caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Perspective spirituale



 

„Eu nu spun adio acestei comunităţi” – interviu cu Marele Rabin Menachem Hacohen

de (18-9-2011)
2 ecouri

 În 31 august 2011, la Sinagoga Mare din Bucureşti, a avut loc ceremonia de rămas bun a Marelui Rabin Menachem Hacohen, care şi-a încheiat misiunea în România. În ajunul acestei zile importante, Marele Rabin a avut amabilitatea de a mă primi în biroul său – unde tocmai îşi corecta discursul de a doua zi – şi de a-mi acorda un interviu.

Voiam să atrag tânăra generaţie către viaţa evreiască”

Andrea Ghiţă: Ce sentimente vă încearcă scriind discursul de rămas bun?

Marele Rabin Menachem Hacohen: Îmi amintesc de momentul instalării mele în această funcţie, când am fost frământat de multe întrebări.

Marele Rabin Menachem Hacohen

În primul rând m-am întrebat dacă eram demn de locul  pe care-l  ocupaseră înaintaşii mei, personalităţi rabinice de anvergură precum:Niemirower, Şafran sau Rosen ? Dacă voi putea ajuta bătrânii singuratici, supravieţuitori ai Holocaustului?  Dacă voi reuşit să mă înţeleg  cu generaţia de mijloc,  alcătuită din oameni care au crescut în epoca comunistă şi s-au înstrăinat de educaţia iudaică, de cultura iudaică? Singura legătură cu comunitatea era participarea la cor. Erau membrii corului care cânta la sinagogă. Nu mai exista educaţie evreiască, se desfiinţaseră şcolile evreieşti, nu se mai publicau cărţi evreieşti. M-am întrebat dacă voi fi în stare să găsesc un limbaj prin care să mă fac înţeles de ei şi să-i readuc la viaţa evreiască, la comunitatea evreiască ? Am întâlnit tineri, elevi şi studenţi, dornici să înveţe şi să practice iudaismul  Mă întrebam cum voi reuşi să mi-i apropii pe aceşti tineri, în care vedeam viitorul vieţii evreieşti din România?

A.G. Care consideraţi a fi fost cea mai importantă realizare a acestor 13 ani?

Marele Rabin Menachem Hacohen: În general rabinul se preocupă să menţină minianul (*) din sinagogă, veghează la păstrarea caşrutului (**), se îngrijeşte de înmormântări şi de cimitire.

Moment din ceremonia de adio în Sinagoga Mare din Bucureşti

Moment din ceremonia de adio în Sinagoga Mare din Bucureşti

Şi eu aveam aceste atribuţii, dar dat fiind că majoritatea comunităţilor evreieşti din  România erau organizate şi asigurau toate serviciile specifice, mi-am propus să fac mult mai mult decât cele amintite. Voiam  să atrag tânăra generaţie către viaţa evreiască. Şi atunci, cu ajutorul Dr. Zwi Feine de la Joint, am căutat instrumentele potrivite pentru această acţiune.

A.G. Care erau aceste instrumente?

Marele Rabin Menachem Hacohen: Era perioada de început a Internetului şi am creat condiţii ca tinerii să aibă acces la computer în cadrul comunităţii. Apoi i-am ajutat să-şi însuşească elementele iudaismului în limba maternă şi am înfiinţat Centrul Pedagogic de Studii Iudaice, care elabora materiale în toate domeniile iudaismului, atât scrise cât şi audio-vizuale. Am reuşit să stabilim legătura cu toţi tinerii evrei, indiferent unde ar fi fost risipiţi în ţară. Cred că aceasta a fost cea mai mare realizare a mea în România, pentru că ei reprezintă viitorul vieţii evreieşti din această ţară. Chiar dacă unele dintre comunităţile actuale nu se vor menţine, viaţa evreiască nu va dispărea, datorită unor comunităţi puternice şi active precum cea de la Bucureşti, Oradea sau Timişoara.

A.G. Ştiu că aţi mai avut şi alte satisfacţii în răstimpul cât aţi fost în România. Mă refer la cărţile publicate.

Marele Rabin Menachem Hacohen: Aş vrea să fac o delimitare între mulţumirea proprie, legată de publicarea cărţilor în ebraică şi română. Nu sunt singurul care publică volume, mai bune sau mai rele. Satisfacţia mea cea este faptul că atunci când mă duc în comunităţi întâlnesc, peste tot, oameni care mă primesc cu drag, care ţin la mine şi eu ţin le ei.  De pildă la profesorul Kallós,  fostul preşedinte al comunităţii de la Cluj,  un om erudit,  pe care -l stimez şi la care ţin, ca la un frate mai mare. Mă înţeleg cu oamnii, chiar dacă nu vorbesc limba română. Pentru că vorbim limba inimii.

 

„Unul dintre visele mele era să cresc un urmaş”

A.G. Dacă atât de multă lume ţine la Dvs. de ce părăsiţi comunitatea?

Marele Rabin Menachem Hacohen: Pentru că nici eu nu întineresc. Am 79 de ani…

A.G. -Ad meea veesrim! (***)

Marele Rabin Menachem Hacohen: Nu doresc să trăiesc până la 120 de ani. E prea mult. Am şi alte îndatoriri. Sunt şef rabinul moşavurilor din Israel, vicepreşedinte la Claims Conference, lucrez cu Joint. Călătoresc foarte mult, petrec în avion zile şi nopţi.

Moment din ceremonia de rămas bun: mesajul preşedintelui Israelului Shimon Perez

Moment din ceremonia de rămas bun: mesajul preşedintelui Israelului Shimon Perez

Nepoţii mei nici nu simt că au un bunic şi mi se adresează cu un apelativ foarte nobil: „Tatăl nostru care eşti în… ceruri!”. Cred că a venit momentul să slăbesc ritmul. Sper ca această comunitate, care se află într-o situaţie destul de bună,  va găsi omul potrivit să continue munca mea. Am şi  spus că ori de câte ori cineva are nevoie de sfaturile mele, de ajutorul meu,  i le pot da prin telefon, prin internet, pe Skype. Eu nu spun adio acestei comunităţi. Voi continua să fiu în legătură cu ei, însă nu mai pot îndeplini funcţia de şef rabin cu toate atribuţiile aferente, nu pot să-mi asum toate îndatoririle zilnice. Cred că fiecare om care a atins o anumită vârstă trebuie să se oprească, să spună a fost de ajuns.

Unul dintre visele mele era să cresc un urmaş…Am pregătit un tânăr foarte, foarte talentat, pe rabinul Şlomo Sorin Rosen. Am făcut eforturi, l-am trimis la un seminar rabinic în Statele Unite, a petrecut un răstimp într-o yeshiva în Israel şi a revenit ca rabin. Doream ca el să-mi ia locul, considerând că o comunitate adevărată are nevoie de un rabin din rândurile sale, nu adus de afară. Din nefericire ne-a părăsit pentru că nu era prea fericit aici. Dar a făcut lucruri deosebite. A tradus sidurul – cartea de rugăciuni- în limba română modernă, cu transliterare. Eu am găsit fonduri pentru a fi publicată. Şi asta a fost o mare satisfacţie. Pe de altă parte,  am fost dezamăgit de plecarea acestui tânăr.

A.G. Eu nu-mi pot imagina viitorul vieţii evreieşti fără sinagogă şi fără rabini. Dumneavoastră plecaţi şi rămânem fără nici un rabin.

Marele Rabin Menachem Hacohen: Nu. Lucrurile nu stau chiar aşa. Chiar astăzi vine un rabin. După cum vedeţi, nu plec până nu soseşte el. Deocamdată nu va exista un şef-rabin, însă rabinul Schafer vorbeşte româna şi maghiara pentru că s-a născut şi a copilărit la Arad. Deci există speranţă.

 

„Dacă rabinul stă numai să se roage şi să le predice oamenilor, nu prea are şanse”

A.G.: Ce l-aţi sfătui pe noul rabin şi pe viitorul şef rabin ?

Marele Rabin Menachem Hacohen: Îi sfătuiesc atât pe noul rabin, cât şi pe viitorul şef-rabin, să înţeleagă că viaţa evreiască nu mai e ca acum o sută  de ani. Provocarea este să găseşti căile de a-i învăţa pe oameni ce înseamnă identitatea evreiască. Şi eu sunt convins că o comunitate evreiască nu poate exista fără sinagogă, însă în sinagogă trebuie să creezi o atmosferă care să atragă oamenii. Dacă rabinul stă numai în faţa pupitrului rugându-se sau predicându-le oamenilor, nu prea are şanse. Oamenii stăteau câte două ore la serviciul divin de Şabat fără să poată citi şi înţelege rugăciunile, dar cu noile cărţi de rugăciune, ei pot citit textul transliterat şi pot înţelege traducerea rugăciunilor. Să nu uităm că istoria poporului evreu este plină de miracole şi nu putem prezice ce ne aduce viitorul. Trebuie să sperăm şi să facem tot ceea ce suntem în stare

A.G: Poate că am dat greş şi nu am reuşit să ne păstrăm rabinul. Ce trebuie să facă o comunitate pentru a-şi păstra  rabinul şi ce poate face rabinul pentru a rămâne cât mai mult într-o comunitate ca cea din România.

Marele Rabin Menachem Hacohen: În primul rând rabinul trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile, dar nu ca pe un serviciu, ci ca pe o misiune sfântă. Trebuie să fie un idealist, gata să sacrifice  uneori viaţa particulară, alteori confortul său. Asta în primul rând. Ce are de făcut comunitatea? Dacă rabinul este aşa cum v-am spus,  să nu se rezume la a se  duce din când în când la sinagogă să-l asculte,  ci să-l considere parte din viaţa lor. În comunităţile mici, ca ale  noastre, trebuie să trăim cu toţii ca într-o familie. Iar rabinul nu trebuie să servească doar în sinagogă, ci să fie şi un activist social. Să se îngrijească de nevoile oamenilor: fizice şi spirituale şi să se roage către Domnul, pentru ajutor.

„Azi nu vreau să vorbesc despre neîmpliniri, ci despre un viitor mai bun”

A.G.: Care au fost relaţiile dintre şef rabin şi liderii comunităţii, dintre conducerea laică şi cea religioasă?

Marele Rabin Menachem Hacohen : Aş dori ca fiecare rabin, oriunde ar fi el,  să aibă  parte de relaţii de calitatea celor pe care le- am avut eu cu conducerea FCER. Nu au refuzat nimic din ceea ce le-am cerut. Cred că asta s-a datorat şi atitudinii mele, respectului pe care l-am arătat faţă de ei şi mi-au răspuns la fel. Pentru că dacă oferi iubire primeşti iubire.

A.G.:Care au fost neîmplinirile din aceşti 13 ani?

Marele Rabin Menachem Hacohen : Neîmplinirile ?! Situaţia comunităţilor. Aş fi dorit ca toate comunităţile să fie organizate. înfloritoare şi să aibă o viaţă evreiască. Dar asta nu s-a întâmplat. O altă neîmplinire este legată de respectarea caşrutului.  Dar azi nu vreau să vorbesc despre neîmpliniri, ci despre un viitor mai bun.

A.G.: Ce veţi face după ce veţi părăsi comunitatea noastră, România? Care sunt proiectele Dvs.?

Marele Rabin Menachem Hacohen : După cum v-am spus sunt rabinul moşavurilor, ceea ce este o sarcină foarte dificilă, întrucât avem peste 200 de moşavuri. Eu sunt şef rabin şi am în subordine patruzeci de rabini. La vârsta mea nu e un lucru uşor. Doresc să mai scriu câteva cărţi. Voi fi ocupat şi la Claims Conference. Mă rog lui Dumnezeu să-mi dea sănătate şi încă vreo câţiva ani, ca să pot îndeplini tot ce mi-am propus. În Talmud se spune că un om nu părăseşte lumea aceasta cu toate dorinţele împlinite, e suficient dacă îşi îndeplineşte jumătate din ele. Eu sunt mulţumit pentru că  paharul meu cu dorinţe este umplut mai sus de jumătate şi-i mulţumesc Domnului pentru asta.

A.G.: Legenda spune că aţi participat  la Războiul de Şase Zile…

Marele Rabin Menachem HacohenNu este o legendă. Am fost paraşutist în Războiul de Şase Zile. Eram rabin militar, rabinul marinei, dar în război am luptat ca paraşutist.

A.G.: Şi e adevărat că aţi ajuns printre primii la Zidul Plângerii ?

Marele Rabin Menachem HacohenDa, am fost primul soldat evreu care a ajuns la Zidul Plângerii, dar despre asta poţi afla din articole şi fotografii…

A.G.: Aţi fost paraşutist şi aţi luptat în război. Credeţi că situaţia internaţională se poate schimba atât de dramatic încât să se spulbere tot ceea ce aţi obţinut luptând?

Marele Rabin Menachem HacohenNu ştiu. Dar în viaţă nu poţi face doi paşi deodată, trebuie să mergi pas cu pas. Trebuie să fii sigur că primul pas e corect şi apoi să continui. După două mii de ani de exil avem, Slavă Domnului, un stat. Ne trebuie doar să fie pace. Şi am încredere că va fi.

A.G.: Cum ?

Marele Rabin Menachem Hacohen : Asta este o întrebare pentru politicieni şi nu pentru rabini…

*  zece bărbaţi evrei care alcătuiesc cvorumul de rugăciune

** sumă de prescripţii privitoare la alimentaţia evreiască

*** Urare tradiţională de mulţi ani (până la 120 de ani)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • NEAGU: (19-9-2011 la 08:21)

    SE POATE PUBLICA IN REVISTA DE PE http://www.oglindaliterara.ro????????

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • somoila grigore: (11-10-2011 la 16:16)

    Vedeti?Asa,si numai asa a rezistat acest neam!A.Götz a publicat recent o carte in Germania,analizand cele intamplate in Germania hitlerista(,,Warum die deutschen?Warum die Juden?”,autor A. Götz).A.Götz scrie in final ca aceste nenorociri se vor mai intampla din cauza ca evreii ,,sunt mai buni”.Referirea se face la calitatile morale,dar si intelectuale.Aceste calitati si rezultatele obtinute de acestia(a se vedea recentele atribuiri a Premiului Nobel in econoimie si stiinte),au dus in trecut la invidie,si in viitor nu se intrevede altceva,decat invidia fata de cel mai bun decat tine.La nemti aceasta invidie exacerbata a fost folosita de nazisti,si a dus la nenorocirile holocaustului,noteaza Götz.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.91.246