caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marja de eroare



 

Dosare

de (10-4-2006)

Dosare

Am mai incheiat un scandal. Ca asa suntem noi cei de pe malul Dambovitei: pana nu ne dam in stamba nu ne lasam. Mi s-a parut cam fara rost tevatura care s-a facut acum in Romania cu dosarele securitatii. Dar totul s-a rezolvat: unul a plecat aruncand cu noroi, altul si-a pastrat verticalitatea si a venit un al treilea. Este, desigur, regretabil ca domnul Ticu Dumitrescu (pentru care am cel mai adanc respect) a fost inlaturat in favoarea domnului Turianu. Il admir pe domnul Ticu Dumitrescu pentru rezistenta si ambitia sa de a face dreptate. Si totusi consider ca se bate cu morile de vant. Si nu numai el. E prea tarziu. Sa ma explic mai jos:
La sfarsitul lui noiembrie 1989 cetatenii revoltati din Berlinul de est au luat cu asalt cladirea securitatii RDG (STASI) incercand sa puna mana pe dosarele care se aflau acolo. Au facut o debandada intreaga, mai mult au distrus. Aflam apoi din presa germana din vest ca o zi inaintea acestui eveniment de pe un aeroport militar din Berlinul de est a decolat un avion plin cu dosare si acte compromitatoare pentru securistii din RDG. Avionul ar fi luat curs catre Bucuresti, Romania fiind la acea data una dintre putinele tari in care mai functiona un regim de tip stalinist. Ce s-a intamplat mai departe nu cunosc. Marile dosare ale securistilor si marilor conducatori ai CC al RDG nu au mai fost gasite. A fost infiintata o comisie (Gauck) care a cercetat si suprastudiat toate actele, dar mare lucru n-au aflat. Ba da, au descoperit dosarul unei anticomuniste care a fost de mai multe arestata de securitatate si dorea sa stie cine a turnat-o. A lesinat in fata camerelor de luat vederi afland ca turnatorul era propriul ei sot, de profesie… preot. Oamenii care au facut parte din conducerea partidului comunist si din securitate sunt si astazi bine merci si fac actualmente politica si propaganda comunista intr-o Germanie unita incercand sa o dezbine. Ma refer bineinteles la numele de rasunet. Astfel un Gregor Gysi este acum deputat in parlamentul german, ca si un anume Bisky (amandoi membrii marcanti ai fostului pcr german), un Modrow isi savureaza pensia linistit, iar un apropiat al lui Honecker pe nume Stolpe se declara pur si simplu disident desi toata lumea l-a putut vedea la televizor stand la masa si facand prietenos conversatie cu fostul sef comunisto-stalinist al statului. Dupa cate stiu a fost chiar si decorat de Honecker. S-a inscris apoi in partidul socialist al lui Schröder si a ajuns ministru al transporturilor producand acolo numai incurcaturi. Ca sa nu mai vorbim de generalul Wolf, omonimul lui Pacepa, care nici nu are nevoie sa se ascunda.
Bine, o sa-mi spuneti, Iliescu se declara si el disident ba chiar l-a decorat pe Paunescu si l-a eliberat pe Cozma. Da, dar in Germania curvele au dreptul numai la un anumit cartier sau strazi, unde isi pot profesa meseria, cum ar fi de exemplu Reeperbahn in Hamburg si le este interzis sa se extinda prin toata tara. De aceea ma cam mira ascesiunea acestor gunoaie comuniste pe meleagurile germane. Si totusi acesti indivizi primesc voturi de la fostii redegisti. Este adevarat ca acesti alegatori si-au schimbat Trabantul pe Ford sau Opel, ca au aproape acelasi nivel de trai cu cel din Germania vestica, ca pot vizita toate tarile acestei lumi fara restrictii si probleme, insa sunt foarte nemultumiti ca trebuie sa munceasca mai mult si sa-si dovedeasca capacitatea intelectuala. Pe vremuri ajungea sa ai calitatea de membru de partid si era suficient pentru a fi considerat baiat destept. Nostalgie, intr-un cuvant. Ma rog, nu mai insist asupra acestui subiect ca ma enervez.
Revenind la oile noastre, ma intreb ce, sau pe cine, cred domnii Secasiu si Ticu Dumitrescu ca vor putea deconspira cu dosarele securitatii? Poate doar cativa mici catei, dar nu si pe cei mari care au ajuns astazi prosperi oameni de afaceri sau politicieni de frunte. Au avut timp 16 ani pentru a face dosarele sa dispara, sa le modifice, sa le descompleteze de anumite acte care nu le convin sau chiar sa le fabrice din nou. Populatiei ii sunt aruncate nume de securisti deja morti sau de o vesnicie pensionati. Insa pe Vadim l-au scos basma curata. Ma mir ca nu l-au numit si primul revolutionar al tarii. Si asa se va intampla cu toti cei care ocupa o pozitie importanta in societatea romaneasca de astazi. Eu nu-mi fac iluzii prea mari despre aflarea adevarului.

Si mai cred ca daca dosarele ar fi intrat in mana populatiei la 22 decembrie 1989 tot incomplete erau. Lovitura de stat numita si revolutie a fost doar pregatita si regizata de garda pretoriana a lui Ceausescu si sunt sigur ca au stiut sa faca sa dispara din timp tot ce era compromitator. Despre cazul Berevoiesti ma abtin sa mai fac comentarii pentru ca nu mai are nici un rost. Caci se pot sustine multe despre securisti, dar nu ca nu se pricepeau la minciuni, inselaciuni si diversiuni. Isi cunosteau bine meseria. Ba chiar si presedintele Basescu ii apreciaza in mod deosebit dupa cum observ.

De aceea, desi admir curajul si lupta pentru aflarea adevarului ale domnului Ticu Dumitrescu si a altor oameni de bunacredinta ca el, sunt insa foarte sceptic in ceea ce priveste atingerea acestui tel. Prea mult timp li s-a lasat securistilor ca sa-si ascunda gunoiul sub pres.

Sa dea Dumnezeu sa nu am dreptate!

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Probleme 10 – Televizorul

Nene, instituţia asta e de trei parale! Nici măcar un televizor nu ne pune. Stăm ca tâmpiţii şi ne chiorâm...

Închide
44.222.134.250