caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Economic



 

Tot despre bugetul 2006

de (17-10-2005)

Revin cu completări la articolul referitor la adoptarea în şedinţa de guvern a proiectului de buget pe 2006. Cuvântul-cheie este aici „proiect”. Fiindcă ceea ce a discutat guvernul este mai degrabă o propunere, o simplă bifare a unui termen prevăzut în lege (guvernul este obligat să trimită în Parlament bugetul până pe 15 octombrie).

Astfel că, după ce Guvernul s-a făcut că lucrează, este rândul Parlamentului să se joace de-a aprobarea bugetului. Dincolo de optimismul guvernanţilor, ceea ce nedumereşte este completa lipsă de profesionalism a ministerului de Finanţe. Mi se pare absolut inexplicabil cum acesta a putut să facă o socoteală a veniturilor pe care poate conta fără a lua în calcul efectele controversatelor propuneri de introducere a unor noi taxe şi fără a mai aştepta negocierile cu experţii Fondului, care nu vor fi foarte uşoare, mai ales că de ele depinde OK pentru raportul de ţară.

Este clar că domnul Vlădescu a venit de la Washington cu unele teme – aşa explicându-se construcţia de austeritate, cu un deficit comercial de 0,5% şi o reducere a cheltuielilor guvernamentale cu 0,3% din PIB, cifre care să ia ochii FMI-ului. Numai că situaţia este destul de complicată. În 2005, s-au tăiat la sânge cheltuielile pentru investiţii. Or, România nu-şi poate permite şi în 2006 acelaşi lucru. Guvernul şi BNR vor să descurajeze consumul, taie din investiţii, dar preconizează o creştere economică de 6%. Pe ce baze? Până acum, economia funcţiona ca un automobil cu motorul ambalat la maxim, trasă înainte de expansiunea consumului privat, care a dus la creşterea deficitului comercial până la aproape 9 miliarde de euro. Propunerile fiscale ale ministrului de Finanţe sunt absurde şi lasă neatinse de taxe zone întregi din economie, în vreme ce altele apasă fix asupra companiilor sănătoase, adăugându-le o piatră de moară de picior. Aceste măsuri nu fac decât să gâtuie creşterea.

Era de aşteptat ca modificările din Codul Fiscal să acopere găurile lăsate de Ionuţ Popescu nu să instituie biruri noi care în mod cert vor avea darul de a inhiba investiţiile. Evaziunea fiscală nu se poate combate prin introducerea de taxe suplimentare. Deja unii analişti au estimat că măsurile propuse de Vlădescu pot trimite înapoi în subteran circa 2-3% din economie. Asta se reflectă şi în construcţia bugetară unde, deşi de la 1 ianuarie 2006, dl. Vlădescu pregăteşte o duzină de noi impozite şi taxe, cifrele la capitolul venituri arată o majorare venită mai degrabă din creşterea inerţială a economiei. Ceea ce poate însemna că, în primă fază, ministrul Finanţelor se aşteaptă ca noile impozite să mai trimită o parte din firme în economia subterană.

Or, asta înseamnă că întreg bugetul de stat pe 2006 se bazează pe nisipuri mişcătoare. Dacă în 2005 era cât de cât scuzabil, prin prisma faptului că era un buget gândit de PSD pe resurse atrase în baza unei alte filosofii fiscale, acum nu există nici o scuză!
De la actuala guvernare liberală aş fi aşteptat o strategie care să ajute România să crească şi să se dezvolte, or nu se poate creşte cu o astfel de, să-i spunem, strategie, deşi strategia este un concept care presupune planificare, gândire prealabilă, elemente care nu se regăsesc în proiectul actual. România are nevoie de o viziune care să-i procure bani pentru dezvoltare. Iar aici, o strategie clară se lasă aşteptată de prea mult timp. În loc, tot ce s-a încercat a fost să se menajeze anumite zone unde politicienii au interes – imobiliarele de exemplu, bursa – în vreme ce activităţile serioase sunt impozitate suplimentar.

Desigur, a judeca bugetul în termeni de ideologie este o exagerare, recunosc. Bugetul nu este nici liberal, nici social-democrat. Este pur şi simplu un buget de criză. De criză economică, de criză de idei, de criză de inteligenţă… Prostia nu are ideologie.
Dar cireaşa pe tortul amatorismului în materie de politici financiare şi economice o pune BNR care anunţă senin noua ţintă de inflaţie 8,3% pe anul acesta, de parcă nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase. Asta în condiţiile în care anunţase cu mare tam-tam trecerea la o politică de ţintire a inflaţiei.

Mugur Isărescu a fost privit de multă lume (inclusiv subsemnatul) drept un mare specialist, un „salvator” al economiei româneşti de la dezastrul la care ar fi condamnat-o politicile iresponsabile ale unor politicieni amatori în materie de economie şi finanţe.
Din păcate, anul 2005 va intra probabil în istorie ca anul în care BNR a ratat tot ce putea să rateze:
– A ratat cu brio denominarea, ratare despre care am tot scris şi iată, după un trimestru de leu nou nu am în portofel mai mult de 10% monezi/bancnote noi.
– A ratat politica de ţintire a inflaţiei, un derapaj de 1% fiind deja destul de mare (asta în condiţiile în care oricum rectificase odată ţinta de inflaţie, de la 7 la 7,5%.
– Politica aiuritoare de dobânzi din ultima parte a anului a dus la scăderea economisirii iar oscilaţiile greu de înţeles ale monedei naţionale au dat apă la moară speculatorilor şi împing populaţia să revină la euro, pierzându-se astfel tot ce se câştigase în ultimele două luni ale anului trecut, în materie de „putere” a monedei naţionale. Astfel, după ce românii reînvăţaseră să facă toate calculele în lei noi, se întorc acum la euro.

Noul trend pare acum conturat, euro apreciindu-se în continuare, iar prin renunţarea de către BNR la ţinta de inflaţie semnalul este clar, ceea ce înseamnă că există acum toate şansele ca euro să ajungă chiar spre 3,8 la sfârşitul anului. Investitorii speculativi realizează că au acum o nouă sursă de câştiguri, pariind pe deprecierea leului. Aprecierile agresive ale euro din ultima perioadă au adus câştiguri celor care au mizat pe slăbirea leului, iar jucătorii speculativi au început să se împrumute în lei (la dobânzi de 4-5% pe an), profitând de ratele extrem de scăzute de pe piaţa monetară, pentru a cumpăra valută. Ei cred că euro va creşte cu mai mult decât dobânda în lei pe care trebuie să o plătească deci, în aceste condiţii, acest nivel de curs de 3,6 lei pentru un euro este mai degrabă un nivel de intrare decât unul de ieşire, ceea ce înseamnă că pe termen scurt sau mediu aşteptarea este pentru deprecierea monedei naţionale.

Pe de altă parte, o depreciere prea mare a monedei naţionale poate avea efecte dezastruoase pentru bugetul de stat şi pentru economie în general. Asta nu că variaţiile cursului ar avea ceva de a face cu economia, asta nu s-a întâmplat de prin perioada interbelică. Aceste variaţii sunt pur şi simple rezultat al unei politici monetare haotice a unui guvernator care pentru prima data pare să fi pierdut complet busola. În clipa în care vii şi declari că un curs de 3,55 – cum este cel pe care s-a fundamentat bugetul de stat (BTW, pun şi eu o întrebare de om prost, când s-a făcut bugetul, nu putea să-i cineva telefon lui Mugur Isărescu să-l întrebe de curs? Chiar aşa, nu ştie stânga ce face dreapta? Sunt lucruri cu care nu te poţi juca dacă te pretinzi profesionist.) – „este optimist”, asta într-un moment de apreciere a monedei europene, este clar ce semnal dai.

În aceste condiţii, scenariul pe care îl întrevăd eu este că cel mai probabil, euro va începe anul pe la 3,8 şi-l va termina într-un caz optimist pe la 3,6. Deşi, după cum evoluează lucrurile, mai repede poţi face predicţii dând în bobi decât luându-te după ce spune BNR şi Guvernul. Şansele de a fi mai aproape de adevăr sunt mai mari.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Jurnal cultural (9) – Septembrie 2005

1. Festivalul Internaţional “George Enescu” 2. In memoriam: Alexandru Paleologu 3. New Orleans FESTIVALUL INTERNAŢIONAL”GEORGE ENESCU” Dumitru Avakian: “În mod...

Închide
3.236.83.154