caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Mr. Hyde Park FORUM



 

Cartita

de (20-2-2006)

Cartita este o vietate discreta. Se naste odata cu cartea de munca, se maturizeaza dupa cel putin 10 ani in campul muncii, iar la batranete se pensioneaza si traieste din ce a acumulat cu sau fara forme legale.

Cartita vietuieste la orice etaj, dar se simte bine alaturi de caracterele de subsol. Isi gaseste linistea creatoare in ecosisteme construite deasupra pamantului, cu multe cai de acces, coridoare, camere si cotloane, unde salasuiesc si alte vietati: soarecele de biblioteca, gasculita cu fustita fara fustita, boul care trage la jug, magarul comun, oaia toanta, pupezele, sarpele cu glas veninos, cocosul infoiat, rinocerii de ieri si azi, dalmatianul, mata blanda, tigrul inconjurat de catelusi, papagalii, vulpita de birou, leul din Cabinetul 1. Printre atatea animalute, mai cresc si floricele nevinovate, care produc tot oxigenul activitatii, dar nu prea se pricep sa-si apere pamantul de la radacina, motiv pentru care deseori raman in aer si le ia vantul.

Oamenii de stiinta sunt de acord ca una dintre vietatile execlent adaptata la mediu este cartita. In orice ecosistem s-ar afla si oricare ar fi sarcinile sale precise, cartita apare ca un animal blajin, aparent inofensiv, similar plantelor naive cu care convietuieste. Cartita expune o dantura care nu da nimic de banuit fiind lucrata in metal ieftin si se afiseaza cu blanita cam jerpelita. In schimb dispune de o flexibilitate crescuta a coloanei vertebrale, pana la frangerea un unghi drept in fata animalelor mari si mai dispune de ochi specializati in recunoasterea scamelor de pe blanita leului. Cartita stie sa para o fiinta saraca, permanent devotata, discreta si folositoare.

Cartita se acopera intotdeauna cu un strat gros de hartii ce o apara de intemperii sau, cand gaseste pe birou o castana fierbinte, o daruieste impreuna cu o labuta de ajutor papagalului dornic sa-si etaleze penajul afisandu-se cu dosarele completate de altul, chiar si de catre cartita, fara sa priceapa (papagal, ce vreti?) ce rezerve de guano mustesc printre file.

Indiferent de locatie, varsta, dioptrii sau blana purtata, cartita s-a specializat intr-un domeniu delicat: sapaturile.

Nu o data au fost inregistrate cazuri de cartite care au sapat un razor intreg si au fost bine rasplatite de leu, rege al animalelor, prost informat (gresit informat, scuzati!) de catre un grup de sacali aflati in relatii de colaborare cu cartita si care s-au reprofilat ulterior, capatand radacini adanci in locul florilor si hranindu-se din plin cu semintele extrem de nutritive ale acestora. In asemenea situatii, cartita, in afara satisfactiei morale a lucrului bine facut s-a ales si cu diferite foloase materiale: petale sacalesti varsate in portofel, seva de vita nobila pentru tot anul, nectar in cont.

Munca unei cartite n-o poate face oricine. E nevoie de identificarea precisa a plantei ce urmeaza a fi sapata, de consecventa in perioada uneori extrem de lunga a saparii, de un inalt talent al oratoriei in soapta, de o grafie cat mai comuna (avantajul unei imprimante este indiscutabil).

Cartita trebuie sa se doteze si cu tehnica de varf.
E nevoie de un seismograf, ca sa sesizeze cine se clatina deja.
Nu strica un microscop, pentru observarea fisurilor in structura de rezistenta de pe langa radacina.
Mai trebuie si detector de metale, ca nu cumva sa-si rupa dintii daca alege o planta aparent fragila, dar cu pila la radacina.

O mare calitate a cartitei este mascarea intentiilor sub haina indiferentei. Cartita stie cum sa lase altor colegi, care habar nu au ce se petrece, meritul de a fi perceputi, de catre colectiv, ca autoare ai saparii.

Saparea nu se face oricum. Se alege cu grija locul ce trebuie sapat. Cand nu exista un motiv personal, se alege in functie de fisurile existente, de duritatea solului, de pozitia desapatului (vom folosi aceasta denumire, evident conventionala, pentru a desemna victima procesului de sapare) in cadrul ecosistemului. De obicei, cartita isi alege un sol cat mai de calitate, radacina unei plantute cat mai apreciata de opinia publica a ecosistemului, dar si delicata, vulnerabila, fara tepi, de buna credinta.

In prima faza, se pregateste imaginea desapatului prin laudarea excesiva in fata tuturor membrilor colectivului, care vor reactiona surprinzator de omeneste gasindu-i defecte pentru a echilibra imaginea. In paralel, cartita va sopti, in discutii nevinovate, ca desapatului i se pregateste avansarea intr-un ghiveci mai hranitor si va avea grija, cand desapatul nu e de fata, sa-i intepe cu varful limbutei sale ascutite, reputatia de bun coleg si bun profesionist.

Dupa aceea, leii si tigrii care domina ecosistemul sunt informati asupra unor aspecte suspecte din viata desapatului: prea multe rame suculente in gustare, prea des la gazulite, prea multe frunzulite fosnitoare plastifiate, crescute peste posibilitatile nutritive ale solului… Evident, cartita nu se expune riscurilor, acest gen de comentarii se transmit prin anonime, sau, mai eficient, sunt soptite vrabiilor gurese, iar mai departe imprastie ele, fara sa-si mai aminteasca sursa primara de informatie.

Pana acum, doar s-a pregatit terenul. Dupa ce exista deja o tensiune de care desapatul inca habar n-are, incepe saparea riguroasa, sistematica: o anonima la 48 de ore, o barfa la 24 de ore: astfel, in fiecare zi apare ceva nou despre desapat, din mereu alte surse. Dupa o perioada, desapatul incepe sa sesizeze ca are probleme de neinteles: incepe sa se surpe pamantul sub el, asta il face sa devina nervos, suspicios, iar colectivele de gaini si gaste constata cu istetime ca se demasca, se poarta ca un vinovat ce este, isi da arama pe fata! In prezenta lui se tace subit si expresiv, facandu-l sa inteleaga ca situatia i se agraveaza, dar nici acum nu intelege ce se intampla.

Desapatul banuieste ca are dusmani, ia efectul drept cauza, intra in conflict cu purtatorii de zvonuri si se indeparteaza prin acuzatii nedrepte de si asa putinii colegi de ecosistem care-l previn asupra pericolelor. Acum, cartita atrage din nou atentia, cu modestia stiuta, Conducerii leonine, ca asupra colectivului planeaza zvonuri defaimatoare: ca bunul nume al intregului ecosistem ar fi patat prin asocierea cu cineva din interior care s-a imbogatit nejustificat, ca tot colectivul ar da impresia de indisciplina avand un lider neidentificat, dar descris in asa fel, ca numai desapatul (vai, incredibil! ce surpriza!) ar putea fi. Iar Conducerea leonina, daca mai avea inca dubii, i le va risipi fazanita din Secretariat, excelent amplificator al barfelor de actualitate.

Urmarea logica este smulgerea din radacina a plantei desapate, acum deja sapate definitiv, aruncarea peste gard si inlocuirea cu alta, mai tanara, mai naiva, pe care cartita o poate manevra usor, o poate transforma in buruiana de care are nevoie. Aparent, cartita si-a terminat treaba. Dar, harnica, nu poate sta degeaba, isi gaseste repede alta provocare prin care sa-si dovedeasca priceperea…

Cea mai mare drama din viata unei cartite este pensionarea. Nemaiavand legitimatie de ecosistem, trebuie sa se multumeasca doar cu viata tihnita de acasa si sa sape din cand in cand vreun vecin de musuroi. Tocmai de asta, chiar si dupa varsta de pensionare, cartita cere insistent sa ramana in ecosistemul in care s-a perfectionat, unde poate desfasura o munca pe cat de subversiva, pe atat de rodnica.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.85.193