Intr-una din noptile trecute am fost jefuit in plin centrul Timisoarei. Nu prea imi vine nici acum sa cred. Parca e altceva cand citesti in ziare. Cand simti pe propira piele, lucrurile stau putin diferit. Era ora unu, unu si ceva noaptea. Ma intorceam de la o seara de jazz. Lucrurile acestea sunt mai putin importante. Important e faptul ca de doua ori a trecut pe langa noi un echipaj de Politie. Nu s-au intrebat ce cauta trei tipi la ora aceea intr-o zona intunecata a parcului. Nu le-a pasat.
Jaful propriu zis a decurs dupa un scenariu rupt dintr-un film politist. Nu imi venea sa cred ca eram personajul principal. Cei doi tipi m-au abordat pe strada. Senini, mi-au cerut o tigara. Am spus ca nu am. Toata chestia mirosea de la o posta a “ceva necurat”. M-am intors sa plec. Unul din tipi a ajuns in spatele meu, si mi-a spus ca ar avea nevoie de niste tigari. I-am dat o tigara. Convins nu atat de el, ci de cutitul pe care mi-l implantase in spate. Amicul lui a vrut si el o tigara. I-am dat. De parca as fi avut de ales. M-a intrebat cat e ceasul. Am raspuns ca nu am asa ceva. Spre ghinionul meu (de parca nu ar fi fost deja destul) in momentul acela imi suna mobilul. Fapt care le-a atras atentia ‘amicilor’ mei. Mi-au luat si mobilul. M-au sfatuit sa ne retragem undeva unde sa nu fie lume. Era tarziu in noapte. Simteam cutitul cum ma apasa in spate. Nu prea aveam alte optiuni. Am ajuns pe o strada laturalnica. Aici au descoperit ca am asupra mea si un aparat foto digital. Se parea ca il vor confisca si pe acesta. Nici macar nu era al meu. Dar am negociat cu ei. Cu greu am reusit sa ii fac sa inteleaga ca daca imi iau aparatul, depun rezistenta si sunt destule sanse sa ne auda Politia..
Ma simteam ca un tip din filme care negociaza vietile ostaticilor. Eu eram negociatorul propriei vieti. Am reusit sa ii conving sa imi lase aparatul. I-am sfatuit sa imi ia telefonul si sa plece in liniste. Nici eu nu vroiam sa imi pierd viata pentru un telefon mobil, nici ei nu ar fi fost dispusi sa renunte la libertate pentru el. Nu cred ca are vreo importanta faptul ca cei doi erau de etnie rroma. Nu m-a facut sa ma simt mai roman ca de obicei. Ca un ultim gest, cel din fata mea s-a uitat sa vada ce aur am la gat, mi-a smuls lantisorul si mi-a spus sa ma multumesc cu faptul ca sunt in viata si sa ma indepartez incet.
Mai conta oare cutitul pe care-l simteam tot mai tare in spate ? Nu. Singurul lucru ce imi venea in minte era ca nu vreau sa imi pierd viata pentru niste lucruri atat de neinsemnate. Si daca aveam sa imi pierd viata, nu voi muri singur. Pe unul din ei ii luam cu mine. Se pare ca ‘amicii’ mei si-au dat seama cum stateau lucrurile si m-au lasat sa plec. La nici 200 de metri mai incolo, un politist a coborat din masina si isi intindea omul muschii. Doar a avut o noapte grea. I-am spus ce mi s-a intamplat. Mi-a recomandat sa ma duc dimineata la sediu sa depun o plangere. Stiam amandoi ca nu voi rezolva nimic. Am ajuns acasa tremurand de nervi si fericit in acelasi timp. Nu pentru ca am fost jefuit. Ci datorita faptului ca era sa imi pierd viata pentru un mobil si un lantisor de aur. Si datorita faptului ca exista oameni care pun mai mare pret pe niste lucruri atat de nesemnificative si nu pun pret pe o viata de om. Si ca eu nu sunt unul din ei.
Acum, nu ma gandesc nici la sistemul nostru de Justitie, care permite asa ceva. Nu ma gandesc nici la faptul ca in drum spre casa m-au legitimat doua echipaje de Politie. Bineinteles ca in zonele luminate. Nu ma gandesc nici la faptul ca actiunea propriu-zisa a avut loc in plin centrul unui oras european. Ma gandesc doar ca am scapat cu viata. V-ati putea intreba ce cautam eu in oras la 2 noaptea. Am 21 de ani. Sunt tanar. Iesisem in oras sa ascult niste jazz. Traim intr-o tara libera. Aveam tot dreptul sa fiu acolo. Daca erati dumneavoastra in locul meu ? Ce ati fi facut? Raspunsul oricum nu conteaza. Mai bine sa nu stiti.
Inca nu mi-am revenit din soc. Mai am nevoie de cateva zile. Pe mine insa m-a salvat Cineva de acolo de Sus. Puteam sa ma lupt cu ei. Poate reuseam sa ii dobor pe amandoi. Poate nu. Poate as fi reusit sa fug. Poate nu. Cutitul acela ma cam incurca. Mult. Si imi tot repetam ca nu are rost sa imi pierd viata in modul asta. Si nu pentru asa ceva. Ma gandeam ce suferinta ii voi provoca mamei, sorei, iubitei, prietenilor. Ma gandeam la cei pe care ii iubesc. Si nu meritau sa ma piarda pentru niste tampenii. Mi-am vazut toata viata prin fata ochilor. Si mi-am dat seama ca as muri fericit. Daca ar fi fost cu adevarat momentul meu. Daca trebuia sa trec ‘ de cealalta parte ’, as fi trecut fericit. Dar nu atunci. Si nu acolo. Mai am multe de facut. In primul rand sa invat cat de fragila e viata. Si dupa aia sa incerc sa ma bucur de fiecare clipa asa cum vine.
Da. Deci se coboara pe pamant. Semne bune. Aceasta este calea catre adevar. Adevarul zilelor noastre. Cum sa nu aiba importanta rasa din care fac parte? O cunoastere rationala trebuie sa precizeze insusirile obiectului si cantitatile. Nu se mai merge pe bajbaieli babesti. Deci erau doi tigani. Este absolut necesara angrenarea institutiei sociale insarcinate cu rezolvarea problemei. Este punctul de jonctiune intre ceea ce cunosti si ceea ce faci. Procesul se autodezvolta si va fi o sursa a devenirii personale. Abaterea de la rezolvarea problemei va va discredita si va va mutila personalitatea. Este prima lovitura pe care eu o cunosc si punctul din care voi incepe sa va judec. Daca nu veti continua nu veti intelege prezentul. Experienta individuala este unica si irepetabila. De aceea nu veti gasi inregistrata in nici o lucrare. Vom vedea.
Trebuie tinut cont de faptul ca in cele mai multe cazuri tiganii ataca in haita. Singuri unul contra unul nu intreprind aproape nimic. De aceea este bine sa actionati si sa fiti prezenti tot in grupuri. Politia capitalista are caracter de clasa: serveste pe cei ce s-au imbogatit deci si pe cei ce jefuiesc. Prudenta ar fi cerut sa nu asteptati la ora aceea, la conditiile acelea, micsorarea distantei intre potentialul agresor si dv. La o anumita distanta era posibila salvarea prin fuga, de exemplu.
„Prevederea este mama intelepciunii”.
Principiul faptului implinit ca regula de actiune a fost aplicat de tigani si nu de dumneavoastra. Eroare.