caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

SIONISM, ANTISIONISM, POSTSIONISM (II)

de (30-10-2011)
5 ecouri

– continuare din numărul trecut –

Evrei antisioniști și evrei nesioniști

În condițiile actuale, se pune întrebarea: cine sunt evreii antisioniști? Acestei întrebări îi pot adăuga câteva întrebări auxiliare. Există o istorie a curentului antisionist în rândul evreilor? Căror orientări le aparțin evreii antisioniști? Care sunt cauzele antisionismului evreiesc?  Cum luptă evreii antisioniști împotriva sionismului? Care sunt argumentele evreilor antisioniști privitoare la orientarea lor? Există și evrei nesioniști care nu sunt antisioniști și – în acest caz – care este diferența între ei și evreii antisioniști?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să ne referim atât la situația contemporană, cât și la istoria evreiască din ultimii 130 de ani. Într-adevăr, antisionismul are o istorie paralelă cu cea a sionismului, baza fiind o contrareacție ideologică și politică. De facto, antisionist, ca și nesionist, este evreul care nu consideră că soluția problemei evreiești este în întemeierea și consolidarea unui stat evreiesc în Palestina. Aceasta indiferent de orientările evreilor antisioniști și nesioniști, care pot fi de natură socială, politică, religioasă, sau practică. Au existat – și există – evrei antisioniști și nesioniști asimiliști și ultrareligioși, liberali și comuniști. Fiecare grupare are argumentele ei politice și ideologice, elementul comun fiind apartenența la tabăra antisionistă sau nesionistă. Diferența între adepții nesionismului și antisioniști este legată de atitudinea  lor față de sionism. Nesioniștii sunt indiferenți, preocupați de problemele lor practice, considerând emigrarea evreiască în Eretz Israel (și ulterior în statul Israel) ca pe un fapt riscant, ca pe o dezrădăcinare. Ei sunt ambientați în mediul lor social, economic și cultural, deși trăiesc în acest mediu ca evrei. Fără a se opune sionismului, ei nu îl primesc din motive personale: nu cred în posibilitatea lui de a rezolva problema evreiască, sunt sceptici din acest punct de vedere, dar totuși îl acceptă ”pentru alții” aflați în nevoie. Cu scopul de a ajuta altor evrei, sunt dispuși să ajute mișcării sioniste și Israelului. În cazul lor, este o activitate legată de solidaritatea general-evreiască, de apartenență teoretică la poporul evreu, precum și de natură filantropică. Fenomenul s-a dezvoltat în perioada interbelică, atunci când se punea problema ajutorării refugiaților evrei din Uniunea Sovietică și, puțin mai târziu, din Germania nazistă. Exemplu este întemeierea Agenției Evreiești (în anul 1923), în cadrul căreia sunt chemați să participe evreii nesioniști alături de evreii sioniști pentru a asigura cooperarea tuturor evreilor dornici să ajute la întemeierea unui cămin național evreiesc. Mulți evrei nesioniști acceptă și participă cu contribuții bănești substanțiale. Printre aceștia era și Wilhelm Filderman, unul dintre liderii evreimii române, lider al al organizației ”Uniunea Evreilor Români”, care lupta pentru integraționism: cu toate disputele lui politice cu sioniștii din România (care includeau și aspecte electorale), el donează sume mari de bani Agenției Evreiești. Desigur, era vorba despre un evreu nesionist, dar care în nici un caz antisionist militant, lucru valabil și pentru mulți alți evrei nesioniști, din numeroase țări. Putem adăuga și aspectul folcloristic al problemei. În România interbelică circula o glumă. Cine este sionist? Răspunsul era: un evreu care se duce la alt evreu să-i ceară bani pentru ca al treilea evreu să plece în Palestina. Deci, sionist dar palestinocentric, neinteresat personal de emigrare – era evreul devenit activist sionist, care alesese activitatea practică, respectiv colectarea de fonduri. Dar de la cine putea colecta fonduri pentru încurajarea emigrării evreiești în Palestina? De la evreii sioniști? Era greu, mulți dintre ei aparțineau clasei medii, nu dispuneau de bani suficienți. Sociologul Heinrich Sanielevici, in intelectual evreu anitisionist, afirma că este sionist negustorul din Dudești care vinde cinci măsline și o scrumbie pe zi. Atunci, activistul sionist care avea nevoie de bani pentru susținerea emigrării evreiești în Palestina se adresa burgheziei evreiești bogate, nesionistă, dar care nu se opunea sionismului. Reprezentantul ei este evreul al doilea. El dădea bani pentru a ajuta emigrarea în Palestina a unui evreu sărac, refugiat sau un tânăr sionist: acesta era evreul al treilea, cel care urma să plece. Fenomenul s-a dezvoltat în special după anul 1924, când Statele Unite au limitat imigrarea, impunând restricții. Deorece ne-am referit la aspectul folcloristic, menționăm și altă glumă din aceeași perioadă, care include toate aspectele. Într-o localitate mică din Moldova traia o bătrână evreică. Ea nu știa decât limba idiș. S-a întâmplat că biata bătrână s-a îmbolnăvit, avea dureri de cap și medicul din mica ei localitate nu putea face nimic pentru a o vindeca. Atunci familia au decis ca bătrâna să plece la București la un medic bun, însoțită de nepoata ei, tânără, studentă în capitală, femeie modernă: medicul nu știa limba idiș. Era toamna târziu, prin noiembrie. Nepoata traducea. La întrebarea medicului, ce i s-a întâmplat, bătrâna răspunse în idiș: ”Oi, her doktor, main kopf mă vaitik, fun Tișă-Bav” [=Vai, domnu’ doctor, mă doare capul de la postul de 9 Av (deci de la Ziua Căderii Templului din Ierusalim, care este – aproximativ – în luna gregoriană august; nota noastră)]. Traducerea nepoatei însă ”moderniza” până la falsificare. ”Domnule doctor, bunica spune că o doare capul din ziua în care a căzut Templul de la Ierusalim”. La care medicul a răspuns imediat: ”Ei bunicuțo, dacă te doare capul de la căderea Templului din Ierusalim, poți să mai trăiești așa încă două mii de ani!”.  Deci, la un loc: sionist, nesionist, antisionist.

În privința evreilor antisioniști, ei au apărut și au început să activeze imediat după apariția sionismului. Activitatea lor se desfășura fie sub formă de polemici scrise, fie sub formă de intervenții politice și diplomatice. Orientarea antisionistă a apărut în primul rând între evreii asimiliști. Ei nu numai că nu au luat criticat ideologia sionistă, dar au și ironizat-o. Era vorba atât de evrei asimiliști din rândul marii burghezii bogate, cât și de intelectuali evrei aparținând altor culturi. Unii dintre ei acceptaseră chiar convertirea la creștinism. Aceștia erau evrei din țări central-europene și vest-europene: Germania,  Austro-Ungaria, Italia, Anglia, Franța, Olanda. În privința Germaniei, menționăm că evreii din Muenchen au mers până la a se opune ca Theodor Herzl să organizeze primul congres sionist în orașul lor, deoarece acest lucru ar deranja  spiritului lor german. În  cazul Austro-Ungariei, menționăm romanul lui Herzl  ”Altneuland” (Țară veche, țară nouă; tradus și în limba română, o ediție relativ recentă fiind publicată la Tel Aviv în anul 1974 de către Dr. Șlomo Leibovici-Laiș, în traducerea mai veche a lui M. Moscovici și L.B.Wechsler), în care printre personaje apar Blau și Gruen, clovnii Vienei, precum și reprezentantul ”baronului Goldstein”. Clovnii evrei ai Vienei își bat joc de ideea sionistă, adăugând batjocura la adresa evreilor est-europeni. Glumele sunt la adresa imposibilității evreilor de a-și întemeia un stat, de a-și crea un serviciu public și o armată. In cele din urmă, se pune întrebarea cine va fi rege în viitorul stat evreu. Unul dintre clovni răspunde că…baronul Goldstein, dar urmează replica dură a reprezentantului acestuia, că nu permite nimănui să-și bată joc de ”domnul baron”. Nu este exclus ca ”baronul Goldstein” să fi fost  reprezentarea combinată a elitelor evreiești ale Vienei, care se opuneau sionismului, unii membri ai acestor elite ajungând să primească titlul nobiliar de baron din partea împăratului austriac, drept recompensă pentru servicii aduse imperiului, desigur în domeniul economic. După cum nu este exclus să fi fost aluzii la adresa baronului Moritz von Hirsch, care nu credea în posibilitatea întemeierii unui stat evreiesc, nici în posibilitățile economice ale Palestinei de a hrăni un număr mare de locuitori și întemeiase coloniile agricole din Argentina – iar atunci când Herzl îi ceruse ajutorul îl refuzase.

Alianța Israelită Universală a fost de asemenea antisionistă. Motivele acestei orientări erau de natură ideologico-politică. Tendința acestei organizații era liberalismul, emanciparea și integrarea ”israeliților” în țările lor din punct de vedere economic, social și cultural.  Ideea liderilor Alianței Israelite Universale era a apartenenței evreilor la țările lor. Din punctul lor de vedere, nu exista un popor evreu, ci israeliți coreligionari, deci israeliți francezi, englezi, germani, ruși, români, etc. Liderii Alianței Israelite – printre care Adolphe Cremieux, Jacques Bigart, Charles Netter, baronul Rotschild și alții se considerau israeliți francezi. În școlile întemeiate de ei – printre care școala agricolă ”Mikve Israel” de lângă Jaffo, în Palestina, se preda în limba franceză. Elevii erau educați în spiritul acestei culturi, fapt care a determinat o reacție a liderilor Organizației Sioniste Mondiale, care a cerut încetarea asimilaționismului francez în Palestina. Deoarece Alianța Israelită Universală întemeiase numeroase școli în special în țările orientale, ideologia ei antisionistă a pătruns în aceste țări. În afară de ideologia liberală și democrată, care cerea emanciparea evreilor în țările lor natale, Alianța Israelită nu credea nici în posibilitățile economice ale Palestinei: nu numai că această țară nu putea hrăni un număr mare de imigranți, dar nici evreii stabiliți deja acolo nu vor putea lucra în agricultură. O parte dintre absolvenții școlii agricole ”Mikve Israel” erau îndreptați spre alte țări, în care vor putea lucra în agricultură. Liderii Alianței Israelite Universale au considerat sionismul drept ”fanatism”. Atitudinea lor s-a modificat abia după întemeierea statului Israel.

Alt curent care a pornit dintru început împotriva sionismului a fost cel ultrareligios. Desigur, nu a fost vorba despre toate grupurile ultrareligioase: o parte a lor au fost apropiate de mișcarea sionistă sau de partidul ”Agudath Israel”. Antisioniste erau  organizația ”Neturei Karta” și grupul hasidic ”Satmar” (hasidimi de Satu Mare). Ideea lor era că este interzis evreilor de a întemeia un stat în Palestina, acesta fiind apanajul lui Dumnezeu în unicitate, atunci când El va decide acest lucru și îl va trimite pe Mesia pentru a mântui poporul lui Israel. Diaspora evreiască este interpretată de ei ca fiind o pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcatele poporului și nimeni nu are dreptul să se opună lui Dumnezeu: evreul care face acest lucru comite un păcat. Pentru  a-L  determina pe Dumnezeu să-l trimită pe Mesia este o singură soluție: îndeplinirea strictă de către evrei a tuturor celor 613 comandamente ale Torei (Pentateucul)  și rugăciunile făcute corect și din tot sufletul. Atitudinea acestor grupuri a rămas neschimbată până astăzi. Deși unii dintre membrii lor locuiesc în Israel (în special în cartierul ”Mea Shearim” din Ierusalim), ei nu recunosc statul Israel. Forma nerecunoașterii ajunge uneori la paroxism: nu numai că nu participă la alegeri, că refuză buletinele de identitate și că refuză orice ajutor material sau social din partea statului, dar unii lideri ai lor – precum ”ministrul de externe” al organizației ”Neturei Karta”  – colaborează cu Autoritatea Palestiniană, susținând că aceasta este adevăratul și unicul lider al Palestinei. Un reprezentant al grupului a fost membru în guvernul palestinian, funcția lui fiind a relațiilor cu lumea evreiască. În cartierul Mea Shearim pot fi văzute lozinci împotriva sionismului și sioniștilor. Unii membri ai organizației ”Neturei Karta” s-au alăturat și negaționiștilor Holocaustului, participând chiar la o conferință în acest sens organizată în Iran; era vorba însă de ultrareligioși din Statele Unite al Americii, nu din Israel.

Vizavi de acest curent antisionist ultraortodox, rabini de orientare antisionistă sunt și în curentul opus, reformist. Ideea este bazată pe cea a reformismului extremist, din Germania din secolul al 19-lea, transferată în prezent în Statele Unite ale Americii (dar și în alte țări), după care mesianismul și-a pierdut sensul. Deci, acești oameni nu-l mai așteaptă pe Mesia, nici nu mai păstrează o legătură specială cu Eretz Israelul. Iudaismul lor a suferit o modificare, devenind diferit atât de iudaismul tradiționalist,  cât și de reformismul moderat conservator, precum și de reformismul clasic. In prezent, o mare parte a reformismului religios evreiesc a devenit sionistă sau de orientare prosionistă și proisraeliană. Această orientare a ei datează încă din perioada celui de al doilea război mondial, în parte sub influența rabinului Stephen Wise. Reformiștii antisioniști reprezintă o minoritate, dar care reușesc să atragă atenția publicului datorită orientării lor propalestiniene în conflictul israelo-palestinian.

Un curent virulent antisionist este cel al evreilor comuniști și de stânga extremă. Putem afirma că în prezent el este cel mai puternic curent antisionist și anti-israelian evreiesc. Baza lui ideologică este marxistă, incluzând atât ”socialismul evreiesc” bundist, cât și socialismul și comunismul general. Socialismul evreiesc a fost de la începuturile lui un concurent al naționalismului evreiesc în rândul maselor. Era vorba însă și de idei diferite. Să ne amintim că a existat (și există în continuare) un sionism de stânga, social-democrat și socialist.  Ideea socialismului evreiesc era că în viitorul socialist va fi o egalitate complectă între oameni, așa încât nu vor mai exista diferențe între evrei și creștini, deci nu va mai exista o problemă evreiască. Respingerea sionismului de către evreii socialiști se baza pe ideea că numărul evreilor care vor emigra în Palestina va fi mic, deci majoritatea evreilor vor rămâne în țările lor, săraci și exploatați ca și fiii altor etnii. Deci, pentru rezolvarea problemei evreiești nu se impune sionismul (împotriva căruia începuseră o propagandă acerbă), ci socialismul, care urmează să rezolve problema tuturor exploataților și săracilor, inclusiv problema evreiască. Bineînțeles, se punea problema diferenței între burghezia evreiască reprezentanta capitalismului, adeseori asimilată social, cultural și lingvistic (pe care însă unii dintre socialiștii evrei o vedeau ca reprezentantă a sionismului, deși în realitate în majoritatea ei nu era sionistă, ci în multe cazuri antisionistă) – și proletariatul evreiesc. Deoarece limba vorbită de proletariatul evreiesc era idișul, ea a fost adoptată de socialiștii evrei antisioniști și de unii comuniști evrei.

În privința comuniștilor evrei, ei au văzut sionismul ca pe o diversiune naționalistă menită să abată masele evreiești de la lupta împotriva capitalismului și imperialismului. Din punctul lor de vedere, sionismul se opunea internaționalismului proletar, la fel ca orice altă formă de naționalism. Mai mult, evreii erau – din punctul de vedere al lui Lenin, preluat de unii comuniști evrei din Rusia – o reminiscență etnică datorată antisemitismului, care va trebui să dispară prin asimilare după anularea totală a acestei ideologii. Deci, sionismul nici nu mai avea loc. Totuși, limba și cultura idiș au fost tolerate, până la represiunea organizată de Stalin, dar nu atât împotriva sionismului, cât împotriva evreilor comuniști antisioniști, intelectuali idișiști din Uniunea Sovietică, la sfârșitul anilor 40 și începutul anilor 50 ai secolului al 20-lea. Era totuși o obsesie antisionistă, a ideii de stat (sionist) în stat. Orientarea antisionistă a apărut și în rândul comuniștilor evrei din România. Ca și în alte țări comuniste, era vorba despre comuniști de origine evreiască aflați în conducerea politică a partidului comunist și a statului  – și de comuniști evrei care păstrau legătura cu viața evreiască, activau în organizația sectorială ”Comitetul Democratic Evreiesc”, contribuiau la dezvoltarea culturii idiș, dar erau antisioniști, ca și cei din prima categorie. Orientarea lor antisionistă pe plan intern și extern a fost dublată de o orientare anti-israeliană virulentă. Drama lor a fost că atunci când atitudinea politică statală s-a modificat ca urmare a schimbărilor politice pe arena internațională, s-au văzut marginalizați, iar unii dintre ei au emigrat în Israel, revizuindu-și și atitudinea față de sionism. Un caz special este cel al scriitorului evreu sovietic Ilya Ehrenburg: deși a manifestat o atitudine antisionistă, exprimată prin romanul ”Viața furtunoasă a lui Laizik Roitschvantz” (totuși un roman care exprimă drama evreiască în stilul clasic al scriitorilor evrei ruși idișiști), el s-a îndreptat ulterior spre o atitudine nesionistă, iar la sfârșitul vieții a lăsat o parte a arhivei lui moștenire instituției Yad Vashem din Ierusalim. Altă orientare ciudată este cea a scriitorului evreu german Arnold Zweig. Refugiat și stabilit în Palestina în perioada Holocaustului, a revenit în Germania Răsăriteană  după cel de al doilea război mondial, manifestând o atitudine antisionistă încă înaintea revenirii sale.

Evrei de stânga cu orientare antisionistă există și în prezent în lume, în special în Statele Unite ale Americii, Europa Occidentală, țările Americii Latine, Africa de Sud, Australia. Este interesant faptul că atitudinea acestor oameni nu este numai antisionistă și anti-israeliană, ci și propalestiniană. Atitudinea lor este influențată fie de comunism, fie de liberalism. Din acest punct de vedere, ne putem referi la intelectuali de clasă din generația mai veche, precum profesorul filolog Noam Chomski, violonistul Yehudi Menuhin, actorul  Woody Allen în Statele Unite ale Americii, istoricii și sociologii Annie Kriegel, Claude Cahen, Maxime Rodinson în Franța, scriitorul laureat al premiului Nobel pentru literatură Harold Pinter în Anglia, scriitoarea Natalia Ginzburg în Italia,scriitorul Max Aub în Spania și Mexic, oamenii politici Bruno Kreisky în Austria și Pierre Mendes-France și Michel Debré în Franța, și alții. Totuși, există diferențe de orientare între acești oameni, antisionismul unora fiind mai violent, reunit cu atitudinea propalestiniană, iar a altora mai moderat, apropiindu-se uneori de atitudinea nesionistă moderată, ajungând chiar la părăsirea atitudinii antisioniste. În general, orientarea lor este internaționalistă și democrată. Asemenea orientare apare și la unii intelectuali evrei din generația mai nouă. Ce determină orientarea lor? Nu este exclus ca ideii internaționalismului să se adauge și cele ale umanismului,  modernismului, democrației. Ei consideră poporul palestinian ca fiind nedreptățit, reprimat, persecutat pe nedrept pentru a se acorda un loc de stat unor cetățeni din Odessa sau Frankfurt, poporul palestinian nefiind vinovat de genocid și de suferința poporului evreu. Este interesant că asemenea atitudine apare și la unii intelectuali israelieni de stânga, unii declarând că nu mai sunt sioniști. Alții, istorici, dau interpretări diferite fenomenului istoric, ajungând chiar a se îndoi de existența poporului evreu așa cum este prezentat de istoriografie, afirmânde teze deosebite și susținând că tezele clasice reprezintă mituri istorice. Pe această cale ei ajung la ideea postsionismului.

Cum va evolua postsionismul – și dacă va continua să coexiste cu sionismul și antisionismul, precum și modul în care vor evolua aceste două curente este, deocamdată, o chestiune de viitor.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • meir2235: (2-11-2011 la 13:56)

    Dle.Lucian Zee Herscovici
    Tin sa-ti multumesc pentru exceptionala reprezentare a” sionism antisionism si postsionism”

    exprimi in mod foarte clar ceace este la noi in Israel si in alte tari despre problema sionismului si a unor renegati care se duc in Iran si discuta cu Ahmadinagiad contra statului Israel
    Poti sa fii de acord sau nu cu statul Israel, dar nu sa fii de partea Arabilor ce vor sa-l desfinteze
    Statul Israel este suficient de puternic ca sa treaca peste toti acesti nesionisti sau antisionisti si sa se desvolte si sa creasca mereu peste parerile lor proasre
    Cu mult respect pentru opinia dumitale dreapta
    Ing,mayer Eugen

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • getta berghoff: (2-11-2011 la 14:25)

    interesanta si documentata expunere pentru cine e interesat sa le cunoasca. Postsionismul daca va evolua? Fiecare zi ne demonstreaza ce inseamna pentru poporul evreu patria si tara noastra.
    getta berghoff

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghita: (2-11-2011 la 14:46)

    Neînţelegerea dintre rabinul ortodox anti-sionist din Dej (care n-a permis organizarea unei întruniri sioniste în sinagoga mare din oraş) şi rabinul ortodox sionist clujean (Glasner)a făcut ca această întrunire să se organizeze în sala mare a primăriei municipiului. În noiembrie 1947, în fereastra aceleiaşi săli avea să fie arborat un drapel alb-albastru – confecţionat de puţinii supravieţuitori ai Holocaustului reveniţi la Dej – în cinstea votului ONU în favoarea înfiinţării statului Israel.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • KatiRina Gonda: (6-11-2011 la 12:10)

    Tot respectul D-nului Herscovici pt. calitatea sa de a prezenta realitatea istorica in mod total obiectiv : atit situatia prezenta cit si dezvoltarea sa istorica . Dati impresia ca intelegeti si justificati toate gruparile chiar cele opozite care se afla in lupta .
    De fapt asa cred ca trebuie sa fie un om de stiinta, un cercetator istoric.
    Va multumim pt. materialul de gindire.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Lucian Herscovici: (6-11-2011 la 15:57)

    Multumesc pentru aprecieri tuturor autorilor ecourilor, ma bucur ca articolul meu a trezit interes. Tuturor cititorilor multe urari bune.
    Lucian-Zeev Herscovici

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.85.193