, s-a înţeles bine şi cu pilotul. Când le-a fost sete, au găsit amândoi o fântână în deşert. O fântână adevărată, cu ciutură, cu apă rece, limpede şi bună. “Copiii trebuie să fie îngăduitori cu oamenii mari”- aşa gândea micul prinţ. La urmă, micul prinţ s-a retras în steluţa lui. Sau numai sufletul lui a ajuns acolo, fiindcă mi se pare că a murit. Oricum, sfârşitul e trist, ceea ce nu e specific poveştilor.

2. Auzită
(De la un copil român de clasa a III-a din Vancouver, Canada, care o repeta într-o engleză perfectă, fiindcă voia să primească de la învăţător cât mai multe puncte echivalate în bani, bonuri de pizza şi alte mărfuri)

Micul Bill
Era odată un băieţel de 9 ani pe care-l chema Bill. Într-o zi, micul Bill l-a rugat pe tatăl lui să-i cumpere o şapcă frumoasă pe care o văzuse într-un magazin. Tatăl lui i-a spus să muncească şi să-şi facă singur rost de bani. Copilul s-a gândit, s-a frământat şi până la urmă a găsit o soluţie: a înfiinţat o firmă mititică. A pus un afiş în care a anunţat că se oferă să spele biciclete contra unei sume de bani. A scos economiile lui din porcuşor şi a cumpărat detergent şi o perie.

Colegii lui au venit cu bicicletele la spălat, dar Bill nu câştiga nimic fiindcă stabilise un preţ prea mic. Atunci, a mărit preţul ca să aibă profit. Când a venit un copilaş să-i spele o tricicletă, Bill a fost pus în situaţia de a diversifica preţurile. Treptat, profitul a crescut, Bill şi-a cumpărat şapca, a rămas chiar cu bani în plus şi se gândea acum dacă să-şi cumpere şi o minge de fotbal, ori să-i investească în firmă. (Copilul de la care am auzit povestea era de părere că Bill trebuie să-şi dezvolte afacerea şi căuta chiar el nişte idei profitabile)

2. Scornită
(Într-o noapte de insomnie când mi s-a părut că pe sub pat se mişcă respingătoarea omidă descrisă de Kafka în Metamorfoza)
Bătălia finală

Era odată un oraş foarte mare. În centru erau zgârie-nori numai din beton şi sticlă fumurie. Aici se înălţa o şcoală ultramodernă. Copiii erau introduşi în maşini de aplatizat gandirea şi de şlefuit caracterul, nişte maşini foarte scumpe şi complicate. În funcţie de modul de comportare şi de reacţie la acizi, erau răsplătiţi cu maşinării, cecuri şi pistoale. Profesorii erau nişte roboţi sofisticaţi, nişte calculatoare mobile, cu beculeţe luminoase de jur împrejur.

La periferia oraşului nu erau condiţii bune de viaţă. Copiii se duceau la o şcoala veche, cu o singură odaie şi pe învatator îl chema Trandafir. Era bătrân şi demodat. Şcoala nu avea aparatură modernă, era foarte înapoiată. Domnu’ Trandafir îi învăţa pe copii să cânte, să spună poezii şi să îngrijească flori, iar ca premiu, le dăruia câte un măr, fiindcă avea un măr domnesc în curte.

Pe măsura ce treceau dintr-o clasă în alta, copiii de la şcoala modernă semănau tot mai mult cu profesorii lor. Cea mai plăcută distracţie pentru ei era să-i vâneze pe copiii de la şcoala cea mică. De câte ori îi întâlneau, azvârleau în ei cu bombe artizanale, cu invizoace mortale, sau îi ocheau cu pistoalele. Copiii de la şcoala cea mică se apărau cum puteau, cu flori sau cu mere.

Bătălia fiind inegală, până la urmă, şcoala domnului Trandafir s-a desfiinţat, fiindcă n-a mai rămas niciun copil. Când s-a zvonit că ar mai fi fost văzut unul blonduţ şi cu ochii albaştri, pitit printre florile din parcul central, copiii moderni au decretat stare de alarmă. Nu ştiu dacă l-au găsit şi l-au exterminat ori dacă blonduţul o fi reuşit să ajungă pe vreun asteroid şi să se angajeze lampagiu.

La şcoala cea modernă se lucrează acum la un program de valorificare a resurselor naturale din stele, se calculeaza la milimetru rata profit-pierderi. Cei mai buni elevi vor pleca în Cosmos. Stelele vor fi bombardate.
Ce-o mai fi, vom mai vedea, şi-am încălecat pe-o şa…

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.92.170.149