caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

La Bela Crvka a fost lansat proiectul planului local de actiune pentru mediu

de (13-12-2005)

Este vorba de zona de fontiera a microregiunii Dunare Nera

Grupul Ecologic Nera împreună cu consiliile locale Moldova Nouă, Pojejena, Socol, Veliko Gradiste şi Bela Crkva implementează în perioada martie 2005 – februarie 2006 proiectul Parteneriat ONG – autorităţi ale administraţiei locale din România şi Serbia – Muntenegru destinat protecţiei mediului în zona de frontieră a microregiunii Dunăre – Nera finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Fondului Comun al Proiectelor Mici România – Serbia & Muntenegru.

Vineri 2 decembrie a.c, la sediul Consiliului Local Bela Crkva – Serbia Muntenegru, a avut loc reuniunea secretariatului forumlui de mediu al microregiunii ocazie cu care a fost dezbătut şi adoptat proiectul planului local de acţiune pentru mediu (PLAM) în zona de frontiera a microregiunii Dunăre – Nera.

La reuniune au participat reprezentanţi ai primăriilor Moldova Nouă, Socol, Pojejena, Veliko Gradişte şi Bela Crkva, reprezentanţi ai organizaţiilor ecologice GEC Nera Oraviţa, Eko Breg Vrsac şi Eko Karas Jasenovo şi experţi în domeniul mediului şi dezvoltării durabile de la Institutul Ştiinţific Internaţional -Dunărea Râu al Cooperării – Belgrad.

PLAM al zonei de frontieră a microregiunii Dunăre – Nera face o identificare şi o ierarhizare a activităţilor antropice care produc agresiuni majore asupra factorilor de mediu, şi implicit asupra biodiversităţii şi proupne măsuri concrete, în atenţia factorilor responsabili, care să reducă şi în final să stopeze agresiunea împotriva mediului în această zonă.

În topul activităţilor, care agresează în mod continuu mediul de pe Dunăre şi Nera, se situează exploatarea minereului de cupru din cadrul SC Moldamin Moldova Nouă şi evacuarea direct în Dunăre şi Nera a apelor uzate care provin din reţeua de canalizare a localităţilor Moldova Nouă, Veliko Gradişte şi Bela Crkva.
Prof.univ. Edita Stojic Karanovici, director al ISIDRC Belgrad a insistat ca PLAM sa includa si elemente de strategie de cooperare transfrontieră durabilă în domeniul turismului avandu-se în vedere importantul potenţilal ecoturistic al zonei oferit de parcurile naturale Porţile de Fier şi Cheile Nerei – Beuşniţa.

In perioada lunilor decembrie 2005 si ianuarie 2006, PLAM al zonei de frontieră a microregiunii Dunăre – Nera va supus dezbaterii publice şi în final aprobării de către consiliile locale Moldova Nouă, Socol, Pojejena, Veliko Gradişte şi Bela Crkva.

Cornel Popovici Sturza – coordonator general de proiect, presedinte GEC Nera

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Povestea cu fischu’ de aur

Cica a fost odata ca niciodata un mos batran si o tanara baba a sa. Mosul cel batran muncea de...

Închide
13.58.252.8