caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Bătrâna casă armenească şi locatarii ei

de (13-11-2011)
4 ecouri
Anna Tõkés citind cuvintele scrise de bunicul in carnetul de bal al bunicii

Anna Tõkés citind cuvintele scrise de bunicul in carnetul de bal al bunicii

Anna Tökés revine adesea în casa copilăriei, situată pe o stradă tihnită din centrul Gherlei, pentru a se întâlni cu trecutul, cu amintirea celor dragi. Îi regăseşte cuprinzând cu privirea piesele de mobilier masiv,  sculptat, lăsate moştenire de înaintaşi, obiectele de ceramică populară şi tablourile colecţionate cu drag de tatăl ei şi multe, multe fotografii. Portrete  înrămate ale frumoaselor mătuşi brunete, cu ochi focoşi sau instantanee din clipele fericite ale familiei reunite de sărbători. Uneori scoate din pântecul vechiului bufet casetele cu amintiri: scrisori şi suveniruri, printre care şi un carneţel de bal de la începutul veacului trecut:

Păstrez un carneţel de bal al bunicii dinspre mamă în care apar şi câteva rânduri scrise de viitorul ei soţ care şi-a rezervat un dans, iar pe verso a adăugat o întrebare esenţială „Oare mă iubiţi  puţin?” – îmi povesteşte Anna Tőkés.

De-a lungul unui secol şi jumătate, casa ridicată de unul dintre stâlpii societăţii Oraşului Armenesc de odinioară, a fost căminul unor oameni de religii şi naţionalităţi diferite, uniţi prin legături trainice de familie. Crâmpeiele de viaţă – trăite de fiecare generaţie între zidurile casei şi sub bolţile cerdacului umbros – povestite de Anna Tőkés într-o zi luminoasă de iunie, evocă file de istorie ardeleană.

Case armenesti din Gherla

Case armenesti din Gherla

Este una dintre cele mai frumoase case armeneşti din Gherla. A aparţinut familiei Simay, o familie foarte bogată, de numele căreia se leagă şi construcţia bisericii Solomon, prima biserică armenească din Gherla. Proprietarul casei, Simay Gergely, a fost ales deputat după 1863, şi reprezenta în  parlamentul de la Budapesta mai multe oraşe transilvane. În această cameră s-au adunat susţinătorii care au ieşit apoi pe străzile Gherlei pentru a scanda în favoarea lui Simay. După moartea soţiei sale, Simay a ţinut închisă casa timp de douăzeci de ani,  răstimp în care s-a deteriorat atât de mult, încât la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea, a fost nevoie să fie renovată.  Atunci au fost  înlocuite şi câteva uşi.  Privind cele câteva uşi originale, veţi observa  că sticla ornamentală a clanţelor se asortează cu smalţul cahlelor de la sobă; într-o cameră e verde, în alta roşie, iar în alta fuseseră albastre. Bunicii Frenkel, dinspre tată, erau evrei. Bunicul era avocat. Bunica era casnică, o femeie foarte deşteaptă şi bună. Era foarte simpatizată de toată lumea şi mulţi i se adresau pentru sfaturi. Oricine venea la ea era bine primit şi ajutat. Era o persoană îndrăgită de tot oraşul. Bunicul era un avocat bun, dar era un jucător de cărţi pătimaş şi de multe ori avea datorii. Bunicul a murit cu câţiva ani înainte de naşterea mea, în 1936, iar bunica a fost ridicată din această clădire şi dusă la Auschwitz, în primăvara lui 1944.

 Bunicii Frenkel in curtea casei

Bunicii Frenkel in curtea casei

Familia bunicului dinspre mamă, purta numele de Nits. Erau germani, mai exact ţipţeri, şi se trăgeau din sudul Slovaciei de astăzi. Vreo trei sau patru fraţi s-au stabilit în Sălaj, iar apoi bunicul a venit la Gherla, însurându-se cu o armeancă. Deci mama era jumătate nemţoaică, după tată, şi jumătate armeancă,  după mamă. Bunicul era farmacist, proprietarul farmaciei Sfânta Treime din Gherla. Era o familie foarte evlavioasă, un lucru caracteristic pentru armeni, Bunica dinspre mama, era preşedinta societăţii de femei „Altarul”, a bisericii armeano-catolice din oraş.

Bunicii dinspre mama locuiau tot pe strada aceasta, pe colţ, lângă muzeu. Cele două familii erau în relaţii  foarte bune, de prietenie.

Părinţii mei s-au căsătorit după ce amândoi studiaseră în străinătate. Tata a urmat medicina la Praga şi apoi a lucrat un timp în Germania, iar mama a studiat un timp în Elveţia. Revenind la Gherla, priveau lumea cu alţi ochi decât restul lumii şi erau mult mai culţi decât majoritatea celor din societatea lor. Cred că acest lucru i-a apropiat. S-au căsătorit în 1937. Tata primise un post de medic de circumscripţie în Sălaj şi s-au stabilit la Crasna, unde mama avea rude. Eu m-am născut la Crasna.

Şirul anilor tihniţi, când sărbătorile reuneau în casa primitoare bunicii, părinţii, unchii, mătuşile şi nepoţii, a fost întrerupt de războiul care avea să stigmatizeze partea evreiască a familiei.

Anna in bratele mamei, alaturi de fratiorul ei care e langa tata. In planul doi bunicii Nits

Anna in bratele mamei, alaturi de fratiorul ei care e langa tata. In planul doi bunicii Nits

În 1944 părinţii mei s-au decis să revină la Gherla şi familia s-a instalat în casa aceasta, pentru ca bunica Frenkel să nu fie singură. Eu pe atunci aveam vreo cinci ani. Tata a fost înrolat în detaşamentul de muncă pentru evrei, din armata maghiară. O rudă influentă din parte mamei a reuşit să aranjeze ca tata să rămână în Transilvania,  medic la detaşamentul de muncă din comuna Sic, şi aşa a scăpat de front. În zilele când a început ghetoizarea evreilor din Gherla am fost avertizaţi de o cunoştinţă să părăsim casa, pentru că vor veni să ridice toţi locatarii din casele evreieşti, indiferent de religia lor.  Mama, împreună cu mine şi cu fratele meu , s-a mutat  la bunica Nits, dar bunica Frenkel nu  a vrut să plece de aici şi să se ascundă, spunând că atunci va fi căutată de jandarmi şi nu voia să rişte să ne găsească şi pe noi. Bunica Paula Frenkel a fost deportată şi ucisă la Auschwitz.

Anii plini de lipsuri după război nu au umbrit amintirile Annei Tőkés. În ciuda faptului că o partea a casei fusese rechiziţionată şi închiriată unor străini, ea a continuat să păstreze farmecul şi căldura căminului dintotdeauna.

Aici mi-am petrecut copilări şi adolescneţa. În ciuda tuturor vicisitudinilor – o parte din casă a fiind rechiziţionată de stat şi închiriată, iar părinţii mei trăiau în lipsuri – anii copilăriei noastre au fost minunaţi. Ne adunam cu prietenii noştri din vecini, montam piese de teatru pentru copii sau jucam ping-pong pe masa instalată în sufragerie. Mergeam la scăldat în Someş, ca de altfel toată lumea din oraş. Vremurile acelea s-au dus şi oraşul s-a schimbat foarte, foarte mult. E aproape de nerecunoscut…

Doctorul Frenkel, un colecţionar împătimit, a ţinut  să aibă în casă şi câteva tablouri care prezintă obiceiurile de iarnă armeneşti şi clădirile baroce ale Gherlei.

Camera mare, biroul doctorului Frenkel

Camera mare, biroul doctorului Frenkel

Tata iubea foarte mult oraşul şi, mai ales, casa aceasta. La bătrâneţe îl duceam la noi, la Cluj, pentru perioada iernii, dar abia aştepta desprimăvărarea să revină aici, în casa lui. Când veneam de la gară şi ajungeam în colţul străzii, el vedea deja acoperişul casei şi, chiar cu vederea slabă, observa dacă a căzut o ţiglă sau s-a mai deteriorat ceva. Îmi şi spunea că: „Dacă voi muri, nu veţi avea resurse să întreţineţi casa şi veţi fi nevoişi s-o vindeţi.  Probabil primul lucru pe care-l va face noul proprietar, va fi să închidă această verandă mare şi frumoasă şi se va pierde farmecul casei…”

Anna Tőkés vorbeşte cu îngrijorare despre viitorul vechii case armeneşti care păstrează, ca într-un sipet, crâmpeie de viaţă, crâmpeie de istorie armenească, de istorie ardeleană.

Ce se va întâmpla cu casa ? Este o întrebare care mă frământă, pentru că nu o pot întreţine, nu o pot repara din pensia mea. Acoperişul dublu, franţuzesc, e foarte şubred şi trebuie reparat… Îmi doresc tare mult ca această casă, sau măcar camera aceasta, să fie păstrată aşa cum este şi să rămână mărturie pentru trecutul familiei mele, care se împleteşte cu cel al oraşului Gherla. Şi mai am un vis…aproape irealizabil. Ar trebui renovate, restaurate rând, pe rând, toate casele armeneşti din Gherla care constituie un ansamblu unic de arhitectură armenească barocă. Ar trebui deschis un restaurant armenesc, un muzeu armenesc, avem catedrala aceea minunată. Aşa s-ar putea valorifica trecutul oraşului. Asta ar aduce şi bani şi locuri de muncă, mai ales că astăzi rata şomajului din oraş e foarte mare. La o aruncătură de băţ sunt Băile Băiţa, cu ape sulfuroase foarte apreciate pe timpuri. Cred că toate acestea ar fi în beneficiul oraşului. Ar fi tare bine dacă administraţia oraşului s-ar ocupa de acest lucru…mai spune Anna Tökés, cu un fir de speranţă.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Herzlinger Oscar: (14-11-2011 la 02:25)

    Felicitari pentru frumosul si interesantul articol.D-na Ghiţă reuseste să găsească teme interesante.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 6 Nu-mi place 0

  • Tivadar Mircea: (14-11-2011 la 11:13)

    Am varsat o lacrima ! Iubesc mut acea casa.O cunosc bine. Parca este a mea. Ma doare mult dar sufar in tacere ! Destinul armenilor , dar si al meu !Pierdem istorie si traditii !Pacat ca nu am avut eu bani s-o salvez. A fost cumparata de biserica romano catolica. Mi-am dorit din suflet s-o cumparam pentru ” Asociatia Muzeului Armean ” infiintata din 1904. Nu am avut bani dar nici fonduri.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 11 Nu-mi place 0

  • Mike Klein: (14-11-2011 la 13:13)

    Andrea, iti multumesc foarte mult pentru acest articol. Gherla copilariei mele avea un farmec unic, dat in mare masura de viata linistita dintr-un oras mic unde majoritatea oamenilor se cunosteau. Il stiam si pe doctorul Frenkel si familia Nics. Ceea ce este interesant, asa cum remarca si d-na Tokes, cu toate greutatila materiale si politice din anii 50-60, viata de zi cu zi era placuta si amintirile mele sunt extrem de calde. Gherla acelor ani era un exemplu de armonie etnica intre romani, maghiari, armeni si evrei. Prieteniile si casatoriile treceau deseori de barierele etnice si religioase si aveai un sentiment de convietuire pasnica si toleranta. Fiind plecat de 37 de ani din Romania nu mai stiu realitatile curente dar sper ca in ceea ce priveste toleranta etnica si religioasa lucrurile nu s-au schimbat.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 8 Nu-mi place 0

  • Liana Horodi: (20-11-2011 la 05:00)

    In scoala se spunea despre un scriitor „A realizat culoarea locala”. Andrea a reusit din plin; vezi, simti, te intristezi, regreti ca nu poti contribui cu ceva. Intamplarea a facut ca in oct.2010 intr-o excursie in Muntii Apuseni sa trecem si prin Gherla. Admiram natura dar, pentru mine Gherla avea si o alta rezonanta „Inchisoarea de la Gherla”. Ce puteam face ? Din pacate am trait perioada Gheorghiu Dej unde numele Penitenciarelor politice erau mult prea des auzite.
    Andrea, esti un MARE TALENT si te citesc cu placere.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.158.208.189