caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Medalion



 

Memorial Iosif Mattes

de (18-9-2011)

Anul 1937. Cel care avea să devină campion de box și-a luat pasiunea în serios încă de la o vârsta fragedă

În toamna anului acesta se împlinesc  unsprezece ani de când maestrul Iosif Mattes ne-a părăsit. De numele  său se leagă destinele multor pugiliști ieșeni  dar  și o pleiadă  de medalii și victorii  în ring pe care tânărul Mattes le-a obţinut în anii 1935-1949. Şi poate  cel mai important  este faptul că a fost unul dintre cei care  într- adevăr s-a zbătut pentru a scoate din anonimat școala ieșeană de box.  Este  și va fi părintele spiritual al boxului ieșean, idolul pe care tinerii  de astăzi caută  să-l  copieze,  atât  în ring, cât  și în afara lui. De  la el au învăţat  arta  pugilatului  nume ca Soroceanu, Calinciuc,  Căzănaru, Costinescu, Nicolau, Tomescu, Simionică, Carabaș, Gavril, Butnaru sau Bobîrnat toţi aceștia fiind consideraţi astăzi generaţia de aur a boxului românesc.

Încă din copilărie, Iosif Mattes, a fost atras de mirajul careului magic,  cu care a intrat  în contact  la vârsta de 15 ani.

Iată ce scria  marele  maestru într-o notă autobiografică:

În 1935 am început să practic boxul. Eram slăbuț – luam bătaie la școală – îmi era frică de întuneric – mama nu mai știa ce să facă.

Într-o zi m-am dus la cinema. În completare, înaintea începerii filmului, am vazut meciul de box între un german  și americanul Zack Scharchei. Decizia arbitrului în favoarea lui Scharchei m-a nemulțumit  și m-a determinat să mă duc toată săptămâna la cinematograf să revăd meciul. Atunci mi-a venit ideea de a învăța boxul, de a mă schimba. Și pentru această idee am fost recunoscător toată viața. Căci mi-a dat încredere în mine și am făcut un lucru care mi-a umplut viața de satisfacții.

Antrenorul Iosif Mattes nu a pus mănușile în cui nici pe banca tehnică

Şi tocmai nobila artă l-a făcut să se căsătorească  mai târziu, pe la 30 de ani, cunoscându-și viitoarea soţie pe arena de … tenis, un alt vis pe care, de data aceasta, doamna Edith n-a putut să-l împlinească, fiind atrasă mai mult de pictură și terminând Facultatea de Arhitectură din București.

În 1949 am pus mănușile în cui dar nu m-am despărțit de box. Am muncit întâi ca instructor voluntar din 1938 iar din 1955 ca antrenor. La început am muncit cu jumătate de normă iar din 1971 cu normă întreagă am activat la secțiile de box de la Știința – Flamura  Roșie – Nicolina  și Club Școlar Sportiv Unirea de la care în 1980 am ieșit la pensie.

Chiar în condiţiile  stopării  carierei sale pugilistice la un anumit nivel (s-a oprit de multe ori în finale, în faţa  consa- cratului  Ştefan Iordache  din Constanţa),  numele  lui Iosif Matteas este, practic,  sinonim cu întreaga  evoluţie,  adeseori încununată  de succese, a boxu- lui ieșean. Începând  cu Constantin  Calenciuc  și Dumitru Burlos, continuând  cu vicecampionul naţional Gh. Călin (învins  într-o neuitată  finală de campionat  naţional  de temutul  și regretatul Ion Covaci) pleiada de medaliaţi ai pugilismului  de pe Bahlui, descoperiţi   și  șlefuiţi   de maestrul Matteas, cuprinde și  alte nume  de  campioni ca:  Ion  Nicolau, Florin Butnaru, Viorel Soroceanu și,  mai  ales, Nicu Brînzei, campion naţional de seniori și posesor al unei  apre- ciate colecţii de medalii, la diverse competiţii.

Ieșit la pensie, maestrul Matteas nu a putut rămâne prea departe de careul magic. El a  rămas  în jurul ringului  de la CS Voinţa, unde, ajutându-l pe antrenorul Viorel  Soroceanu, împărtășește din experienţa sa tinerilor  aspiranţi la consacrare.  Iar cei doi recent medaliaţi la „naţionalele” de seniori,  campionul  Ovidiu Bobîrnat și Mihai Danilov, datorează mult veteranului antrenor ieșean. Unul dintre  elevii  săi  declara: „Este un mare noroc  să ai un asemenea OM alături de tine,  să beneficiezi  de sfaturile unui astfel  de  TEHNICIAN, să fii în permanenţă obligat să nu dezamăgești  un asemenea IDOL.”

Printr-o minune odată a învins chiar moartea

În anul 1976, Iosif  Mattes era unul dintre cei mai vestiţi antrenori de box din Iași. „Maistrul Mattes”,  cum îi spuneau elevii, era însă grav bolnav.  Un ulcer duodenal   îi amăra zilele de multă vreme, fapt ce l-a hotărât pe voinicul bărbat să se adreseze medicilor.

Intervenţia   chirurgicală   a decurs normal, numai că ghinionul  a făcut  ca operaţia  să fie urmată  de o puternică  hemoragie internă.  Transportat  de urgenţă  la secţia  „Reanimare”, antrenorul  de box a fost  supus unor  examene pentru testarea funcţiilor   vitale.  Cu această ocazie s-a constatat  că bolnavul suferise un stop cardiac. Încercările de reanimare ale medicului de  gardă nu au  dus  la  niciun rezultat, în final medicul renunţând la ideea că fostul boxer ar mai  putea fi salvat. Numai o minune a făcut ca în acel moment să treacă prin salonul respectiv și șeful secţiei „rea- nimare”,  care a făcut  o ultimă încercare  de readucere la viaţă a pacientului.

Mereu binedispus și plin de voie bună, maestrul Iosif Mattes a fost un exemplu atât în ringul de box cât și în viața de familie

„Nu-mi amintesc mare lucru din clipele acelea”, povestește antrenorul Mattes,  „am aflat doar că mi s-a făcut  o elec- trocardiogramă. Auzeam doar zgomotul unor clopote care-mi produceau o senzaţie mai mult decât plăcută.”

Soţia fostului boxer susţine că în clipele imediat următoare a  fost  anunţată că Iosif Mattes  se zbate  între viaţă  și  moarte.   A  fost chemat de urgenţă și fiul acestuia care nu a putut  însă să  vorbească  cu tatăl  muribund. Medicul a  confirmat moartea clinică suferită de Iosif Mattes. Pentru câteva minute inima sa s-a oprit și majoritatea celor care-l îngrijeau l-au considerat ca trecut în lumea cealaltă.  Vrednicul om a fost salvat într-un  ultim moment,   pulsul  revenindu-i  chiar în clipa  în care băiatul de la morga spitalului a deschis ușa salonului pentru a prelua cadavrul.

Fostul  sportiv  a  „înviat”  și s-a reîntors la activitatea sa, având rezultate remarcabile în domeniu. De atunci data de 12 februarie  era sărbătorită  în fiecare an ca cea de-a doua zi de naștere a maestrului.

Anul acesta, între 21 şi 24 octombrie, ne anunţă artistul plastic Edi Mattes din Haifa, va avea loc la Iaşi tradiţionalul „Memorial Iosif Mattes” la box. Acest concurs internaţional, care se găseşte la cea de a 11-a ediţie, comemorează acelaşi număr  de ani de la plecarea definitivă din „ringul” vieţii a tatălui sau, faimosul boxer Iosif Mattes!

Fostul mare boxer și antrenor Iosif Mattes văzut de fiul său caricaturistul Edi Mattes

Edi Mattes, fiul maestrului, este un talentat caricaturist şi artist plastic care trăieşte la Haifa. El va oferi tuturor  par- ticipanţilor din partea familiei o plachetă comemorativă şi va deschide, în acelaşi timp o expoziţie de caricatură cu subiectul „BOX” alături de prietenul sau, caricaturistul Cristian Ţopan,  preşedintele Uniunii Caricaturistilor din România. Expoziţia va cuprinde lucrări pe temă pugilistică dar şi portrete-caricatură ale marilor boxeri români şi ale campionilor de talie mondială. Prin bunăvoinţa organizatorilor vă prezentăm la coperta 2 câteva din lucrarile ce vor fi expuse publicului, realizate de Edi Mattes.

Expoziţia se va deschide în elegantul restaurant al domnului Doru Andronache, fost boxer şi susţinător al boxului ieşean, unde va avea loc şi tradiţionala conferinţă de presă.

Articolul a aparut in Revista Familiei. Preluat cu acordul autorului.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Ce‐au făcut, roabo, cu viața ta? (poem de Liliana Armașu)

E înfricoşător să fii femeie şi să auzi cum îţi clănţănesc dinţii în gură de teamă să nu sfârşeşti urât.

Închide
54.147.30.127