caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Savoir Vivre



 

Noi începuturi

de (4-9-2011)
4 ecouri

De câteva săptămâni familia noastră a intrat în febra pregătirilor pentru un nou an de studii. Se desfășoară un adevărat ritual: verificam hainele, mai ales cele adecvate toamnei (de obicei peste vară copiii cresc “ca din apă”), fixăm o anumită zi pentru achiziționarea de rechizite (hârtie de scris, creioane, pixuri, truse de trigonometrie, gume de șters, ascuțitori, rigle, caiete, dosare).

Anul acesta însă, pregătirile au o nuanță aparte. Andrei, fiul nostru, își va începe peste câteva zile studiile în cadrul Universității McMaster, la 80 de km de Toronto. Cumpărăturilor obișnuite li se adaugă acum un laptop, imprimanta și multe alte obiecte necesare vieții în cămin, departe de casa părintească.

Discuțiile legate de mutarea lui au fost mereu scurte și la obiect, încercând parcă să evităm, să amânăm, pe cât posibil momentul despărțirii, cu sufletele răscolite în permanență de amintiri, nostalgii, temeri.

Annamaria, surioara lui, se întreba dacă, după plecarea fratelui său de acasă, noi trei, cei rămași, vom mai avea la fel de mult “fun”, ca atunci când amândoi se ciondăneau, dar se împăcau de îndată. În ultimele luni au devenit extrem de apropiați, în ciuda diferenței mari de vârstă. Au petrecut mult timp împreună povestind, împărtășind impresii, având grijă unul de celălalt.

Vizitele prietenilor săi apropiați, colegi de clasă din primii ani de școală, s-au întețit în această vară. I-am văzut crescând sub ochii noștri, devenind tineri plini de entuziasm și optimism. Din păcate toți vor pleca la universități împrăștiate în diferite colțuri ale Canadei. Într-o seară, la cină, fiind șase în jurul mesei, era atâta voie bună, planurile lor de viitor erau prezentate cu vioiciune și mult firesc. Am simțit frăgezimea visurilor izvorâte din tinerețe, ne-am bucurat de viitorul promițător care li se arată. S-au despărțit cu greu, promițându-și reîntâlnirea peste câteva săptămâni acasă, când vor reveni cu toții într-o scurtă vizită.

Sâmbătă a fost ziua în care Andrei trebuia să se mute în camera repartizată de universitate în urmă cu câteva săptămâni. Cutiile, valizele așteptau cuminți la ușă deja cu o seară înainte. Am plecat toți patru, într-o zi cu soare, spre noi începuturi. Pe drum, în mașină, a fost tăcere; evitam discuțiile, iPod-urile ne săriseră în ajutor.

De îndată ce ne-am apropiat de orășelul universitar, tinerețea ne-a inundat sufletele. Grupuri de studenți voluntari dirijau circulația, fiecare mașină era oprită, se închegau dialoguri hazlii, studenții erau întâmpinați cu zambete, cu brațele deschise. Primele emoții se risipiseră. Am ajuns astfel cu multă ușurință în fața căminului Brandon Hall, unde grupuri de studenți din anii mai mari așteptau “bobocii”.

Imediat am fost înconjurați de zece tineri, care l-au scos pe sus pe Andrei, cântându-i “Îl iubim pe Andrei! Bine ai venit, Andrei! Ești unul de al nostru!” Rămăsesem fără cuvinte, emoțiile au pus stăpânire pe întreaga familie. Au apărut pancarte cu “I love DADS!” altele cu “I love MOMS!” Fiecare voluntar a luat în brațe câte unul din pachetele noastre (cu eticheta menționând numele studentului, căminul, camera), dispărând pe scările căminului. Le-am găsit așezate ordonat, pe coridor, în fața camerei, palierul fiind supravegheat în permanență de un alt student voluntar.  Între timp, Andrei primise cheia, legitimațiile și alte documente, așa că în scurt timp ne-am trezit în camera pe care urmează să o împartă cu un alt “boboc”, pe parcursul primului an de studii.

M-a surprins curățenia din interior, mobilierul simplu, ergonomic. În mai puțin de o oră totul era pus la loc; camera, primitoare de la bun început, căpătase de acum o notă personală, noul cuib al puiului care și-a luat zborul spre înălțimi.

Încercam să amânăm, pe cât posibil, despărțirea. Ne-am retras toți patru într-un restaurant mic, rustic, cu specific austriac, unde mâncarea comandată, deși extrem de gustoasă, nu a lăsat niciun impact asupra noastră. Continuam să povestim, să împărtășim impresii legate de evenimentul zilei – mutarea.

Realizam că agonia nu mai poate fi prelungită la infinit. Trebuia să îl lăsăm să se întoarcă în camera lui, să își întâlnească viitorii colegi, să se acomodeze cu noul mod de viață. Cursurile vor începe de abia joi, în primele zile fiind planificate întâlniri studențești, discuții pe teme variate, concerte de muzică. Astfel, “bobocii” vor trece lin de la viața de elev la cea de student, departe de casă și familie.

Ne-am despărțit cu greu, în îmbrățișări, povețe, săruturi părintești. Cea mică a promis să îi scrie zilnic, iar Andrei să vină acasă peste câteva săptămâni. L-am privit îndepărtându-se grăbit, și atunci mi-am amintit cum în urmă cu exact 25 de ani, în Timișoara, eram și eu la fel de nerăbdătoare să îmi iau zborul din cuibul părintesc, să gust din noi începuturi.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Liliana Negrila: (5-9-2011 la 10:31)

    Citind fiecare articol al tau, am impresia ca sunt si eu prezenta acolo, ca simt pulsul firesc al celor intamplate. Redai emotiile atat de bine! Te-ai gandit vreodata ca fiecare articol scris de tine ar putea fi un mic capitol al unei viitoare carti? Sunt convinsa ca vei avea multi cititori si multi iti vor admira stilul!
    Ii tinem pumnii lui Andrei, o pupam pe Annamaria si pe voi va imbratisam cu drag!
    ALR

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Teodor Nicolescu: (5-9-2011 la 12:00)

    Draga Cristina,
    Ceea ce ai povestit tu, aici la Romania nu se intampla nici in vis.
    Inceperea anului scolar/universitar in Romania inseamna pentru majoritatea parintilor un cosmar. Preturile cartilor, caietelor, uniformelor si a celorlalte lucruri strict necesare, este un prim test de rezistenta. Apoi, pentru cei care trebuie sa plece in alt oras la studii, incepe calvarul gasirii unui loc in camin. Se formeaza cozi nesfarsite la serviciile administrative ale rectoratelor. Se fac liste, se pun pile, se dau spagi. Evident ca loc nu este decat pentru o parte dintre studenti. Ceilalti trebuie sa ia drumul cautarii unei garsoniere mizerabile sau a unui apartament pe care sa-l imparta cu alti necunoscuti.
    Primire in campusul universitar de catre voluntari veseli, Dumnezeule ce este asta ?!
    Nicaieri in RO nu esti primit nici macar ca un zambet la inceput de an universitar. In facultatea noastra de pilda, orice amanunt poate deveni o problema pentru un viitor student: achizitionarea cursurilor, gasirea locului de cazare, gasirea unei solutii acceptabile de a lua masa etc. Din prima zi ai de a face cu mitocania in stare pura, hotia si alte asemenea specifice acestui popor.
    Te citez acum: „M-a surprins curățenia din interior, mobilierul simplu, ergonomic. În mai puțin de o oră totul era pus la loc; camera, primitoare de la bun început, căpătase de acum o notă personală, noul cuib al puiului care și-a luat zborul spre înălțimi.”
    Wow !! Pai aici parintii fericiti care au gasit camera la camin pentru viitorul student, vin sa zugraveasca mai intai camera si sa plateasca spaga la admin-ul caminului pentru celelalte servicii.
    Imi aduc aminte ca nu demult, am participat la un congres de farmacie la Cluj. Am fost cazati in caminul UMF „Iuliu Hatieganu”. Era cam in aceasta perioada, poate mai spre octombrie putin. Intr-o dimineata pe la 6-7 suntem treziti de bataile in usa. Era parintele unui copil care urma sa locuiasca in acea camera incepand cu 1 octombrie. Venise sa zugraveasca camera. Era dotat cu tot ce trebuie, scara, galeti, saci de materiale, bidinele etc. Ne-a rugat sa-l lasam sa isi lase obiectele in camera. Venise din celalalt capat al tarii pana in Cluj ca sa ii pregateasca camera de camin a copilului.
    Asta este Romania !
    Desigur, exista numerosi copii care isi pot permite orice. Acest orice se vede din prima zi: haine de la case de moda, masini de lux parcate in dispretul tuturor, tupeu, enorm de mult tupeu si prostie … cat cuprinde.

    Succes lui Andrei !!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Gabi: (5-9-2011 la 20:14)

    Draga mea, pentru tine si familia ta aceasta este prima toamna in care se numara bobocii, toamna in care fiul tau a avut privilegiul sa paseasca pe cea mai frumoasa treapta a vietii unui om, viaţa de student. Experiente noi, prieteni si locuri noi, stimulari intelectuale si profesionale, tone de cursuri, proiecte cu duiumul, va fi atat de ocupat incat nici nu-si va da seama ca este departe de familie. Si o va tine tot asa cativa ani buni pana intr-o zi cand, parca te vad pe tine si pe sotul tau gatiti pruna, brat la brat plecand tantosi la graduarea fiului. Nu mult dupa acea o alta toamna, un alt boboc zburatacit si dintr-o data iuresul casei voastre va amuti complet… dar nu pentru multa vreme…. o alta generatie se va naste, din nou iures, din nou copii si veselie…… (pana la acest punct stiu cu siguranta ca asa va fi mai inolo inca n-am experimentat, te tin la curent nu-ti fa griji).

    Gabi

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghiţă: (6-9-2011 la 16:57)

    Un articol bine structurat care ne transmite trairile unei familii unite, intr-un moment de cotitura plin de promisiuni, introducandu-ne in acelasi timp, in universul civilizat si prietenos al universitatilor de „dincolo”.
    Sa speram ca macar nepotii nostri vor avea parte de asa ceva si „dincoace”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.161.40.41