Ziarul de duminica fosneste timpul ,
praful atator ochi lecturand trenul de dincolo,
si credeam in gara cu miros de urina si catran,
ca visul si fericirea se importa cu ciorapi de matase pentru femei cu gleznele subtiri,
cu sapunuri – mireasma plaiului alpin ori cu o sticla de bourbon.
Sub corcodusi plicticosi cu bestii comuniste adulmecand la bariera dinspre Europa si numita in cantecele pantecosului poet : tara noastra- i tara noastra,
atingeam fierul catorva vagoane sosite tocmai de la Paris sau de la Viena si in vremea aceea la canton cu ceferisti nebarbieriti si miroseau a transpiratie,
asteptam ziua sau noaptea iesirii din iad,
asa cum inainte de prima noapte de iubire in fanarul inalt scriam versuri si nimeni
nu le citea.
Gara si pomii uscati isi duc greu anii,
carapacea sumbra apasa si doare inca,
nimic nu s-a schimbat,
tara se destrama metalic si liniile ferate sunt vandute,
totul e de vanzare,
totul e un bazar,
unii isi vind rinichii,
altii sotiile,
pamantul si stejarii,
copiii si icoanele.
Ne vindem si mormintele,
Ne impiedicam de atatea vanzari si vorba cantecului lalait la bariera dinspre lume ,
sa bem si ce a ne a mai ramas.