A trecut aproape o lună de când Guvernul a predat în parlament spre dezbatere bugetul pe 2006. De la data predării s-au mai petrecut şi unele modificări în Codul Fiscal, iar recentele manifestaţii de stradă ameninţă să dea peste cap unele capitole bugetare.
Noua variantă a Codului Fiscal – aflată oarecum în ilegalitate, deoarece se presupune că ea ar fi trebuit anunţată cu şase luni înainte de intrarea în vigoare şi, mai ales, efectele sale luate în considerare la calcularea bugetului – aduce o serie de modificări în sensul creşterii coerenţei politicii fiscale, lăsând însă, ca de obicei, deschise o puzderie de portiţe. Principalele domenii care au suferit modificări sunt piaţa de capital, domeniul imobiliar şi cel bancar, dar mai ales agricultura. Astfel, asistăm la a doua majorare a impozitului pe dividende, după ce el a fost marit in acest an de la 1%, la 10%.
Acesta va ajunge, de la 1 ianuarie 2006, la 16%. Totodată, se păstrează posibilitatea de a nu plăti impozitul pe caştigurile din tranzacţiile imobiliare şi continuă regimul privilegiat de impozitare cu 3% pe cifra de afaceri a microîntreprinderilor, folosite în general pentru plata salariilor mari şi a realizării unor afaceri în valoare de până 100.000 euro. Prin portiţele lasate, mai mult sau mai puţin intenţionat, Executivul încurajează contribuabilii să caute modalitaţile legale de „evazionism fiscal“. Faptul că impozitul majorat pus pe clădiri cu destinaţie comercială nu se aplică şi celor deţinute de persoanele fizice duce la siţuatia paradoxală ca o firmă să plăteasca pentru o cladire identică un impozit mai mare de până la 150 de ori decât cel plătit de o persoană fizică.
A treia formă de modificare a Codului Fiscal reprezintă un pas înainte faţă de a doua versiune. Din nefericire s-a păstrat intenţia de a introduce impozitul de 2% pe venituri şi nu cel de 16% aplicat caştigurilor obţinute din tranzacţiile imobiliare şi se accentuează discrepanţa dintre impozitul pe clădiri plătit de persoanele fizice faţă de persoanele juridice. În plus, noile modificări arată că nu există o strategie cu privire la găsirea soluţiilor de a aduce mai mulţi bani la buget.
2006 este un an în care se încearcă numai acoperirea unor găuri, nu anul unor strategii fiscale coerente. Cred că mai degrabă Guvernul va continua, ca şi BNR, de altfel, să exerseze pe spinarea economiei româneşti efectele pe care le au unele măsuri, încercând, în acelaşi timp, să păstreze privilegiile castei (regimul preferenţial al domeniului imobiliar se explică prin faptul că majoritatea politicienilor sunt implicaţi în afaceri imobiliare, după cum amânarea unor prevederi ale Codului Fiscal au ost amânate anul acesta pentru că fostul ministru Inuţ Popescu avea anumite interese – este vorba de amânarea introducerii noii cote de impozit pentru tranzacţiile bursiere).
Totuşi, noul Cod Fiscal are şi părţi bune. După scandalul MTS Leasing, Finanţele au decis să modifice definiţia leasing-ului financiar, introducând condiţii suplimentare.
Cele mai multe noutăţi apar în domeniul impozitului pe venit. De anul viitor, vor fi aliniate la 16% toate veniturile din investiţii. De la 1 ianuarie 2006, toate caştigurile din acţiuni vor fi impozitate cu 16% indiferent la ce dată au fost obţinute şi de perioada de deţinere. În plus, se va aplica un impozit de 16% şi veniturilor din dobânzi prin includerea în categoria de venituri impozabile a dobânzilor aferente depozitelor la vedere şi conturilor curente, indiferent de nivelul dobânzii acordate.
Despre impozitarea în agricultură am să revin săptămâna viitoare cu un comentariu mai amplu.
Revenind la dezbaterea bugetului în Parlament este absolut năucitoare inconştienţa parlamentarilor, indiferent de culoarea lor politică. Oriunde, pentru o companie, dezbaterea bugetului este un moment important, la care participă fiecare departament şi încearcă să-şi impună punctul de vedere pentru a obţine o felie cât mai mare. Nimeni nu îşi permite să lipsească de la aceste dezbateri. Ceea ce se întâmplă la noi dovedeşte foarte clar limitele actualei clase politice, care este incapabilă să înţeleagă regulile economiei de piaţă şi elementele de bază ale funcţionării acesteia. Dacă nu este rost de declaraţii patetice, clasa politică nu este interesată.
Din fericire, există deja o masă critică importantă în sectorul privat care face ca lucrurile să funcţioneze cât de cât. Din păcate, deciziile politice neinspirate în materie de politici economice la nivel macro se traduc prin profitabilitate redusă, productivitate slabă şi costuri mai mari de operare, care evident sunt transferate consumatorilor.
De asemenea, lipsa de coordonare între politicile economice şi cele monetare duce la ratarea ţintelor macro-economice. Din acest punct de vedere, 2005 chiar a fost un an atipic, deoarece datorită schimbării politice au intervenit modificări şi în politica economică, schimbări care au avut darul de a bulversa eforturile BNR de stăpânire a inflaţiei, politicile economice şi cele monetare fiind în contratimp, astfel, măsura guvernului de reducere a impozitelor a venit în contradicţie cu politicile monetare stricte pe care încerca să le impună BNR, încurajând consumul şi ducând la imposibilitatea atingerii ţintei de inflaţie.
De aceea, rămân la părerea că, în 2006, guvernul va fi silit să adopte unele măsuri de politică fiscală pentru a reface echilibrul macroeconomic, ceea ce va duce la modificarea parametrilor bugetari. În aceste condiţii, guvernul s-a făcut că a făcut un proiect de buget iar Parlamentul se face că-l votează.