caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Fotografia Zilei



 

STATUI / MONUMENTE

de (7-11-2011)
1 ecou

Statuia lui Mihai Viteazul (1874)

Statuia  domnitorului Mihai Viteazul aflată în Piaţa Universităţii din Bucureşti a fost executată la Paris de sculptorul Albert-Ernest Carrier-Belleuse, maestru al lui Rodin.

După victoria României în Războiul de Independenţă lângă statuie au fost amplasate două tunuri turceşti capturate la Griviţa, tunuri care au dispărut în timpul ocupaţiei Bucureştiului în Primul Război Mondial.

Proiectată iniţial pentru a veghea de pe colina Mânăstirii Mihai-Vodă, statuia lui Mihai Viteazul a fost în permanenţă înconjurată de transformări arhitecturale ea însăşi fiind plasată pe ruinele ansamblului monahal de la Sfântul Sava.

Statuia ecvestră a Viteazului este găzduită în Parcul Izvor de unde va reveni în vechiul amplasament după finalizarea lucrărilor de la Universitate. Cândva întâlnirile de la ”coada calului „ ne puneau inima pe jar…

Vă invităm să trimiteți fotografii originale, autentice care să se încadreze în această tematică pe adresa fotoacum@gmail.com. Așteptăm propunerile dumneavoastră pentru noi tematici la rubrica FOTOGRAFIA ZILEI.

Ecouri

  • George Petrineanu: (8-11-2011 la 15:07)

    Multumiri pentru fotografie si informatii!
    P.S. Pacat de fundal…



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
3.236.64.8