caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Minciuna stă cu dictatura la masă, nu cu democrația

de (4-9-2011)
10 ecouri

Gaddafi și Ceaușescu - doi mincinoși învederați

Muammar Gaddafi, fostul (?) lider al Libiei, este un om disperat. Zilnic, el transmite mesaje înregistrate audio, a la Osama Bin Laden, în care promite distrugerea “șobolanilor” și a “trădătorilor”, cum îi numește el pe revoluționarii care-l răsturnat de la putere, după retragerea  “tactică” din capitala Tripoli. Din păcate pentru el, puțini sunt dispuși să mai creadă astfeld e minciuni.

Într-un fel, Gaddafi trebuie înțeles: el și-a bazat întreaga perioada de 42 de ani cât s-a aflat la putere pe minciuni și diversiuni. Una dintre cele mai vestite minciuni este aceea a uciderii în timpul bombardamentelor americane în 1986 a fiicei sale adoptive, Hana.

În ultima vreme au ieșit la iveală dovezi clare că Hana Gaddafi este în viață, de altfel, până și agenția oficială de știri chineză Xinhua relata încă în 1999 că Hana participase la un dineu oficial oferit de Gaddafi în onoarea liderului sud-african Nelson Mandela.

Asta nu i-a împiedicat pe numeroși idioți utili ai lui Gaddafi din Occident să repete minciuna cu uciderea Hanei dec ătre “imperialiștii americani”.

Iar Gaddafi și-a creat un întreg aparat de propagandă și minciuni, cel mai recent exemplu fiind purtătorul său de cuvânt, Moussa Ibrahim, educat la Londra, care a turnat în ultimele șase luni o cantitate impresionantă de dezinformare, înghițită de-a gata de o parte a mass mediei occidentale.

Dar dictatorul (sau fostul dictator) libian nu e singurul care a apelat la minciuni în momente de dificultate. Vă mai aduceți aminte de Irak în 2003 și de “victoriile” armatei lui Saddam Hussein împotriva invadatorilor americani și britanici? Vi-l mai aduceți aminte pe Moahammed Saif al Sahhaf, purtătorul de cuvânt al dictatorului irakian, care povestea cu un rânjet sarcastic cum erau respinse trupele americane și britanice, iar în spatele său se vedea un tanc american în centrului Bagdadului?

Saddam Hussein este expert în materie, el lăudându-se cu victoria și în războiul din Golf din 1991, când armata sa a fost făcută chisăliță în două săptămâni și când doar eziatarea președintelui George Bush a împiedicat armatele americane să ajungă la Bagdad și să-l răstoarne pe Saddam de la putere.

La fel s-a lăudat și președintele Egiptului, Anwar el Saddat, cu victoria în războiul cu Israelul din 1973, deși doar presiunile Statelor Unite au împiedicat avansul armatei israeliene până la Cairo. După cum, la fel de mincinos au prezentat statele arabe înfrângerea lor din 1948 – 1949 din războiul cu proaspăt independentul stat Israel, pe care promiseseră să-l distrugă și să-i arunci pe evrei în mare.

Și lista acestor minciuni este nesfârșită, printre dictatorii mincinoși numărându-se și Nicolae Ceaușescu, dacă ar fi să ne reamintim propaganda regimului comunist din România din decembrie 1989, când era cu un picior în groapă.

N-am să insist asupra unui trusim, anume că dictatura fără minciună nu este posibilă, dar așa dori să se sesizez tentația unora de a echivala minciunile dictatorilor cu dezinformările, voite sau nu, care se produc în democrații.

Sigur că au existat și există lideri în țările democratice care au încercat sau încearcă să folosească minciuna în situații limită. Cel mai vestit exemplu rămâne fără doar și poate președintele Statelor Unite, Richard Nixon, nevoit să demisioneze în 1974, în urma afacerii Watergate, și a dezvăluirilor care ar fi urmat să ducă la declanșarea iminentă a procedurii de punere sub acuzare.

Diferența este însă una majoră: în timp ce pentru dictatori minciuna este un instrument fundamental pentru menținerea la putere, în democrații ea este de cele mai multe ori o infracțiune penală sau cel puțin un motiv de discrditare politică. Amintiți-vă doar de minciunile spuse de premierul Ungariei, Ferenc Gyurcsany, desper starea finanțelor țării, care, după dezvăluirea lor, au dus la compromiterea totală a Partidului Socialist de guvernământ și la înfrângerea sa umilitoare în alegerile din 2010.

Existența unei prese libere și a unor alegeri prin care electoratul își poate schimba în mod pașnic conducătorii face ca minciuna să aibă picioare scurte într-o democrație. Iar cei care pun alături cele două situații, dintr-o dictatură și o democrație, sunt, îndrăznesc să afirm, cinici. Pentru că nu poți compara un scaun cu un scaun electric.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Florin Iaru: (5-9-2011 la 02:47)

    Într-adevăr, ce-ar fi o dictatură fără „idioţii utili”? Sau istorici? Sau foarte folositori?
    Asta nu înseamnă că ar fi cu adevărat proşti, creduli sau fără discernămînt. Sartre, Barbusse, Bernard Shaw, Aragon, Picasso, Ezra Pound… Unii au murit în paturile lor, adulaţi, alţii – în cuşti. Dorinţa de a crede în propriile visuri, de a avea, cu orice chip, dreptate, nebunia adevărului absolut şi fără fisură au făcut din oameni neoameni. Ar trebui să-i deosebim, doar pentru a-i inventaria, pe idioţii utili de propagandiştii şi mai utili.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anca: (8-9-2011 la 07:21)

    Mesajul e limpede: dictatorii produc minciuni, iar democraţii produc dezinformări voite sau nu (mai ales nu). Ca de exemplu dezinformarea (ne-voită) prin care Irakul a fost invadat pentru a i se anihila armele de distrugere în masă( şi care nu s-au mai găsit, fiincă dictatorul le ascusese mult prea bine), sau motivaţia pentru care au fost bombardate podurile sârbeşti, confundate cu obiective militare.
    Minciuna stă ce regele la masă, fie că este dictator, fie că este democrat. Cel care are puterea va minţi şi mai departe, cum a făcut-o şi până ACUM.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George Hida: (10-9-2011 la 08:20)

    Este adevarat ca dictatorii inseala si mint in drapta si in stanga desi de multe ori se mint si pe ei insisi. In fond Ceausescu a trait mult timp crezand sincer ca populatia il iubeste iar slugoii s-au intrecut in a sustine ca in Romania totul e vis si armonie. Cateodata insa mai gresesc si ei si spun adevarul. in 2006 Gadaffi declara ca crede in puterea lui Allah si ale grupurilor islamo-fasciste de a transforma Europa intr-un califat islamo-arab, chiar si fara infruntari militare. In 2006 erau deja peste 50 milioane de musulmani pe continentul european – oare care este numarul lor acum – care, spunea Gaddafi „…vor transforma Europa intr-un continent musulman in cateva decade.” Tot dictatorul libian spunea ca dupa Albania si Bosnia – care fac deja parte din UE – in care majoritatea populatiilor sant deja musulmane, urmeaza integrarea in Uniunea Europeana a Turciei, fapt care va adauga Europei, dintr-odata inca 50 milioane de musulmani. Conform aceluiasi dictator atat Europa cat si Statele Unite ale Americii au numai doua cai de urmat: sa fie transformate in regiuni musulmane apartinand marelui Califat sau sa declare razboi islamului. Numai ca chiar si astazi la sfarsit de 2011, guvernele europene sant fie inconstiente fie „…stau cu minciuna la masa”. Geert Wilders, unul dintre putinii politicieni, scritori si jurnalisti care incearca disperati sa trezeasca Europa si America ( Bat Ye’or, Oriana Fallaci, Robert Spencer, Daniel Pipes, Ayaan Hirsi Ali, Melanie Phillips, Mark Steyn, iar aici, in America Simon Krupper si Ralph Peters) a raspuns acestei declaratii ca, „… odata in viata Gaddafi a spus adevarul”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (10-9-2011 la 09:24)

    Cat temei se poate pune pe afirmatiile lui George Hida, facute pe ton de detinator al adevarului absolut, rezulta si din asertiunea „Albania si Bosnia – care fac deja parte din UE”…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • lucia simion: (11-9-2011 la 04:05)

    Victoria asupra unui ideal moral se atinge prin aceleasi mijloace „imorale” ca orice alta victorie: asupra violentei, minciunii, calomniei, nedreptatii. (Friedrich Nietzsche)

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • gheorghita zbaganu: (12-9-2011 la 04:05)

    NU imi place. E prea anti Gaddafi. O fi avut si ala pacatele lui, dar a facut bine libienilor, care aveau cel mai ridicat standard printre statele arabe (cu execeptia Kuweitului, Qatar-ului, Bahreinului – state mici , glume ale natueii, care nu intra la socoteala).Autorul se putea uita aici http://hdrstats.undp.org/en/countries/profiles/KWT.html
    inainte de a deversa o propaganda furibuna anti Gaddafi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • ALEX: (9-1-2012 la 08:04)

    dictaturle au adus teroare.insa pebtru romania actuala ar fi o binefacere.noi avem nevoie de dictatura numai vreo 8 ani.ca sa restabilim o ordine politica,economica sociala.inainte de 1989 era ordine.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 3

  • Teodor I. Burghelea: (9-1-2012 la 09:29)

    Nu, ALEX (de ce va temeti sa semnati cu un nume real precum al meu…chiar in absenta unei dictaturi?), nici o tara indiferent de situatia in care se afla nu are nevoie de dictatura. Are nevoie in schimb de multe alte lucruri, prin care amintesc doar educatie, civism, toleranta si o mentalitate corecta si actuala. Ca si dumneavoastra, de altfel.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (9-1-2012 la 10:42)

    Alex (un tanar de 16 ani care face oferte de relatii sexuale pe situri porno gay) nu realizeaza ca pledoaria in favoarea unei dictaturi in Romania este anti-constitutionala, iar actiunea violenta in acest sens se pedepseste cu ani grei de inchisoare, vezi Miron Cozma in 1999. Nu stiu ce stie acest tanar nascut in 1995 despre ordinea economica si sociala de pe vremea lui Ceausescu si evident ca, fie si prin absurd, nu s-ar putea reveni in epoca internetului la asa ceva, dar daca vrea sa faca un efort de imaginatie ii recomand Coreea de Nord pentru o comparatie cat de cat realista.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2

  • George Petrineanu: (9-1-2012 la 11:20)

    Tot pentru Alex.

    Ideea unei dictaturi care sa isi asume misiunea sa puna la punct tot ce trebuie e tentanta. Se pun insa niste intrebari.

    O dictatura prin natura ei inseamna acceptarea unei solutii unice, relativ rigide, pana cand se atinge obictivul. Ce te faci daca te alegi cu o dictatura gresita, ca nu mai poti da inapoi, doar de aia e dictatura, sa nu mai dai inapoi?

    Cum ,,deconectezi” o dictatura, la sfarsitul perioade de 8 ani pe care ai indicat-o? Vrei sa ai o dictaura ,,numai vreo 8 ani”??? Pai o dictatura e o ,,declaratie de dragoste si credinta” in alb pe vesnicie. Sau te crezi atat de istet incat ai sa ascunzi un switch ON/OFF pe care sa apesi tu cand crezi de cuviinta ca a venit vremea?

    O dictatura este prin excelenta un sistem in afara instrumentalizarii. E ca un generator de energie bazat pe o reactie nucleara necontrolata sau o centrala electrica care sa functioneze cu energie seismica. Chiar asa de disperati suntem incat nu ne mai ajuta alte solutii mult mai modeste dar care au dat rezultat mai peste tot? Ce cusur au democratii cum ar fi Elvetia, Monaco, Luxemburg sau Suedia (care este Sufrageria democratiei europene)? Nu se potrivesc cu sufletul ,,poietic” al romanului?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.151.24