caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

Je me souviens, I remember, Imi amintesc

de (2-1-2006)

E foarte mult de atunci… de când îmi amintesc de zilele frumoase ale copilariei în preajma zilelor de Craciun, si Anul Nou, cu Mos Craciun /care sosea de prin nameti, si ne-aducea daruri multe, pe la fete si baieti…/ cu Plugusorul, Sorcova, vesela… si totusi parc-a fost ieri. Îmi sunt atât de proaspete amintirile în \”acest ordinator cerebral\” încât încerc sa le astern pe un \”ordinator virtual\”. Pentru ce? va veti întreba unii cititori… pentru ca în acesti 80 de ani de viata pe care am trait-o si o cunosc din povestirile parintilor si apoi ale mele, încerc sa fac un \”bilant\” a ceea ce a fost si ceea ce a devenit omenirea, existenta însasi a omului, familia, sarbatoarea, fie ea religioasa, onomastica sau aniversara si /last but not least/ amintirea despre cei care au trecut de mai mult timp sau mai de curând în ETERNITATE si oamenii nu întotdeauna îi pomenesc.

Traim într-o epoca în care sentimentele umane, valorile umane, relatia între fiinte, relatiile de familie, în mare parte au disparut, s-au estompat sau s-au anihilat complet, totul rezumându-se la o felicitare – daca… un telefon, în cel mai fericit caz, sau mai de curând un messenger skip. În esenta, totul legat de perfectiunea tehnicii si mai putin de psihic. Unde sunt îmbratisarile calde ale bunicilor, parintilor, rudelor? Unde sunt ei, cine-i mai îmbratiseaza, cine ne mai da binecuvântarea înainte de spovedit si împartasit, înainte de Craciun si Anul Nou? Ei se afla pe undeva într-o lume necunoscuta… sau pe pamânt într-o lume destramata, uitati, departe de copii si nepoti, departe de cei pe care i-a creat, i-a facut oameni, muncind pentru ei, agonisind cât de cât ceva pentru copiii lor ca sa le fie bine la maturitate, dar ei au plecat, au parasit pamânt, familie, morminte…ca sa le fie mai bine.

Am încercat în aceasta zi de 29 Decembrie 2005, sa ma culc ceva mai devreme de orele 24 (cum îmi este obiceiul…) dar n-am putut închide ochii, deoarece amintirile trecutului se perindau în mintea mea si nu-mi dadeau liniste. Ca atare, mi-am luat în primire \”prietenul permanent\” – ordinatorul – care cu toate ca am scris ca ne îndeparteaza fizic de oameni, îl consider totusi \”un prieten\”, sa-i zic \”un rau necesar\”, dar care de 5 ani nu \”m-a parasit\”si sper în continuare. O digresiune metaforica. Si ca sa motivez aceasta, iata-ma instalata în seninatatea noptii, cu o temperatura în Montréal de 0gr.C, mâine anuntându-se -5gr.C., o temperatura anormala acestei perioade, dar n-avem ce face, sunt consecintele masivelor transformari ale naturii, ale TERREI, iar omul este neputincios.

Îmi amintesc din anii copilariei cu ocazia acestor Sarbatori ale Craciunului, începând cu Mos Nicolae, Pomul de Craciun, Mos Craciun cu plete d’albe, încheindu-se cu sosirea Anului Nou, Boboteaza, Sfântul Ion…De când exist nu a lipsit din casa parintilor mei bradul verde împodobit cu toate \”minunile\”, sosirea lui Mos Craciun asteptat cu mari emotii, îmbracat în costumatia de rigoare, de obicei tatal meu era travestitul si aceasta pâna pe la vârsta mea de 9-10 ani, când naivitatea copiilor, înca exista. Dar nici mai târziu, când de-acum devenisem maturi si constienti, aparusera copiii nostri, cineva din familie îmbraca vestmântul purpuriu, cu barba si mustatile din par de înger stralucitor, bucurându-ne de veselia sau \”spaima\” celor mici la aparitia Mosului…Am retrait si retraiesc si aici în LUMEA NOUA, aceste momente pline de bucurie si emotie, împreuna cu noua mea familie, dar devin nostalgica. Au reînviat în mintea mea amintirile frumoase ale copilariei mele si ale fiului meu…neuitând însa pe cei care nu mai sunt, dar care ne-au adus pe lume si ne-au facut oameni, cinstindu-le memoria.

În perioada tineretii mele a fost minunat, familia era nestirbita, parintii, fratii, erau în viata, ne adunam în special în casa parintilor mei, cu mic cu mare, la care se mai adaugau si prietenii sinceri de familie, fara interese, adevarati prieteni si la bine si la rau, ajungându-se la 35-40 persoane; pe atunci parca nu exista ipocrizia si falsitatea, interesele materiale. Pregatirile începeau cu 2-3 saptamâni înainte, totul era pregatit în casa de parintii mei, cu talente culinare deosebite, ca sa nu mai vorbesc de ornamentatia casei, tatal meu fiind AS în materie. Era epoca dinainte de 1939, nu era bineînteles epoca televiziunii, în schimb aveam pick-up cu 10 discuri care se declansau automat, un aparat de radio marca Zenith si mai târziu Telefunken, lumea era inspirata, cultivata, se recitau poezii, se scriau epigrame personalizate, ravashele pentru Anul Nou, se cânta la pian, vioara si voce, ca sa nu mai vorbesc de epoca copilariei mele când exista /patefonul, marca HIS MASTERS VOICE/. Da! am trait, le-am vazut, am ascultat placile de patefon din ebonita… cu melodiile nemuritoare care si astazi exista în discoteca de aur personala…ascultându-le din când în când, dorind sa ma transport cu amintirile, într-o lume care nu mai exista si nici nu va mai exista, din pacate.

Craciunul si Anul Nou din zilele LUMII MODERNE, nu mai au acelasi farmec de sarbatoare religioasa si de familie, tineretul (cu mici exceptii) nici nu stiu exact ce înseamna de fapt acest Craciun. Ei stiu ca trebuie sa aiba vacanta sau concedii, cei care lucreaza, este perioada când trebuie sa cumpere cadouri, ca nu cumva \”societatea capitalista sa dispara\”, alergatura la Boxing day, chipurile dupa \”chilipiruri\”, si nu în cele din urma unde sa mearga pentru distractie, familia fiind pe ultimul plan – \”batrânii\” cu-ale lor, noi cu-ale noastre ale tineretului, trebuie sa profitam de viata…spun unii. Este epoca, cel putin în ultimii 25 ani, când tineretul nu mai cunoaste adevaratele /valori morale/, ci pur si simplu este \”luata în brate distractia\” din afara familiei, la baruri, restaurante, discoteci, familia ramânând pe ultimul plan. Legat de familie, pot spune ca în /Lumea noua/ în care traiesc de 18 ani, familia a ramas familie, în adevaratul înteles al cuvântului, cu predominenta în categoria grupurilor de etnie diferita decât cea a noastra, rasa alba, în special. Pentru arabi, indieni, chinezi, evrei – FAMILIA A RAMAS UNITA SI ESTE CEVA ÎNTR-ADEVAR SFÂNT, în special în perioada sarbatorilor. Ei au pastrat cu sfintenie aceasta traditie. Nu-si parasesc parintii sau bunicii, cu atât mai mult daca sunt suferinzi sau au un handicap fizic sau mintal. Am constatat acest lucru întrucât printre alte preocupari umanistice, frecventez si unele Case specializate unde traiesc persoane în vârsta (Manoir pour personnes agées)si afirm cu sinceritate ca nu am întâlnit nici o persoana de rasa asiatica sau alta, acestia traind si fiind îngrijiti pâna în ultima clipa în familie.

De multe ori m-am întrebat de ce noi, albii, ne comportam altfel cu vârstnicii nostri? Si pentru a ma lamuri mai bine, am discutat deschis cu diverse persoane de alta rasa decât cea alba, sa aflu care este diferenta între conceptiile si relatiile de familie fata de noi, cei albi. Raspunsul a fost clar, în sensul ca ei nu uita faptul ca existenta lor se datoreaza bunicilor si parintilor, care la rândul lor i-au îngrijit, educat si ca fiecare la rândul sau, trebuie sa /dea înapoi ceea ce au primit/. Am considerat o logica în raspuns si normal ar fi ca asa sa fie comportamentul oricarui individ, indiferent de rasa.

Este adevarat, lumea a evoluat, în special în ultimii 60 de ani, de când sa consideram ca al doilea razboi mondial s-a terminat. Dar de ce neaparat sa se schimbe si MORAVURILE? Oare sentimentele naturale s-au estompat sau chiar au disparut? A urmat si urmeaza EPOCA EXODULUI MASIV din toate tarile, lumea parasind locurile natale, bunurile imobile si mobile acumulate în ani de parinti, în speranta ca vor gasi o viata mai buna pe alte tarâmuri. Unii au plecat motivat, altii însa au plecat în aventura, în \”goana dupa aur\”, sau sperând ca vor gasi \”l’âme soeur\”, sperând ca vor gasi un culcus mai cald, mai primitor, dar surprizele negative s-au succedat, pentru ca nu întotdeauna /socoteala de-acasa se potriveste cu cea din târg/.

Dar, lasând la o parte partea materiala, partea psihica este si mai tragica, pentru ca tineretul, parasind locurile de bastina, au lasat în urma parinti, de multe ori si bunici, ruptura fiind tragica si ireparabila. Îmi pun întrebarea de multe ori, daca mai exista constiinta, daca mai exista acea legatura de sânge, care ar trebui sa ne tina uniti pâna la sfârsitul vietii?! Daca mai exista acea mentalitate \”învechita\”, cum ar spune unii, ca un copil are datoria la rândul lui sa poarte de grije parintilor. Am constatat ca, din pacate, nu mai exista aceasta responsabilitate filiala. Se spune ca ne nastem cu parintii, iar prietenii îi alegem. Rezultatul este însa ca de cele mai multe ori, prietenii nu se cunosc numai la nevoie, ci ei sunt buni atâta vreme cât le oferi distractii, eventuale favoruri, dar când esti în nevoie, te uita, te lasa prada singuratatii, de multe ori în saracie, pe când un parinte ramâne parinte devotat toata viata. Desigur sunt exceptii în ambele situatii.

Mentalitatea oamenilor s-a schimbat radical, superficialitatea si materialismul ocupând un loc important în viata cotidiana. Predominând interesele materiale, adevaratele valori umane, sunt pe cale de disparitie. În aceste zile de sarbatori, multi au si uitat de cei care au trecut în eternitate, fie parinti, rude, prieteni sau necunoscuti. Am urmarit la televiziunea canadiana diverse emisiuni cu momentele triste ale unor persoane în vârsta, abandonati, pur si simplu de copii, de familie, pentru ca nu mai sunt apti sa fie prezenti în aceasta \”lume moderna\”. Printre emisiunile vazute, s-a relatat cazul unui barbat în vârsta de 65 de ani, Mario, itinerant de vreo 15 ani pe strazile Montréalului, care este permanent însotit de 6 câini si o pisica, adapostindu-se în diverse coclauri în perioada de iarna, iar vara, dormind pe banci prin parcuri. Este bine cunoscut de multa lume si în special de organizatiile specializate care se ocupa de îngrijirea itinerantilor. Culmea este ca, acesti itineranti, însotiti de animale, considera într-adevar ca în special câinele /este cel mai bun prieten al omului/ care nu pretinde nici bogatie, nici mâncare speciala, multumindu-se sa fie mângâiat si sa stea lânga stapânul lui, zi si noapte. Un OM, într-adevar cu SUFLET MARE, si un adevarat Mecena, a cumparat o ambarcatiune, ce sta ancorata undeva în apele linistite din preajma Montréalului, ambarcatiune pe care a pus-o la dispozitia itinerantilor cu animale, care foloseste în scopul adapostirii celor napastuiti de soarta, însotiti de cel mai bun prieten al omului CÂINELE. Adapostul si hrana sunt gratuite, toate serviciile fiind organizate de benevoli. Mesajul televizat este trist dar înduiesator si nu în cele din urma o lectie pentru cei care au uitat de \”batrânii\” familiei, au uitat de /radacinile lor, ramânând numai cu crengile, neglijând faptul ca crengile nu pot dura mult fara trunchi si cu atât mai mult /fara radacina/.

Într-una din cartile citite în tinerete, era vorba de o Lady, ce traise într-un orasel din apropierea Londrei, bogata si cu familie numeroasa, dar de-a lungul anilor lady începuse sa pierda din vigoare, nu mai avea saloanele deschise, pline de rude si invitati, batrânetea facându-si aparitia, pregatindu-se de apusul vietii, ramânând însotita numai de unicul valet devotat si multe animale, în special câini si pisici.
În ultimele zile ale vietii, a lasat \”cu limba de moarte prin testament\” ca toata averea sa fie atribuita unei fundatii care se ocupa de animalele abandonate, iar pe frontispiciul portalului castelului sa fie scris urmatorul MOTTO: \”Cu cât am cunoscut mai bine oamenii, cu atât am iubit mai mult animalele\”.

Ar trebui sa ne dea de gândit acest final, iar eu adaug ca cele scrise sa nu fie un fel de VOX CLAMANTIS IN DESERTO – adica – Vocea celui care striga în pustie, întrucât TOT ce este tânar si îmbatrâneste.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • florin predescu: (2-1-2006 la 00:00)

    Este mai mult decat o nostalgica stare poetica si de „cautare a timpului pierdut” este si un manifest ce pune intrebari si semnale de alarma.
    Eu cred ca lumea nu mai este aceeasi si este dezgolita de sentimente, de afecte tocmai prin destramarea ideii de familie. Aici autoarea a sesizat cu multa precizie colapsul unui nou existentialism, mai grav decat cel cunoscut in cartile lui Camus.
    O intoarcere catre valorile morale esentiale ale familiei si ale continuitatii valorilor umane devine necesara. Ceea ce a sesizat referindu se la alte etnii, rase este un adevar. Am remarcat si eu ca in cazul asiaticilor si chiar al populatiilor din Caraibe ca intre cei varstnici si cei tineri nu exista decat o relatie minunata si nu exista conflictele din societatile avansate.
    Nu degeaba se spunea la noi : „Cine nu are un batran, sa-l cumpere.”
    Felicitari pentru articol !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.227.235.220